A fi sau a nu fi..blogger?

Exista persoane care promoveaza ideea unui blog si altele..care considera ca blogul reprezinta  renuntarea la intimitate. Cum s-o dai sa fie bine? In primul rand depinde de tine, pentru ca TU alegi ce sa impartasesti cititorilor si ce sa pastrezi pentru sufletul tau.

Scriu de atata timp aici si de-a lungul timpului am avut si experiente placute, pe care le-am povestit cu drag, am avut si inima franta, am fost dezamagita de apropiati si lista poate continua. Exista o linie foarte fina care desparte viata publica, daca pot sa o numesc asa si viata personala..despre care fiecare alege ce sa scrie si cat sa scrie.

Mi-a luat foarte mult timp sa imi dau seama ca nu pot sa multumesc pe toata lumea, oricat m-as stradui. Si lucurile sunt interpretabile, fiecare cititor avand propria viziune asupra lucrului pe care tu, ca blogger, il scrii.

Din postura de autor al blogului..te expui? True. Niciodata nu trebuie sa pierzi din vedere faptul ca blogul e PUBLIC, adica oricine poate citi. Oricine. Si s-ar putea sa te aprobe sau sa te critice. La fel, depinde de tine cum faci fata criticilor, daca sunt fondate sau nu, daca are rost sa incerci sa oferi o lamurire sau sa o lasi balta.

Da, eu m-am simtit uneori criticata pe nedrept, judecata, luata peste picior si recunosc, m-a afectat. Dar tot nu m-as lasa de blogging. De ce? Datorita voua, oamenii care intrati aici si imi scrieti cateva cuvinte frumoase, care aveti timp sa va exprimati o parere sincera. Si nu, nu exista un raport de inegalitate intre autor si cititori. Niciodata nu am considerat ca sunt o personalitate prin simplul fapt ca am un blog. Dimpotriva, eu sunt mult mai vulnerabila decat cel/cea care citeste, pentru ca aici sunt asternute gandurile, parerile si sentimentele mele. Chiar daca eu nu ajung sa comunic cu persoana respectiva, ea va sti totusi ceva despre mine.

Exista totusi lucruri pe care nu le tratez niciodata aici, lucrurile mele intime, bucatele de suflet, lucruri care sunt frumoase tocmai prin faptul ca sunt personale si expunerea le-ar stirbi din farmec. Cred ca orice om prefera sa pastreze anumite lucruri pentru sine.

Si totusi, am o curiozitate. Mi-ar placea sa stiu cine sunt cititorii mei si cum ma vad ei. Eu va tot povestesc aici de toate despre mine..si tare as vrea sa schimbam niste pareri si impresii. Tocmai pentru ca imi face placere sa comunic cu oamenii scriu aici. Uneori am nevoie de un sfat sau de o parere si mereu gasesc aici refugiu. Si pentru asta..va multumesc!

Anunțuri

16 gânduri despre “A fi sau a nu fi..blogger?

  1. well…eu sunt de acord cu tine. si despre mine si parerea mea cred si sper ca deja stii. 😀 nu pot sa spun decat ca atata vreme cat pentru tine blog-ul va reprezenta ceva sa nu renunti la el, orice ar spune altii. daca nu le convine, fuck off, nu ii obliga nimeni sa citeasca. eu am mai avut un blog la care am renuntat fiindca, efectiv, nu mai simteam nevoia sa scriu pe el. ulterior mi s-a reaprins dorinta de a scrie fiindca simteam nevoia sa exorcizez niste demoni din mintea mea incalcita. dar am ales sa imi pastrez anonimatul fiindca asa am simtit de cuviinta. i have issues of my own, pe care prefer sa le exteriorizez dar fara sa stie lumea ale cui sunt.

  2. Multa vreme, inainte si dupa ce am inceput sa scriu pe blog, am suferit de dorinta de anonimat… apoi am zis ca daca tot rastorn caruta cu flori si cu rahat pe un domeniu public, acel public are dreptul sa vada fata mea reala… daca o poza reprezinta asa ceva… si asta e un subiect interesant: de ce majoritatea blogerilor prefera anonimatul, mai ales cei cu succese maricele?

