Hai sa fim sinceri..

Nici nu imi mai amintesc de cate ori am mai scris posturi incercand sa lamuresc lucruri care sunt interpretate gresit in legatura cu mine.. Le`am pierdut numarul.

Atata timp cand eu nu imi manifest dezaprobarea fata de actiunile cuiva, desi poate in sinea mea consider ca nu procedeaza bine..astept si din partea celorlalti un pic de toleranta. Daca eu tac din gura, astept sa faci si tu la fel. Adica ne toleram reciproc.

Am dreptul sa ignor pe cineva, daca eu consider ca nu e in regula. Nu, nu sunt antisociala. In cel mai rau caz, pot fi acuzata ca sunt selectiva. Acu`urmeaza partea in care eu ar trebui sa imi cer scuze pentru faptul ca imi aleg cu grija prietenii? Cu alta ocazie.

Recunosc, sunt o persoana dificila, dar mai am destul pana cand voi ajunge la stadiul de nesimtita. Si asta nu cred ca se va intampla vreodata. Ca sa o zic direct: eu merg pe principiul “ofer ceea ce primesc”. Asta asa, ca sa fiu corecta cu toata lumea.

In ciuda rautatii aparente pe care o afisez uneori..sunt destul de delicata. E un pic cam impropriu termenul, dar momentan asta imi vine in minte. Intr`un fel..sunt destul de usor de ranit. Numai ca..se intampla destul de rar. Pentru ca daca cineva ma dezamageste de mai multe ori, la un moment dat nu imi va mai pasa. Pur si simplu. Acum mi`a zburat gandul la o prietena candva draga mie, care de foarte multe ori a facut alegerea gresita. Eforturile mele de a o aduce pe drumul cel bun s`au dovedit a fi inutile, asa ca pana la urma am lasat totul balta.

Cineva imi spunea mai demult ca strainii se dovedesc uneori a fi mai de incredere decat cei pe care ii consideri prieteni. Candva poate as fi crezut asta. Insa acum..merg pe ideea ca de la un cunoscut stii de la ce sa te astepti. Adica ii stii defectele, stii cat valoreaza si de ce e in stare. Adica e greu sa te dezamageasca.Si daca totusi o face..esti pregatit sa ii faci fata. Stiu ca multi nu sunt de acord cu mine in legatura cu chestia asta. Poate ca totusi ei au dreptate si vad eu lucrurile ciudat acum..

Nici nu mai stiu care e motivul pentru care am simtit nevoia sa spun toate astea. Insa stiu ca atunci cand se “umple paharul”..in cazul meu, cade de pe masa si se face bucati. In traducere libera..daca depasesti limita aia invizibila pe care totusi ar trebui sa o percepi, mie inceteaza sa imi mai pese. Definitiv. Oricine ai fi si orice ai face.

Dialog cu mine insami.

Noi doua trebuie sa discutam. Urgent! M`am saturat sa stau pe margine si sa privesc cum te distrugi.. Da, draga mea, cu tine vorbesc. Te uiti uimita la ecran si tastezi aiurea..

Cat crezi ca mai suport sa vad cum iti faci rau singura?! De ce nu ai grija de tine?! De ce nu incerci sa te ridici?! Stai acolo ca fraiera, pana si puterile te`au parasit. Ti`a mai ramas decat speranta, dar si ea e ciobita si pana la urma se va preface in bucati.

Explica`mi si mie..cum poti fi asa inconstienta? Si masochista? Iti place situatia in care esti acum? Nu? Atunci de ce nu faci nimic sa te pui pe picioare?

Si zambeste, cretino! Chiar daca poate ti`e greu..si mie mi`a fost candva. Si uite`ma acum, goala pe interior, dar ceva mai puternica. Ar fi de preferat sa devii si tu asa.

Nu, nu plange. De ce o faci? Explica`mi si mie..cu ce te ajuta? Daca ti`ar folosit la ceva, poate ca acum ar fi trebuit sa iti fie ceva mai bine. Dar tu te duci in jos..si nici macar eu nu stiu cum sa fac sa te opresc.

