Sesiunea de acasa..

Singurul aspect pozitiv din sesiune e ca stau mai mult timp acasa si merg la Pitesti doar la examene. Am dat unul, au mai ramas sapte. Mi-as fi dorit si eu ca studentia sa fie o perioada frumoasa din viata mea, nu trei ani in care ma chinui sa rezist. De fiecare data cand plec spre Pitesti trec prin fata unei bisericute. Saptamana de saptamana ma inchin si ma rog sa trec si de saptamana care urmeaza  Se pare ca pana si lui Dumnezeu I s-a facut mila de mine si ma ajuta sa rezist.

Acasa e bine. Cu vecinii e mai greu. Sunt terorizata de babuta de la etajul 1 care imi spune mereu cat de frumoasa m-am facut numai ca sa ii car bagajele atunci cand are nevoie. Poate nu m-as speria atat de ea daca nu ar avea o privire atat de infioratoare. Nu am cum sa uit cum am imprastiat toate cumparaturile cand m-am impiedicat pe scari pentru ca ma grabeam sa nu ma ajunga din urma si sa ma puna sa ii car sacosele. Rusinos, stiu. Dar in halul asta ma sperie! Si cred ca toata lumea o stie pe mamica din scara de vizavi care il striga pe Luca, baietelul ei..din 2 in 2 secunde: Luca, vino aici. Luca, trece masina. Luca, stai cuminte. Lucaaa! Lucaaaa! Jur ca intr-o zi am sa ma satur si am sa o rog sa-si tina odrasla in casa, ca e prea ciudatel. Recunosc, nu imi plac copiii, insa creatura aia are ceva probleme. Sau a fost muuult prea rasfatat, atat de rasfatat incat simte o placere deosebita sa sara prin toate lacurile si sa muste gardurile.

Momentan nu ma gandesc la copii. Insa banuiesc ca peste ceva ani, voi avea unul. Promit solemn si cu mana pe inima ca nu se va numi Luca si nu va fi un copil rasfatat si legat cu o lesa invizibila de mine.

Daca nu luam in considerare vecinii si copiii care urla la fereastra mea..acasa e bine: somn de voie, mancare buna facuta de mama si muzica mea preferata pe care o ascult cu volumul la maxim. Cred ca ma apuc de o sesiune de curatenie in timp ce am sa ascult melodiile preferate. A, si trebuie neaparat sa profitam de soarele de afara, care a decis sa apara dupa doua saptamani in care a plouat zilnic. Sa aveti o zi frumoasa!

A copia sau a nu copia?

Suntem in prag de sesiune, altii asteapta bacalaureatul..A copia sau a nu copia? Aceasta este intrebarea ce sta pe buzele tuturor.

Toata lumea se intreaba: de ce copiaza copiii la examene si la bac? Pentru ca asa au fost invatati, dragilor. In societatea in care traim, fiecare fura si triseaza ca sa obtina cate ceva pe nedrept. Se practica nepotismul, locurile de munca de obtin pe pile.. Asa ca..daca noi stim ca oricum invatam degeaba, ce rost are sa ne chinuim? Asa gandesc multi dintre tinerii din zilele noastre. Sa zicem ca eu sunt ceva mai idealista, inca sper ca se va schimba ceva si ca voi avea parte de un loc de munca decent, obtinut prin forte proprii si cinstit.

Nu mai avem motivatie. Stim ca muncim degeaba, nimeni nu ne incurajeaza sa fim cinstiti, dimpotriva..peste tot vedem numai nedreptati. Si toata lumea ne condamna pe noi, tinerii, pentru o nota luata poate pe nedrept, cand in tara sunt atatia indivizi care au trecute in CV facultati fictive si ocupa posturi inalte. Au montat camere de supraveghere la bacalaureat, de acord. Poate a fost o idee buna. Dar ei chiar cred ca asta combate 100% copiatul? Exista casti, aranjamente facute la corectat, la contestatii si tot asa. Asadar, inainte sa ii strangem de gat pe copiii care incearca sa copieze, sa ne indreptam privirea si catre adultii care ii incurajeaza si chiar ii ajuta. Pentru ca nimeni nu face asta daca nu a avut un model, un exemplu.