    1. Poate din cauza ca doresc sa fie judecati dupa felul in care vorbesc, subiectele pe care le abordeaza. Sau mai e si alta chestie..dorinta de intimitate. Atunci cand un blogger are succes, lumea e curioasa sa stie cine e, cum arata…fara un motiv anume. Si poate doreste sa isi pastreze intimitatea.

      1. adevarul e ca din moment ce ai scris pe blog, intimitatea e un moft… iar frica de judecata e o debilitate psihologica… poate la majoritatea anonimilor e doar paranoia sau dorinta de a provoca… poate provocam o discutie pe tema asta si se implica mai multi blogeri:)

      2. Aici e discutabil. Conteaza si ce scrii. Evident, daca te apuci sa iti insiri intimitatile..nu te alegi cu nimic. Si da, ar fi un moft sa te plangi ca nu mai ai nimic ramas „nedescoperit”. Insa..eu intotdeauna am ales sa pastrez anumite lucruri doar pt mine si cei dragi..

      3. oricat ai scrie nu vei reusi niciodata sa redai intreaga ta lume interioara, niciodata cuvintele nu vor putea arata ceea ce o privire sau un gest aduce celor dragi… deci nu e o scuza pentru anonimat… e adevarat ca daca ai un blog cu povestirile aventurilor tale sexuale, chiar daca e fictiune, adevarata ta identitate poate avea de suferit, mai ales in societatea romaneasca plina de tabuuri, pe astia ii inteleg ca sunt dornici de anonimat…. dar un blog ca si gebelezis sau symphonie si chiar si cubulerotic, nu vad ce e de ascuns… gandurile frumoase, problemele sociale sau erotismul fac parte din cotidian, cotidianul omului normal…. nebunii ne vor acuza mereu ca suntem naturali…

      4. Exact..viata de pe blog nu are nimic de-a face cu viata reala. Oricat as incerca sa ma descarc aici, mereu va ramane ceva care e nespus. Erotismul nu e neaparat ceva rau, insa aici iar e dificil. O „indrazneala” de genul asta va atrage nemultumiri.

      5. si sa nu deraiez foarte mult de la articol: pe viitor, comentariile „marilor critici” imprima-le pe o hartie moale ca sa le poti utiliza dupa ce mergi la toaleta 🙂

      6. pai ma refer la cei care si-au facut o meseria din a deprima oamenii pe unde scriu ei, la acei „gigi contra” pe care nu-i multumeste nimic si insista sa ii faca pe toti sa se simta asa…. cunosti specimenele, iar unele sunt chiar inteligente, au argumente in stare sa te faca sa te tai cu lama… pentru astia as inventa hartia igienica pe care se poate imprima…. macar asa am simti noi o multumire vazand ce devin „armele” lor :)))

      7. :))) e ok sa fii suparat o data, sa isi scape un articol nu tocmai vesel. insa ai dreptate..ce e prea mult, devine deranjant. Si totusi..fiecare are o anumita metoda prin care se descarca, unii poate asa capata putere, asternand pe blog tot ce ii framanta.
        da, stiu..intr-un fel, eu sunt mama ranitilor.

      8. ai vazut ca am si eu perioade cand scriu cu amaraciune, acid sau doar trist, dar intotdeauna caut sa las un sambure de speranta sau o solutie pentru cei care suporta sa ma citeasca… si recunosc ca de cele mai multe ori imi scriu mie, eu cel dezgustat sau intristat, scriu problema enuntand solutia, pentru binele meu, pentru cresterea moralului meu, iar cei care doresc sa calatoreasca cu mine sunt primiti… restul sa stea in mocirla lor morala sau intelectuala si sa se asfixieze lent… fara sa ne fure noua aerul 🙂

      9. E cam off topic, insa eu va admir teribil pe tine si Raluca. Aveti o relatie asa frumoasa si discreta,ca tot veni vorba de intimitate. As vrea sa fim si noi ca voi peste ceva ani.

      10. nimic din ce scrii TU la tine pe blog nu e off topic 🙂 … cat priveste relatia noastra: nu e discreta, ne laudam cu ea 🙂 iar numarul de ani trecut nu conteaza, relatia noastra a fost asa din prima zi si asa va fii pana la capat 🙂 multumim de aprecieri oricum si sigur ve-ti ajunge departe si voi, e simplu: iubiti-va! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s