Esti asa incapatanata.. Toata lumea te roaga sa iti revii. Uita`te la Andreea, cum trage cu disperare de tine, sa te mentina pe linia de plutire. Sau la Ally. Ele cat crezi ca mai suporta sa te vada asa? Stii prin ce ai trecut cu ani in urma. Chiar vrei sa se repete povestea? Daca nu, pune mana si fa ceva. Ca pentru tine o faci, nu pentru mine sau pentru altcineva.

Ma enervezi ca esti iresponsabila. Aveam mari asteptarin de la tine si tu m`ai dezamagit complet. Repet: de ce plangi? Te doare? Daca te`ar fi durut, ai fi facut ceva pana acum. Cum poti rezista in starea asta?

Ti`ai pierdut pofta de viata, nu mai ai nici motivatie..chiar nu mai e nimic care sa te tina in picioare. Ai sa te prabusesti curand, asculta`ma pe mine. Si de data asta, nu ai sa iti mai revii dupa cateva minute. Va fi mai greu sa te readucem pe linia de plutire.

Uita`te si la maica`ta. Ea cum crezi ca se simte cand vede ca te autodistrugi? Ai idee de cate ori plange pe ascuns dupa ce tu o alungi si urli ca vrei sa ramai singura? In locul ei, ti`as da o palma, poate asa iti revii si inveti sa vorbesti.

Priveste`ma in ochi. Asa. Ai uitat cat de grozava erai? Ai uitat cat de simplu era totul inainte? De ce nu vrei tu sa faci ceva ca sa fie la fel? Mi`e dor sa te vad razand. Iti place ce vezi in oglinda? Da, stiu..ai ajuns sa stapanesti tehnica disimularii, dar unele lucruri te dau de gol. Oricat ai repeta tu ca nu ai nimic..amandoua stim ca te doare si ai vrea o imbratisare. Pe putini i`ai lasat sa te cunoasca bine, dar aceia isi dau seama cand ti se intampla ceva chiar si dupa un singur cuvant. De fapt, adesea nu mai e nevoie sa spui ceva, ti se citeste in privire. De ce esti asa trista?

Fa ceva sa afisezi un zambet sincer. Ti`ai lipit pe chip unul fals. Chiar nu vezi ca pana si asta iti face rau. Cat de proasta esti, fetito! Sunt dezamagita de tine.

Nu`mi face placere sa iti tin morala. Si pe mine ma doare, apropo. Dar nu mai pot sa te vad in starea asta. Stii cat tin la tine..si faptul ca nu mai vrei sa lupti ma infurie. Fa ceva pentru tine! Sau daca nu vrei pentru tine, fa`o pentru putinii oameni care te iubesc si care vor sa te stie bine!

Acum plec..sper ca ai inteles cate ceva din tot ce ti`am spus. Te imbratisez, pustoaico!

Note: Cu siguranta voi avea remuscari pentru tot ce am scris. Poate ca trebuia sa tac, sa sper in continuare ca totul va fi bine, dar pur si simplu..nu mai am putere sa lupt.

Justificare.

Postul anterior a provocat anumite neintelegeri si ma simt datoare sa explic. In primul rand, nicio persoana anume nu era vizata. Cand am scris acel post, am generalizat. Si in niciun caz, nu era o metoda de a jigni pe cineva. Nu este genul meu. Daca ma deranjeaza cineva, ii spun lui direct, nu o fac prin intermediul blogului.

Asadar, imi cer scuze. Nu pentru ce am scris, pentru ca imi asum raspunderea pentru fiecare cuvant si nu dau inapoi. Asta am gandit eu atunci. Imi cer scuze pentru ca am lasat loc de interpretari si am atacat, fara sa vreau.

Nu vreau, nu`mi place si nu stiu sa ranesc. Si totusi..o fac. Ranesc oameni importanti. In acelasi timp..ma uimeste lipsa de incredere. Adica ma asteptam sa ma cunoasca, sa`si dea seama ce vreau sa spun,de fapt si sa nu ma blameze.

Si sincer..nu am intentia sa jignesc pe cineva. [Stii ca nu as putea s`o fac. Adu`ti aminte.]