Mi s-a intamplat prin liceu sa invat pe rupte pentru teze, pentru lucrari si sa vad apoi ca cineva care stiam ca e batut in cap la modul grav..sa ia cat mine sau poate chiar mai mult. Ma durea sufletul si imi parea rau ca nu am copiat si eu. Nu spun ca nu am facut-o niciodata, ar insemna sa fiu ipocrita. Insa niciodata nu am mers la examen cu mintea in pom. De fiecare data am citit macar o data toata materia, desi stiam ca se poate vorbi/copia.

Asadar, vor avea dreptul sa ii critice atunci cand Gigel nu o sa mai vina cu mamica la scoala, sa ii puna o vorba buna la doamna invatatoare, cand doamna profesoara de matematica nu ii va mai da note mari lui Marcel, pentru ca e nepotul lui si cand Ministrul Educatiei nu vor mai scrie “innot”, in loc de “inot”(ma rog, unul dintre cei care s-au perindat luna asta pe la Minister). Pana atunci, ar fi ideal sa fie lasati in pace, pentru ca ei iau exemplu de la ceea ce vad in jur: coruptie, inselaciune, mita, si asa mai departe..

Sa revin la intrebarea de la inceput: a copia sau a nu copia?

Vara asta am sa..

Nu mai am timp pentru nesiguranta si temeri. Nu mai vreau sa ma gandesc de zece ori inainte sa fac ceva, sa ma gandesc la mai multe variante. Vreau sa invat sa pun intrebarile potrivite si sa primesc raspunsurile de care am nevoie. De asemenea, mi-ar placea sa nu mai port atatea poveri in suflet..uneori ma coplesesc.

Ar fi asa bine sa ma bucur si eu din plin de ceea ce realizez. Am terminat doi ani de facultate, am niste parinti minunati, un iubit adorabil si gasesc cate ceva frumos in fiecare zi. Insa uneori sunt agitata, nervoasa, ma lovesc de critici si ies de fiecare data ravasita din confruntari  fara rost cu mine insami.

Poate ca suna ciudat, dar mi-ar placea sa experimentez candva ceva mai..neobisnuit. Ceva care sa imi dea senzatia de libertate totala. Daca nu as fi cardiaca, m-as gandi la o saritura cu parasuta. Sau sa conduc pe o autostrada neaglomerata, cu acceleratia la maxim.

Vreau sa am timp pentru mine. Sa nu mai fiu tot timpul pe drumuri, sa nu mai astept cu sufletul la gura sfarsitul de saptamana, pentru ca atunci stiu ca il vad. Vreau sa mergem in vacanta cu prietenii nostri si sa ii aducem impreuna pe toti, asa cum eram inainte.

Imi doresc un animalut pufos si dragalas, pe care sa il sufoc cu dragoste. Din fericire, am sa capat unul. Peste doua zile. Am planuri mari pentru vara asta. Vreau sa fie..altfel. Pentru ca e prima vara cand sunt fericita.

Cineva sa opreasca ploaia, va rog!

Si ploua, ploua, ploua..cum zic cei de la Voltaj. Tare mult as vrea sa se opreasca, e ultimul weekend in care mai pot lenevi fara sa ma gandesc la examene si ploaia asta ma tine in casa!

Partea buna e ca am timp sa ma uit la serial sau sa citesc o carte buna. Insa am ramas fara dulciuri si nici gand sa ies la magazin pe vremea asta. Apropo de dulciuri, trebuie cumva sa reduc din ele. Ciocolata imi face cele mai mari probleme.

A, si sunt o pofticioasa si jumatate! Zilele trecute am colindat prin Carrefour si Real sa caut cirese, ca aveam un gol imens in stomac numai cand ma gandeam la un bol plin cu delicioasele fructe zemoase si rosii. Insa atunci cand am vazut ca un kg costa 36 de lei,pana si pofta a disparut! Am recuperat cu prajiturele, chipsuri, biscuiti si alte bunatati. Care ingrasa! Of, trebuie sa fac ceva sa scap de tot ce s-a depus. Macar daca as avea voie sa fac efort.

