Despre credinta si mersul la biserica.

Am sa ating un subiect delicat: credinta in Dumnezeu. Am incercat sa evit, sa imi tin parerile pentru mine, dar la un moment dat..se aduna. Si sper sa nu-mi fac si mai multe pacate pentru ca vorbesc despre asta fix in Saptamana Mare, cand se presupune ca trebuie sa fim buni si toleranti. Asta e prima idiotenie, de ce fix acum? Cine a zis ca trebuie sa existe o anumita perioada in care sa fii bun? Nu, dragii mei. Daca vrei sa fii bun si sa ii ajuti pe cei din jurul tau, in primul rand o faci oricand. Nu astepti sa vina Pastele sau Craciunul. Si in al doilea rand, o faci fara sa astepti ceva in schimb. Asta inseamna o fapta buna.

Eu sunt un om care nu trece prea des pe la biserica. De fapt, nu stiu daca am fost vreodata anul asta. Nici nu ma rog in fiecare seara. Dar atunci cand simt nevoia, o fac. Si da, cred in Dumnezeu. Nu consider ca ar trebui sa ma laud vreodata cu asta, sa port la mine zeci de iconite si bratari sfintite sau alte obiecte care sa denote cat de credincioasa sunt. Am doar o iconita in portofel, mi-a dat-o mama acum cativa ani.

Nu vreau si nici nu pot sa ii inteleg pe credinciosii de ocazie. Stiti voi, aia care umplu bisericile acum, astea doua-trei zile cat sunt denii si la slujba de Inviere si in rest..uita sa spuna o rugaciune si sa aprinda o lumanare. Nu consider ca a crede in Dumnezeu trebuie sa fie ceva temporar. Si nici o datorie. Nu mergi la biserica pentru ca trebuie, mergi pentru ca vrei. Si faptul ca stai o seara la slujba nu te face sa fii un om mai bun..desi e mai usor sa iti spui asta pentru a-ti spala pacatele. Esti un om bun atunci cand ajuti un prieten si nu astepti nimic in schimb. Sau cand dai ceva de pomana unui om care are mai putin decat tine. Chiar si atunci cand ai vrea sa spui o rautate si te abtii, pentru ca stii ca asta l-ar rani pe cel de langa tine, cand cedezi locul in autobuz sau cand ai grija de un animal fara stapan. Bun, astea tin si de educatia fiecaruia..dar dintr-un anumit punct de vedere, pot fi considerate si fapte bune.

Omul care a stat in seara asta la slujba si maine trece pe langa un copilas care cerseste si nici nu-l priveste poate fi considerat credincios? Nu inteleg chestiile astea..si oricum e un subiect delicat, care poate fi interpretat in diferite moduri. Nu stiu daca ati inteles ce vreau eu sa spun..nu intentionez sa jignesc pe nimeni. E doar parerea mea.


3 thoughts on “Despre credinta si mersul la biserica.

  1. Vorba unei prietene, ieri a fost ziua când mulți tineri și-au dat Check-in pe Facebook ”la biserică” sau ”m-am dus să iau lumină”. Până atunci vedeai numai Check-in prin diverse cluburi.

    1. Am vazut si eu astfel de statusuri pe Facebook..si m-au dezgustat. Dar ce sa mai zicem de cei care nu mai merg sa ia lumina, se multumesc cu o aplicatie pt telefon, iCandle, care imita modul in care o lumanare arde?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s