Fetele cuminti.

Astazi am chef sa fiu rea. Si o sa spun lucruri urate.  Pe ordinea de zi: fetele cuminti. Asa ca, daca nu te simti capabil sa citesti mai departe sau daca n`ai chef sa`ti pierzi timpul cu niste chestii cu care nu esti de acord..exista butonul „close”.

Treaba cu fetele cuminti este ca..nu prea sunt. Adica..orice fata asa`zis „cuminte” si`ar dori sa nu mai fie asa. Le tot critica pe celelalte si afirma sus si tare ca ele au principii, dar de fapt nu`si doresc nimic mai mult decat sa aiba curajul sau posibilitatea sa`si faca de cap. Din punctul meu de vedere..asta seamana a ipocrizie.

Din cate am observat, majoritatea baietilor nu se complica cu o fata cuminte, a carei viata se rezuma la scoala, iesit o data pe saptamana in oras cu prietenele ei, care ii seamana intru totul si alte lucruri la fel de interesante. Sunt oripilate cand aud de bere, tigari sau petreceri. Critica pana la sange p`aia care „isi pierd timpul cu prostii”, dar ar da orice sa faca si ele asta.

Nu spun ca nu ar trebui sa existe niste limite pt oricine. Mai ales pentru o fata. Sunt numeroase modalitati de a te distra, fara sa cazi in extreme. Dar hai sa nu fim ipocrite si sa`i criticam p`aia care intr`adevar stiu sa profite de fiecare zi, din prisma noastra de „fete cuminti”.

Mereu comenteaza pe tema altora. Aia si`a inselat prietenul. Sau s`a despartit de iubit si imediat s`a cuplat cu altul. Ok, nici eu nu sustin asta, desi mi s`a intamplat, spre rusinea mea. Dar alea care comenteaza n`ar face la fel, daca le`ar vrea cineva? Si imediat cum gasesc unul dispus sa`si piarda timpul cu ele..tin cu dintii de el. Pentru ca stiu ca altul nu mai apare curand. Trebuie sa recunoastem, e nevoie si de un „ambalaj prezentabil” ca sa poti realiza ceva de genul asta.  Si asta conteaza mai mult decat vrem noi sa recunoastem.

Astea o tot dau inainte cu frumusetea interioara. Da`sa fim realisti..daca nu te atrage aspectul ei fizic mai intai, ai ocazia sa`i decoperi frumusetea interioara? Ambalajul vinde! Ca baiat..poti sa te duci la maica`ta acasa si sa`i zici: „Mama, am cunoscut o tipa. Arata ca o broasca, dar frumusetea ei interioara conteaza mai mult” ???

Fetele cuminti stau in banca lor si privesc din exterior felul in care decurg vietile altora. Dar nu indraznesc sa se implice. Pentru ca asta ar fi contrar principiilor lor. Si le blameaza pe „alea” care umbla cu toti.

Stiu o tipa care in timpul liceului a fost controlata in mod exagerat de parinti. Ii impuneau tot felul de reguli. Si cand a avut ocazia, fata a profitat de toate chestiile care ii erau interzise. Si a inceput sa`i placa. Si a tot continuat asa. Exista o multime de cazuri similare, ceea ce ma face sa spun ca fetele tinute cu forta de`abia asteapta sa evadeze, ca sa isi faca de cap.

Sunt rea? Nesimtita? Uitati`va in jur si va veti da seama ca asa stau lucrurile. In lumea noastra, a adolescentilor..prietenii, cuceririle si distractia primeaza. Si cine are curaj sa ma contrazica, inseamna ca e ipocrit sau a uitat ca a fost la fel candva.

Puteti fi de acord cu mine sau puteti critica. Se poate intampla ca unele dintre lucrurile pe care le`am scris sa nu fie valabile. Sau sa ma insel. Dar hai sa nu fim ipocriti.

`Cause I`m able to be honest.

Ehh..buna dimineata. Stiu ca teoretic nu mai e dimineata, da`a fost prea mare lenea ca sa ma ridic din pat. Ma doare si burta, plus genunchiul. M`am accidentat ieri la strand.

