Primul an.

S-a dus si primul meu an in calitate de „doamna”, „ticiar”, „Miss”..spuneti-mi cum doriti. Privesc acum in urma si realizez cat de neexperimentata eram, cat de naiva.. Am intrat in invatamant cu sperante si asteptari, sistemul a avut grija sa mi le calce in picioare. Multa munca si bani putini. Sincer, chiar nu as putea sa ma intretin daca m-as raporta strict la salariul de 1000 de lei (marit cu 10% in ianuarie!). Si as vrea ca oamenii sa nu mai creada ca meseria de profesor se rezuma la 4 ore pe zi de stat la catedra si vorbit. Trebuie sa adaugam si muntii de hartii inutile pe care trebuie sa le completam, dosarele care se aduna si stau sa cada peste noi, teancurile de lucrari ce asteapta sa fie corectate, temele ce trebuie sa fie verificate. Fiind debutant, a trebuit sa am plan de lectie la fiecare ora..alte ore de munca. Sa adaugam si proiectele pe care trebuia sa le fac pentru master si cursurile la care era musai sa fiu prezenta?

In prima luna picasem intr-o depresie severa..nu mai stiam incotro sa apuc, ce sa fac mai intai..si tanjeam dupa somn. Scopul meu era sa apuc sa dorm mai mult de 5 ore pe noapte..sa fiu sigura ca nu o iau razna. Am intalnit oameni buni, care mi-au impartasit din experienta lor si au avut rabdare sa imi explice cum sa procedez. Imi voi aminti de ei ca fiind un fel de salvatori, singura nu stiu cum o scoteam la capat. Cu toate ca erau de varsta cu mama, ma considerau o colega, ma tratau de la egal la egal. Si asta m-a flatat. Pe de alta parte, am intalnit si oameni rai, care m-au detestat inainte sa apucam sa schimbam un cuvant. Motivele nu le stiu nici acum…dar un an intreg s-au luptat sa imi puna piedici si sa imi explice cat de proasta sunt eu, de fapt. N-au reusit, din fericire.

M-am atasat de copii. Lasand modestia la o parte, indraznesc sa afirm ca am reusit sa ii fac sa indrageasca materia pe care o predau..si pe mine, ca om. De ei imi era cel mai frica, nu stiam cum sa interactionez cu un pusti de 8-9 ani. Dar mi-a spus cineva ca ei simt imediat cand omul din fata lor e sincer si am decis sa fiu deschisa cu ei. Si bine am facut. La randul meu, am ajuns sa ii indragesc. M-am axat pe bucuria de a-i ajuta sa descopere ceva nou si am incercat sa ignor nedreptatile. Eram fericita cand ei se asezau in sir indian in fata mea si asteptau sa ma imbratiseze, unul cate unul. Ma amuzau cand scoteau vreo perla, le-am oferit cu placere un sfat atunci cand mi l-au cerut.

Din pacate, de la toamna trebuie sa ma despart de o parte dintre ei. Am stat pe ganduri si am decis ca cel mai bine ar fi sa le spun, sa apuc sa imi iau ramas bun de la ei. Inarmata cu bomboane si decisa sa imi tin emotiile doar pentru mine, le-am dat vestea. Reactia lor mi-a rupt inima. I-am rugat sa imi scrie pe un biletel, fara sa isi treaca numele, ce le-a placut si ce nu le-a placut in anul in care am lucrat impreuna. Am incercat sa nu plang in timp ce le citeam, cateva ore mai tarziu..foarte greu m-am stapanit. Imi sunt dragi copiii. Cine ma cunoaste de mai multi ani stie ca e mare lucru sa spun eu asta.

In weekend am scos copilasii la film, o iesire ca intre prieteni. Consortul a venit cu mine, sa ma ajute sa ii supraveghez. Dupa film, parc de distractii si Mc Donald’s..seara de-abia se mai misca. Iar eu l-am intrebat zambind „Acum intelegi de ce eram eu epuizata seara, cand tu ziceai ca nu pricepi cum ma pot obosi cativa pusti de 10 ani?” 🙂20140624_203821 20140624_203317

Anunțuri

Un gând despre “Primul an.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s