Dupa sesiune..promit solemn ca am sa invat sa iubesc salatele si fructele! O sa renunt la ciocolata si la Mc Puisor. Nu stiu cate kg am acum, nici nu vreau sa stiu. Insa nu imi place ce vad in oglinda si vreau sa fac ceva sa imi placa de mine din nou. Infometarea nu face parte din strategiile pe care vreau sa le adopt.

Siiii..o alta chestie draguta. Aseara am primit prima lectie de condus de la prietenul meu. Sunt teribil de mandra ca am reusit sa ma descurc, desi de-abia ajungeam la pedale si ma chinuiam sa vad peste volan. Thanks, honey!

Va las si o melodie frumoasa, dupa parerea mea. Am gasit-o astazi pe Youtube.

O saptamana. Si gata.

Nu mai pot. Fizic vorbind. M-am saturat sa scriu zilnic zeci de pagini, ca acum se trezesc toti ca au pretentii si vor sa recuperam teme si cursuri.

Mai e o saptamana! UNA! Si apoi sirul infernal de examene care o sa imi distruga nervii. Momentan sunt intre doua reprize de scris. Daca nu iau pauze, cedez psihic. Proiecte, eseuri, prezentari..toate imi ucid nervii si imi distrug rabdarea.

Banuiesc ca se subintelege motivul pentru care nu mai reusesc sa scriu in perioada asta. Sunt prea ocupata sa scriu ca o fraiera niste proiecte care nu vor conta deloc la nota, insa pe care trebuie sa le fac, ca altfel nu se poate. Cica.

Sa-mi tineti pumnii. Sau mai bine imi imprumutati alte cateva perechi de maini, ca sa mearga treaba mai repede..

Sa fiu un om bun..

Dupa o ploaie de lacrimi, am incercat sa pun lucrurile cap la cap si sa gasesc cauza problemelor care ma ranesc de ceva timp incoace. Eu. Da, eu sunt cauza tuturor situatiilor dureroase de care ma lovesc. Eu si lipsa mea de rabdare.

Nu, dom`ne..eu nu am rabdare. Nu stiu sa am. Si pe cuvant ca incerc din tot sufletul. Uneori imi iese, alteori nu.. Urasc sa stau la rand, urasc sa astept, nu pot sa fac lucruri migaloase, ma pripesc sa trag concluzii si lista poate continua. Cred ca sunt un om rau..care nu stie sa lase de la el.

Dar imi dau cuvantul..vreau sa fiu altfel. Vreau sa fiu privita cu drag de cei din jur, sa nu mai port vesnic povara vinovatiei si sa trec cu usurinta peste situatiile incordate. Ma indepartez tot mai mult de omul care eram inainte si ma dezamagesc pe mine insami. Nu e povara mai mare decat sentimentul de a sti ca nu esti destul de bun. Am plans pana la epuizare de atatea ori si m-am intrebat de ce nu pot fi si altfel, de ce nu pot da dovada de rabdare..pentru ca de fiecare data sunt lovita de pietre ce vin din toate directiile.

Ma doare fiecare particica de suflet si as da orice sa pot proceda altfel..sa apas pe replay si sa schimb lucrurile. Sa ma gandesc mai putin la mine si mai mult la noi.. Sa invat sa astept, sa nu ma mai gandesc la ce e mai rau, sa ascult explicatiile si de`abia apoi sa am dreptul sa ma supar.. In schimb, as vrea sa fiu tratata ca un adult, nu ca un copil rupt de realitate.. As vrea sa ii pot privi in ochi pe cei dragi fara sa ma doara inima..fara sa imi amintesc ca in urma cu cateva zile m-am purtat urat si am gresit..

Vreau sa fiu si eu un om bun. Sa stiu sa fiu rationala, sa iau in calcul mai multe posibilitati, sa vad si binele, nu doar raul.. Vreau sa nu ma mai apese asa inima si sa nu mai plang de teama ca intr`un final voi ramane singura.. Vreau sa ma simt libera si sa iubesc fara sa ii ranesc pe altii. Vreau, vreau..

Lazy weekend.