M`am trezit din senin, am crezut ca e cutremur. Se zguduiau ferestrele si usile. Da`erau doar vecinii care daramau peretii. Astazi trebuia sa plec, da`din anumite motive am lasat`o pe saptamana viitoare. Deci tot plec.

Probabil ca pare un cliseu..dar eu nu suport sa`mi spuna cineva ce sa fac. Si cum sa fac. Sau sa incerce sa ma faca  sa fiu altfel. Nu e vorba ca am ambitie, da`lasa`ma, frate sa gresesc eu. Macar sa stiu ca e din vina mea si apoi sa`ti dau dreptate. Si dup`aia sa invat din greselile mele.

Ma simt presata din toate partile, criticata si blamata. Partea buna e ca nu prea tin seama de ceilalti, partea proasta e ca ma enervez. Cert e ca vreau sa plec curand, m`am obisnuit sa`mi petrec vacanta in ritm accelerat. Probabil nu`s obisnuita cu starea asta de liniste.

Deci gata! Asta trebuia sa fie un articol cu idei clare si concise. Si eu ce`am facut? Am insirat prostie dupa prostie..Sper ca e doar o zi d`aia proasta.

Adesea sunt intrebata: de ce „imperfect girl”? Uite..pentru zilele astea in care nu reusesc sa leg doua cuvinte inteligente si pe care nu ma obosesc sa le maschez. Ce rost ar avea sa tin cu dintii de aparente? Pentru sentimentele astea de om sensibil si vulnerabil care apar uneori. Pentru ca uneori chiar sunt impiedicata si aiurita si nu`mi pasa ca altii vad si partea asta a mea. Pentru ca sunt impulsiva si poate mult prea sincera si directa. Pentru ca am doua sentimente in mine care se anuleaza reciproc si nu mai ramane nimic.

Pentru ca am postat articolul asta, desi nu`s multumita de el.Chiar si pentru toate lucrurile pe care le spun acum si n`au logica sau par tampite. Uneori chiar nu stiu cum sa ma exprim sau sa ma fac inteleasa..Nu imi e rusine sa renunt la aparente si sa imi expun defectele. Si ele sunt o parte din mine. Cum ar fi daca as avea doar calitati, nu si defecte?

Jurnalul unei ipocrite

Well..cam asa sunt eu: ipocrita. Dupa spusele unora, care au afirmat ca posed aceasta „calitate”. Surprinzator, nu resping aceasta acuzatie, pentru ca uneori ma port intr`un mod mai putin onest. Dar nu ma pot abtine sa intreb: oare nu suntem toti putin ipocriti? Le zambim celor din jur, ii asiguram ca totul e ok, ne prefacem amabili. Uneori din dorinta de a nu rani, alteori pentru a fi lasati in pace sau pentru a obtine anumite avantaje. Ipocrizia ne caracterizeaza pe toti, a devenit o modalitate de socializare, un mijloc de a ne atinge scopul. Si ne perfectionam luand lectii de la ceilalti, care ne arata cat de priceputi sunt in arta disimularii. Deci cum ma puteti acuza ca`s ipocrita, cand de la voi am invatat asta? Cred ca acest joc de`a „care e mai priceput” il jucam cu totii..

Societate actuala manipuleaza masele de oameni, le promite o viata mai buna, lasa impresia ca ii pasa. Asta nu e ipocrizie? Si nici nu poate fi scuzata, pentru ca intentiile nu sunt deloc onorabile.

Dupa cum am mai spus, prefer sa fiu blamata pentru faptul ca sunt ipocrita si rea, decat sa fiu luata peste picior si umilita pentru ca sunt slaba si fraiera. Mai bine blamata, decat umilita.

Acum nu incerc sa ma scuz, pentru ca „cine se scuza, se acuza”. Vreau doar sa evidentiez faptul ca in lumea asta toti suntem ipocriti, intr`un fel sau altul. Nu exista persoana sincera in totalitate. Si cu sinceritatea asta..e la fel de greu. Daca esti sincer, nu e bine, ca cica esti prea direct, daca eviti sa spui cateva chestii, iar nu e bine, ca esti fals. Macar stim sigur ce vrem sa auzim de la ceilalti? Adevarul ne raneste, ipocrizia ne dezgusta. Nu cred ca exista o cale de mijloc. Dau daca exista, e imposibil sa fim mereu neutri.

