Azi mi`a zburat gandul la niste lucruri care s`au petrecut cu luni in urma..si care au influentat puternic prezentul..
Eram la mare..plecasem in vacanta cu niste prieteni. Ca sa fiu sincera..am fugit de niste lucruri care ma dureau. Dar nu imi imaginam ca motivul pentru care plecasem era atat de aproape de mine..Cu atat mai putin, nu imi inchipuiam ca acolo toate problemele mele isi vor gasi rezolvarea, mai ales ca renuntasem sa sper ca exista vreuna.
Incerc acum sa imi amintesc anumite detalii din seara aceea, insa sunt estompate..De parca eram inconjurata de un zid care bloca lucrurile care ma raneau. Plus ca aveam in suflet resemnarea omului care stia ca a pierdut totul si nu mai poate face nimic sa schimbe asta.
Incercam cu disperare sa fiu distanta, sa nu ma implic si mai ales, sa nu las vreo emotie sa iasa la suprafata. Nu imi doream sa imi deschid sufletul si nici sa fac vreo prostie. Pentru ca saptamani de zile exersasem atitudinea aia de indiferenta totala..aproape ca imi iesea. Dar aveam emotii. Tremuram cu totul si eram un pic speriata. In primul rand, de mine.
Totul s`a derulat repede, am pierdut notiunea timpului si am ajuns pe plaja. Din fericire, reusisem pana atunci sa raman rezervata si calma. Chiar daca inima mea batea extrem de repede si mi`era teama sa nu am vreo criza. Evitam sa il privesc in ochi. Se intamplasera o multime de lucruri care ma indepartasera si nu reusisem sa trec peste..
Dar toate sentimentele acelea pe care le tinusem in mine au iesit la iveala si s`a dus dracu`atitudinea mea rezervata. Niste brate m`au cuprins cu fermitate..mi`au umplut inima de caldura. Iar atunci cand l`am privit in ochi..am vazut cat de vinovat se simte. Am citit acolo tot ce nu indraznea sa imi spuna..presupun ca nici pana in ziua de azi nu stie ca in secunda aia am decis sa il iert.
Iar ce a urmat dupa..e greu de descris. Parca toate sentimentele negative s`au evaporat, iar eu am simtit ca mi s`a luat o povara de pe inima. Si nu au mai contat lucrurile care se intamplasera inainte, promisiunile pe care mi le facusem mie insami sau parerea celor din jur.
Cred ca atunci a fost prima data cand am avut o discutie deschisa cu el si i`am spus tot ce simt. Renuntasem la paravanul de care ma foloseam adesea si la mofturile de copila rasfatata. Parca mi`am schimbat perspectiva si am inceput sa gandesc ceva mai matur. Probabil ca asta a fost un punct in favoarea mea.
Una din putinele alegeri bune pe care le`am facut. Faptul ca i`am mai dat o sansa ma face acum atat de fericita. Am ajuns la concluzia ca a trebuit sa o dea in bara atat de rau si sa invete singur din greseli ca sa invete o lectie importanta. Si sa poata face diferenta intre bine si rau.
Da, l`am iertat. Si nu am regretat nici macar o secunda. Pentru ca acum am langa mine un om minunat, care are grija sa imi spuna in fiecare zi cat ma iubeste si care mi`a demonstrat ca ii pare sincer rau. Si mai ales, nu s`a mai intamplat nimic rau de atunci. Un om care se intoarce la tine dupa un moment de ratacire trebuie acceptat. Pentru ca daca a avut curajul sa vina si sa isi ceara iertare, inseamna ca e sincer si vrea sa repare ce a stricat. Si poate ca a fost nevoie sa apara cateva probleme ca sa ne dam seama cat insemnam unul pentru celalalt. Oricine merita a doua sansa.