Da, stiu..iar am disparut din peisaj. A trecut cel putin o saptamana de cand am scris ultima data.. Am avut partiale, cat am fost acasa am petrecut si noi ceva timp pe afara, ca toti oamenii de rand, ca tare frumos a fost de 1 mai. De partiale am scapat, acum vreau sa vina sesiunea, sa pot afirma cu placere ca am trecut si de “proba de foc”.

Asa, si dupa saptamana trecuta..am considerat ca merit cateva zile de relaxare la Bucuresti. Am cutreierat atatea locuri tinandu-ne de mana si razand, incat acum zambesc, numai cand imi aduc aminte. Vineri am fost in Herastrau. Eu cred ca e cel mai frumos parc din Bucuresti: curat, linistit, incarcat de romantism. Din partea mea are 10 cu felicitari.

Ieri ne-am decis sa mergem si la Gradian Botanica. Isi mai aminteste cineva de excursiile care se faceau la Bucuresti cand eram in generala? Gradina Botanica era un must pe lista locurilor de vizitat. Asa..si am vrut sa imi amintesc de copilarie, sa ma plimb fara sa imi fie teama ca ma pierd de grup, sa ma asez undeva la umbra si sa ma odihnesc atunci cand simt ca am obosit. A fost o decizie spontana, insa ne-a suras ideea, mai ales ca e si aproape. Buuun..am ajuns acolo, am platit cate 5 lei de persoana si am inceput sa strabatem aleile. Groaznic! Am fost atat de dezamagita..nici nu pot exprima in cuvinte. Nu puteam sa fac distinctia intre plantele rare, care trebuiau sa fie admirate si ierburile ordinare, care le sufocasera.. Plin, plin de ierburi de camp, plante ofilite, calcate in picioare, un lac cu apa murdara in care inotau cateva ratuste ratacite, bancute distruse..si lista poate continua. Foarte urat..aveam impresia ca sunt pe un camp plin cu balarii. Si nu, scuza “nu sunt fonduri” nu justifica nimic. Nu au nevoie de bani in plus pentru a curata zonele cu plante protejate de lege de plante parazite si de ierburi. Pana si rondurile cu flori de pe strazi arata mai bine decat cele de la celebra Gradina Botanica din Bucuresti.

Ciudat..nu imi amintesc sa fi fost asa cand eram copil. Sau poate nu imi dadeam seama.. Oricum, cert e ca am dat o tura si am plecat repede, dezamagiti de ceea ce vazusem. Parcul Herastrau depaseste cu mult ceea ce am vazut acolo si pentru a te plimba pe alei nici macar nu e nevoie sa platesti bilet.

Nu am intentionat sa fac o comparatie, insa e pacat ca anumite locuri “cu pretentii” sunt atat de prost intretinute, in timp ce fondurile se evapora in mod miraculos.

Atasez si cateva fotografii facute in Herastrau. Scuzati calitatea proasta, sunt facute cu telefonul.

Concursul “In pasi de dans”.

E cea mai frumoasa duminica din ultima perioada. Stiu ca maine nu trebuie sa plec. Plus ca soarele straluceste atat de puternic, incat mi`e drag sa deschid fereastra. Am inceput deja sa ma gandesc la vacanta si la mare. Imi pare rau ca nu am reusit sa ajungem saptamana asta, de 1 mai..dar sper ca vom recupera la vara, cand vom avea parte de o vacanta prelungita pe plaja.

Am fost mai devreme cu mama la cumparaturi si am vazut afise prin oras. Diseara are loc la noi in oras un concurs de dans international “In pasi de dans”, care mi se pare ceva extraordinar. Recomand cu caldura si sper chiar sa ajung la spectacol. I-am vazut pe copii defiland astazi prin oras si tare frumosi erau!

Nu, nu am fost rugata sa fac publicitate sau sa promovez acest festival! Doar ca..mi se pare ceva frumos, care merita sa aiba succes si sa fie cunoscut. Ii felicit inca de pe acum pe cei care s-au implicat, pentru ca stiu sigur ca vor face treaba buna. Si as fi curioasa sa ii vad dansand pe bulgari sau pe unguri. Banuiesc ca ei aduc ceva..diferit.