Sunt atatea tipe care se prefac ca tin la prietenul lor, din interes si isi fac de cap cu altii, pe ascuns. Asta nu e ipocrizie? Atatea dudui se proclama „best friends”, sunt nedespartite, dar pe ascuns se invidiaza si se detesta reciproc pe baza unor motive cel putin ciudate. Atitudinea asta cum se numeste? Eu de ce`s ipocrita? Poate pentru ca nu le spun unora in fata cat de imbecili sunt, ii las sa`si dea seama singuri, nu`mi place sa`mi bat capul inutil. Sau poate pentru ca, din politete salut o persoana care nu mi`e foarte simpatica. Nu e obligatoriu ca toate persoanele pe care le cunosc sa`mi fie simpatice. Si totusi..vreau sa fiu in relatii bune cu toata lumea..macar in stadiul de salut. Nu vreau sa jignesc. Prefer sa adopt o atitudine politicoasa si indiferenta. Acum cica se numeste ipocrizie. Dar daca..totusi..persoana respectiva exagereaza, evident ca`i spun direct cat de proasta e. Fiecare om are o limita.

Ideea de „perfect person”, un om bun la suflet, saritor este preluata din basme. Sa fim seriosi..chiar credeti in chestia asta?

Dar cred ca sunt mai putin ipocrita decat altii, pentru simplul fapt ca am putut sa recunosc chestiile astea, sa afirm ca nu`s perfecta, dimpotriva, am o multume de chestii de care nu`s mandra, dar pe care incerc sa le corectez. Insa nu ma consider o persoana  inculta, fara demnitate, asa cum am fost „caracterizata”. Mai jalnici decat mine sunt cei care fac un scop din a`i juca pe degete pe cei din jur. Ipocrit e cel care se crede perfect, pentru ca face cel mai grav lucru..se minte pe sine insusi. Eu macar imi respect prietenii, sunt persoane de care nu ma ascund niciodata, sunt onesta in totalitate fata de prietenii in adevaratul sens al cuvantului. De exemplu, pe Andreea sau pe Delia nu le`as minti niciodata, chiar si cu scopul de a le proteja, pentru ca ele merita respect.

Drept concluzie..nu stiu ce sa zic. Probabil voi primi multe critici, poate si jigniri..pentru lucrurile pe care le`am scris. Cu siguranta cei care vor citi..nu ma vor aproba. Dar asta e parerea mea..chestia asta cu ipocrizia ma framanta de cateva ore..si trebuia sa spun ce simt.

Framantari la miezul noptii..

E miezul noptii..si am o stare foarte ciudata..mi se pare ca totul e gresit si incomplet. Da, asta e cuvantul care se potriveste cel mai bine – incomplet. Adica simt ca`mi lipseste ceva.

Am analizat toate aspectele vietii mele si aparent, totul e in regula: la scoala ma descurc perfect, cu ai mei nu ma mai cert, am un prieten care ma iubeste enorm de mult, prietenii imi sunt alaturi. Si totusi..ce nu`mi ajunge? Ce mai vreau? Ce`mi mai trebuie? De ce am sentimentul asta..ca ceva e incomplet?

De ce eu? De ce asa? De ce imi pun atatea intrebari? Si mai ales..de ce nu`s capabila sa gasesc raspunsurile?

Ma framant de atata timp sa`mi dau seama ce e acel lucru care`mi lipseste..sa incerc sa il gasesc. Fara rezultate,insa. Nu am nici cea mai mica banuiala.. Pana imi voi da seama, daca asta se va intampla..trebuie sa suport starea asta de incertitudine.

Partea proasta..e ca sunt afectate si alte persoane..carora le e greu sa ma vada asa. Si incearca sa ma faca sa`mi revin. Degeaba. Ideea e ca totul depinde de mine..trebuie sa depasesc singura etapa asta. Nu`mi place sa astept sprijin de la altii. Puterea trebuie sa vina de la mine..

