Wish you were here.

Dupa o furtuna, primul impuls e sa verifici ce a ramas in urma ei, pagubele care s-au produs. In ultimul an, eu am trait in mijlocul ei. Am fost grabita, furioasa, revoltata ca nimeni nu intelege prin ce trec si am rupt din legaturile cu oamenii pe care nu i-as fi lasat niciodata sa plece, in alte conditii.

In sfarsit..am putin timp sa ma bucur ca s-a terminat totul, ca am timp sa respir si realizez ca multi din oamenii cu care as fi impartasit „victoria” nu mai sunt aici. Intr-adevar, am depasit toate incurcaturile, am invatat sa nu imi mai pese de ceea ce spun oamenii ( oricum niciodata nu vor fi multumiti, chiar daca le arati clar ca se poate si altfel) si nici nu am cedat nervos din cauza noptilor nedormite. Uitandu-ma in urma, consider ca m-am ales cu niste lectii valoroase ( dar pe care le-am invatat pe calea cea dura) din primul meu an ca adult, oficial vorbind.

Dar i-am neglijat pe oamenii care ma sustinusera, care ma incurajasera mereu, repetand ca pot si o sa reusesc. M-am gandit ca avem destul timp, am tot amanat..pana cand nu a mai fost timp. Deloc. Oamenii s-au saturat sa astepte sa imi fac eu timp, sa imi amintesc de existenta lor, iar eu eram mult prea revoltata si orgolioasa ca sa imi mai pese si de sentimentele altcuiva.

Si asa..am pierdut prietene din copilarie. Carora le-am marturisit despre baietii de care ma indragosteam in generala, care m-au sustinut cand am trecut prin prima despartire serioasa (atunci credeam ca e sfarsitul lumii). M-au vazut absolvind liceul, apoi facultatea..

Realizez ca imi lipsesc mai mult decat credeam. Si ca victoriile nu mai sunt atat de intense daca nu le imparti cu oamenii care au fost langa tine atunci cand incercai disperat sa te aduni si sa te pregatesti de o noua batalie. Poate ca nu ar fi trebuit sa ii invinovatesc pe altii de egoismul meu. Si nici sa ma gandesc ca ei imi vor fi alaturi la infinit, cu toate ca eu ii ignor.

Imi lipsesc. Si as fi vrut sa fie langa mine acum.

Anunțuri

Un gând despre “Wish you were here.

  1. Cuvintele pot face mult rău… Iar indiferența ucide…

    Dar… (un alt punct de vedere) de ce să te consideri vinovată de pierderi? Poate nu erau oamenii care să îți rămână alături… Poate, în loc să încerce să te înțeleagă și să vadă prin ce dificultăți treci, le-a fost mai comod să te ignore, să rupă legături pe care le considerai trainice și eterne…

    Părerea de rău e necesară, dar… Te rog, nu regreta… Încearcă să accepți că aceștia sunt oamenii cărora le-ai fi oferit totul…

    Felicitări pentru că ai trecut cu bine peste toate!
    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s