Stiu ca in Alexandria are loc si un festival de teatru- “Ideo ideis”, care e la fel de interesant si inedit. Din pacate nu sunt la curent cu data desfasurarii, dar anul acesta chiar vreau sa merg, cel putin o data. Stiu ca tine mai multe zile.

Sa mai zic si de celebra Parada de pe 9 mai? Ma rog, nu mai stiu exact in ce zi va avea loc anul acesta, dar prilejul este, evident, Ziua Europei de pe 9 mai. Am participat si eu cand eram in liceu si am ramas cu amintiri frumoase. Din pacate, auzisem ca anul acesta e posibil sa fie anulata.. E doar un zvon sau e ceva serios? Pentru ca..daca ar indrazni sa anuleze parada, si-ar bate joc de munca a sute de copii si cadre didactice si le-ar rapi un prilej de distractie si, mai ales, dreptul la niste premii consistente. De exemplu, liceul meu a castigat acum doi ani o tabara la mare. Si m-am distrat copios, am fost in jur de 100 de persoane.

Poate mai au loc si alte concursuri, festivaluri si alte activitati de care eu nu stiu..am cam pierdut contacul cu liceul. A trecut vremea cand ma implicam in toate proiectele. Oricum..concluzia e ca ai nostri liceeni stiu sa faca treaba buna si imbina utilul cu placutul. Felicitari, dragii mei!

Miss Independent.

Conducea de ceva timp..nici nu stia unde e sau incotro se indreapta. Mergea in nestire, nu conta unde sau de ce..amintirile o apasau prea rau ca sa poata ramane acolo. Doamne, si cat si-a dorit sa reziste, sa faca fata la tot ce se intampla.. A incercat cu toata fiinta ei, dar pana la urma a fost coplesita de toate lucrurile care se intamplau si a trebuit sa plece. A lasat in urma atatia oameni, poate unii dintre ei chiar ii doreau binele, insa nu mai stia sa ii separe, nu mai avea forta sa faca distinctie intre sinceritate si prefacatorie.

“Sa te ia naiba de nesimtit. Nu stii sa dai prioritate?!” A pus frana in ultima secunda.  Incepe sa simta oboseala, se va intuneca in curand si in masina nu are cum sa doarma. Depaseste cu mult limita legala, ea care de mica fusese invatata sa respecte toate regulile si sa se supuna.

De ce oare a ramas singura? Nu tocmai din cauza faptului ca a fost mereu supusa si tacuta? Nu a stiut sa isi exprime afectiunea si sentimentele..a fost rezervata, crezand ca asa face ce e mai bine pentru toata lumea. Asa a castigat respect, dar nu si iubire. Tuturor le-a fost teama sa incerce sa depaseasca zidurile de aparare pe care si le construise. Tuturor…cu exceptia lui. El nu s`a lasat intimidat de fiinta eleganta si manierata care gravita intr-un mod bizar deasupra celorlalti. Si treptat, a reusit sa o cunoasca, sa o invete cum sa traiasca clipa si sa renunte la atitudinea rece.

Isi aminteste de tot ce a fost, constatand speriata ca se lasa prada amintirilor de care incerca sa fuga. E un capitol incheiat, iar ea nu va permite  sa fie umilita de propriile slabiciuni. Nu va pierde tot ce a construit si nu va lasa sa se vada faptul ca inca o durea.

Telefonul suna iar. Trebuia sa fie acasa la prietena ei acum, ii promisese ca va trece sa bea o cafea. Il inchide, acum nu simte nevoia sa vorbeasca cu nimeni. Pentru prima data e singura si isi permite sa gandeasca limpede.

Trage pe dreapta si da radioul la maxim. Acordurile melodiei dureros de cunoscute o fac sa isi ingroape capul in palme. Acum, doar acum..sa fie libera. Si plange, plange in hohote, pentru prima data in atatia ani. Sa scape de povara care o macina de atata timp, sa se descarce, iar apoi..va gasi puterea sa dea uitarii tot.

Credea ca ea nu poate pati asa ceva. Nu stia ca e la fel de vulnerabila si sensibila ca si ceilalti. Nici ca oamenii sunt rai. O singura data si-a permis sa fie deschisa, iar atunci a fost grav ranita. Orgoliu, mandrie, nu mai conteaza acum cine a gresit si cat. Conteaza doar ca trebuie sa o ia de la capat.