Si nu stiu de ce am ramas sa scriu..poate ma descarc si voi reusi sa dorm mai bine. Slabe sanse insa..

Pentru tine, cel care imi esti alaturi mereu..imi pare rau pentru situatia asta. Imi pare rau pentru ca nu sunt mereu asa cum trebuie. Imi pare rau pentru ca sunt atat de rea si ironica uneori. Imi pare rau pentru ca te ranesc. Imi pare rau..pentru tot raul provocat.

Gandacel`..stiu ca acum esti langa mine. Dar nu pot..pur si simplu nu pot. Nu stiu ce sa spun sau cum. Pur si simplu..nu gasesc posibilitatea sa ma exteriorizez..desi stii ca as vrea. Pentru ca tu ma intelegi mereu, pot plange pe umarul tau linistita..tu ma ajuti fara sa fie nevoie de cuvinte..

As vrea tare mult sa scap de ingrijorarea asta cat mai repede..sa`mi dau seama ce dracu`imi lipseste..si sa`mi revin. Ce mai vreau,ma? Nu am destule chestii pentru care trebuie sa ma consider norocoasa? Ce nu`mi ajunge?

Probabil am scris numai prostii..dar simteam nevoia sa ma descarc. Maine va fi mai bine. Sunt sigura de asta. Nu ma poate pune la pamant o zi proasta. Deci..acum nu e totul perfect..dar o sa fie!

Valentine`s Day. Zau,ma?

14 Februarie. Ziua Indragostitilor. Vaaai..la naiba! Ar trebui sa topai de bucurie? Mai bine lasa. Chestia asta cu Valentine`s Day mi se pare o mare, mare tampenie. De cand avem nevoie de o zi anume ca sa`i aratam persoanei care ne este alaturi ca o iubim? Eu zic ca ar trebui sa facem asta in fiecare zi din an, daca ne iubim cu adevarat partenerul. Iubirea e sentimenul acela care trebuie sa fie prezent mereu in sufletul nostru, nu doar astazi.

Sincera sa fiu..m`am saturat sa vad pretutindeni inmioare rosii, pufoase cu mesajul: „Te iubesc”. Daca ii cumperi prietenului tau o prostie d`aia..crezi ca va plange de bucurie? Sau te va iubi mai mult? Recunosc, i`am luat un cadou prietenului meu, dar nu ceva penibil cu mult rosu [cica simbolizeaza iubirea.Oh..vai!] si nici pufos. Pur si simplu..ceva simbolic. Dar l`am prevenit ca daca ii vine ideea sa`mi ia ceva gen inimioara pufoasa, ii dau cu ea in cap. Ziua asta e pentru noi mai mult un motiv de a ne face cadou reciproc ceva frumos..pentru ca ne iubim in fiecare zi. Adica nu cred ca mi`a luat un  cadou numai pentru ca azi e o zi „speciala”.

S`a creat o adevarata isterie pe tema asta. Eu nu vad rostul acestei zile. Sau daca unii vor neaparat sa`si sarbatoreasca iubirea..pot sa astepte pana pe 24, de Dragobete. E varianta autohtona a Zilei Indragostitilor, aceasta din urma fiind importata de la americani. Suntem un popor fara identitate..imprumutam de peste tot..numai sarbatori si chestii tampite. Aici ma refer si la ziua aia cu dovlecii..Halloween. Da`isi mai aduce aminte cineva de Dragobete? Nu, draga..noi tre`sa ne complicam cu zile imprumutate.

Il iubesc si il apreciez foarte mult. Ok, ar fi trebuit sa`i spun chestia astazi, neaparat? Daca eu as avea chef sa`i spun peste o saptamana..pentru ca atunci simt nevoia? Dar v`ati intrebat cati simt cu adevarat acel „Te iubesc” pe care il spun azi iubitei/iubitului? Dar tre`sa il spuna..ca deh..e Ziua Indragostitilor.

