Nici nu stu cum sa incep.. A trecut mult timp de cand nu am mai scris ceva atat de personal.. Si mi`e teama..teama sa imi arat si partile de care nu vorbesc prea des..
Azi`noapte am plans. Aproape din senin si aproape fara sa stiu de ce.. Era 4 dimineata si simteam cum ma doare sufletul si un gol isi face simtita prezenta. De obicei ma abtin. Si habar nu am cum, dar reusesc sa ma controlez.
Si au inceput sa curga lacrimile. Mai intai incet si in tacere, apoi au devenit mai multe si mai dese, iar pana la urma nu le mai puteam opri. Plangeam cu disperarea unui om care simte ca a ajuns la capatul puterilor. Cat timp a trecut de cand am facut ultima data lucrul asta..
Lacrimile curgeau pentru a sterge urmele care mi`au ramas in suflet. Pentru ce am respins, pentru raul pe care l`am facut altora, pentru ca uneori nu sunt suficient de buna. Pentru prima data am simtit ca sunt o nenorocita. Sunt exact genul de om pe care nu l`as vrea langa mine. Si as vrea sa dau mai mult, sa fiu altfel..sa renunt la egoismul care s`a instalat in mine.
Parca nimic nu reusea sa ma aduca pe linia de plutire. Aveam impresia ca toate se vor sfarsi prost si nu voi putea face nimic ca sa evit asta.. Deznadejdea din suflet se transferase la nivelul corpului. Eram epuizata..lacrimile incetasera si eu continuam sa stau pe covor, rezemata de marginea de patului, cu o perna in brate..
Pana la urma am adormit, oboseala isi spunea cuvantul. Dar parca ma simteam eliberata, ca si cum as fi scapat de o povara. Nu sunt mandra de ceea ce am facut si habar nu am de ce am si scris despre asta, probabil pentru a ma convinge de faptul ca din cand in cand..un plans zdravan ne poate da energia sa continuam.
Acum sunt bine, m`am trezit mai optimista si toate incep sa capete contur. Mi`am dat seama ca nu plansul inseamna esec, ci renuntarea. Iar eu nu am de gand sa renunt.