Intoarce masina, isi sterge lacrimile, ba chiar isi retuseaza machiajul care se stricase. Si se indreapta catre destinatia stabilita initial: apartamentul Laurei, singura prietena care ii mai ramasese alaturi in toata furtuna de evenimente care o dadusera peste cap. Isi deschide telefonul si o suna, sa o anunte ca ajunge: “Hei, scuze ca am disparut asa. Stiu ca trebuia sa ajung mai devreme, dar am avut o problema cu masina si de-abia acum am reusit sa rezolv. Ajung curand si iti povestesc, te rog sa nu iti faci griji. Sunt bine. Chiar sunt. Te pup!”

Si zambeste. Micul ei moment de slabiciune s-a incheiat. Acum a redevenit fiinta accea neincrezatoare si distanta, care trebuia sa fie mereu.

 

[Acest articol este pura fictiune. Nici personajele si nici situatiile nu au o baza reala, si cu atat mai putin, personala.]

About shoes.

Am o “fobie” un pic mai ciudata, daca pot sa ii spun asa. Iubesc pantofii cu toc, posed foarte multe perechi si ca sa fiu sincera, chiar ma avantajeaza, din moment ce nu sunt foarte inalta.

Nu stiu daca se mai intampla cuiva, dar cand sunt pe tocuri ma gandesc numai la cum ar fi sa ma impiedic in timp ce urc scarile sau in timp ce traversez o incapere dintr-un bar, ca sa merg la toaleta, de exemplu.

Ma terorizeaza ideea ca as putea sa cad si sa ma fac de ras in fata unui grup de persoane si ma chinui groaznic de mult sa imi pastrez calmul. Din fericire, nu mi s-a intamplat niciodata. Insa acum vreo 2 ani a cazut o individa pe scari fix in fata mea. Eu urcam, ea cobora si la un moment dat s-a facut gramada pe trepte din cauza pantofilor cu toc excesiv de inalt. Atat de tare m-a marcat evenimentul acesta, incat mi-e tare teama sa nu o patesc si eu vreodata.

Trebuie sa recunosc faptul ca imi cunosc limitele. Adica nu ma apuc sa imi cumpar pantofi cu toc de 15 cm, din moment ce stiu ca m-as chinui cu ei. Mi-as pedepsi picioarele inutil.. Nu incep acum sa tin teoria pantofilor, dar ii prefer pe cei cu un pic de platforma si toc subtire. Mi se pare ca ma avantajeaza cel mai mult si sunt comozi.

Si sper din toata inima sa nu calc vreodata stramb si sa ma intind pe podea, in fata cuiva. De fapt.. mi s-a intamplat o data, vara trecuta. Tocmai intrasem in casa si purtam niste sandale de vara cu platforma. Nu am mai aprins lumina si am uitat de pragul de la usa din sufragerie. Si am facut cunostinta cu parchetul. Norocul meu ca s-a intamplat la mine acasa si nu m-a vazut nimeni! Si nici nu purtam pantofi cu toc.

Plus ca a mea mama ma incurajeaza sa port tocuri din ce in ce mai des. “Cum te duci tu la anu`sa le predai copiilor, la cat de mica esti? Ia-ti, mama, o pereche de pantofi, sa fii si tu mai impunatoare!”Am de  ales? Ma conformez, mai ales ca e tare simpatica atunci cand face glume de genul asta pe seama mea, deoarece stiu ca nu zice nimic cu rautate.

Nu stiu daca mai trece cineva prin aceleasi emotii ca mine atunci cand e pe tocuri, dar pe cuvant ca imi tremura picioarele numai cand ma gandesc ca m`as putea face de ras in fata cuiva din cauza unei perechi de pantofi..

Pantofii acestia mi se par superbi, din intamplare imi poarta si numele..si sunt fix genul meu. Simpli, eleganti, insa nu stiu cat de sigura pe mine as fi purtandu-i. Tocul e totusi, un pic cam prea inalt. Si stiti vorba aia, “nu te intinde mai mult decat iti permite plapuma”..de ce sa risc?