Sfatul meu pentru cupluri e sa`si sarbatoreasca iubirea in fiecare zi. Sa nu astepte o zi anume pentru a spune „Te iubesc” sau pentru a`i face o surpriza partenerului/ei. Pentru ca un cuvant frumos, spus la momentul potrivit sau o simpla floare valoreaza mai mult decat orice cadou costisitor.

Qui sommes-nous?

Cine suntem, de fapt? Cine suntem cand nu cautam sa impresionam? Cine suntem cand ne dezbracam de aparente si ne dam masca jos? Cine suntem cand nu ne vede nimeni? V`ati intrebat vreodata?

Atunci cand ramai singur, renunti la zambetul fortat si scoti la iveala tot ce te apasa si te doare..Pe altii ii poti minti la infinit, dar fata de tine insuti trebuie sa recunosti cat de slab esti uneori. Incerci sa folosesti diferite clisee, dar iti dai seama ca esti doar tu cu tine si nu mai ai pe cine sa impresionezi cu originalitatea si taria de caracter. Pe deasupra, constati ca nu poti sa zici ceva sa fie si adevarat. Esti exact ca un clovn, care in timpul spectacolului are un zambet imens desenat pe fata si ii inveseleste pe ceilalti cu poznele sale..iar cand ajunge in cabina si isi sterge machiajul..devine un om obisnuit, apasat de probleme.

Incerci sa faci totul bine, sa fii perfect. Si ghici ce? Nu poti. Nimeni nu poate. Nu exista om care sa nu fi cunoscut esecul cel putin o data..e ceva normal. Apreciez mai mult omul care, in ciuda esecurilor pe care le`a avut, continua sa lupte, decat pe cel care a reusit din prima incercare. Deoarece acela a devenit mai puternic datorita lucrurilor pe care le`a invatat incercand sa`si atinga scopul. Si acela apreciaza mai mutl succesul si se bucura mai intens. Voua nu vi se intampla sa va bucurati mai mult de un lucru castigat cu greu decat de unul obtinut fara eforturi?

Cand ramai singur si te privesti in oglinda..iti vezi adevaratul chip. Poate ca ochii nu mai au acea sclipire intensa, ea a fost inlocuita de o privire patrunzatoare si speriata, poate ca si zambetul a disparut.. Acesta esti tu, pe care nimeni nu`l cunoaste, pentru ca nu este descoperit in prezenta altcuiva. Te preocupi de aparente si de impresia pe care o lasi incat ajungi sa ai mai multe personalitati. Devii un om cu zeci de masti, cate una pentru fiecare situatie. Si le schimbi atat de des, incat chiar si tu uiti care este cea adevarata..

Tu ce vezi cand iti privesti imaginea din oglinda?

Oare..iubim? Sau nu?

Oare iubim? Cu adevarat? Stim care este limita dintre iubire si obsesie, dintre iubire si obisnuinta, dintre iubire si amintiri…?

Multi oameni iubesc doar de dragul de a iubi, de a avea pe cineva alaturi de ei, de a`si petrece timpul intr`un mod placut, dar cati oameni pot spune ca iubesc cu adevarat persoana in sine, si nu ideea de iubire?

Daca esti fidel inseamna ca iubesti, dar daca inseli este o dovada ca nu? Sau este vorba doar de atractie si curiozitate, dar nimic mai mult?

Daca esti gelos inseamna ca iubesti? Sau este doar egoism amestecat cu posesivitate?

Daca simti fluturasi in stomac care iti invadeaza toate simturile inseamna ca iubesti? Sau e doar atractie fizica?

Daca te gandesti foarte mult la o anumita persoana inseamna ca o iubesti? Sau ca doar te`a impresionat?

Daca il/o vrei inapoi inseamna ca iubesti..sau ca amintirile nu te lasa sa mergi mai departe?

Daca ai gresit si regreti inseamna ca iubesti? Sau doar ca te simti vinovat/a?

Daca te doare un refuz inseamna ca iubesti? Sau esti doar ranit/a in orgoliu?

Daca accepti multe lucruri care te dor..inseamna ca iubesti sau doar ca esti prea slab?

Si totusi..uneori se intampla sa iubim cu adevarat.Punct.