De ce am decis sa renunt la invatamant.

In sfarsit am puterea sa spun asta oficial: renunt. Parca mi-era teama sa o spun cu voce tare, sa astern undeva cuvantul acesta..pentru ca asta ar insemna ca e real si definitiv.

Iubeam sa predau, ii iubeam pe pustii care scoteau o perla in fiecare zi, care stateau la rand la imbratisari, pe fetitele care imi faceau felicitari si compuneri in care imi spuneau cat de mult tin la mine. Am incercat mereu sa fac si ceva in plus. Mi se parea anost sa intru in clasa cand se suna de intrare , sa tin lectia si apoi sa plec cand se suna de iesire. Am vrut sa ii cunosc pe omuletii care ma priveau curiosi din banca, le-am stat mereu la dispozitie cu un sfat sau o parere. De multe ori uitam si sa mananc in pauza, pentru ca ramaneam cu ei afara sau pe hol si ii discutam. I-am intrebat candva de ce numai la mine vin ca la psiholog si au zis ca eu ii inteleg cel mai bine si nu ii judec.

Si poate ca uneori ma suparam atunci cand rezultatele la teste erau nesatisfacatoare, cand erau rai unii cu ceilalti, cand uitau caietele acasa…si ii certam. Cel mai mult ii durea sa fiu suparata pe ei si veneau sa isi ceara scuze, unul cate unul. Stiu ca pare un cliseu, dar uneori am fost dura cu ei. Voiam sa inteleaga clar care e limita, ca sunt profesor si trebuie sa respecte niste reguli, dar atata timp cat ei se poarta asa cum trebuie, suntem si prieteni.

Sistemul m-a invins. Nenorocitul de sistem din Romania, care e facut de incapabili, oameni care traiesc in bule de plastic si habar nu au cum e realitatea. Nu suportam sa aud la stiri ca 70% din profesori au promovat examenul de titularizare, mai ales cand erau doar 2-3 posturi titularizabile intr-un judet intreg. Dar astea-s dedesubturi si nimanui nu ii pasa de ele.

Pe de alta parte, profesorii debutanti nu au parte de sustinere din partea sistemului de invatamant. Vorbesc aici de experienta PERSONALA. Anul acesta am experimentat atmosfera din doua scoli (cum spuneam, lipsa de posturi..) si am adunat exemple de „asa da”, dar si numeroase de „asa nu”. Am cunoscut oameni calzi, care mi-au stat la dispozitie pentru orice intrebare sau rugaminte, care m-au tratat de la egal la egal. Nu am sa o uit niciodata pe doamna care mi-a dat mie florile dumneaei in prima zi de scoala, pentru ca eu eram la inceput de drum si trebuia sa fiu incurajata. Nici pe colegele de catedra care au tinut cont ca toata lumea trebuie sa inceapa de undeva si au avut infinita rabdare cu mine. Pe de alta parte, nici pe doamna care spunea „sa o ia dracu’si pe aia” nu o pot uita. Nici faptul ca intra peste mine la ora cand avea chef, fara sa anunte(cu toate ca nu avea aceeasi specializare) si imi spunea cum sa imi fac ora si ca sunt praf. Ah, da..si planul de lectie era o porcarie. Si nici hainele mele nu ii placeau. Daaar..atunci cand am invitat-o pe sefa de comisie la ora, am primit numai pareri pozitive. Niciodata nu ii vei putea multumi pe toti. Primeam una calda, una rece..

Nu mai pot sta permanent in stres pentru 900 de lei. Si nu poti rezista in Bucuresti cu un asemenea salariu. Faptul ca el creste cu doar 100 de lei dupa cativa ani nu e incurajator.. Din cate stiu, un cadru didactic cu 20 de ani vechime primeste in jur de 2000 de lei pe luna. Si nu-i corect. Meseria de profesor implica muuulta munca neplatita. Asa ca..am decis sa imi caut un job in alt domeniu, cu toate ca nu va fi „pe sufletul meu”.. Iar copiii vor ramane mereu in sufletul meu. Cu putin noroc..incep de luni.

Anunțuri

9 gânduri despre “De ce am decis sa renunt la invatamant.

  1. În ce domeniu te-ai reorientat? Îmi pare rău să aud că eşti dezamăgită de învăţământ, eu am ajuns să cunosc destul de bine sistemul prin intermediul mătuşii mele (care este profesoară de matematică) şi acesta a fost şi motivul pentru care nu am vrut niciodată să fiu profesor. Acum regret oarecum şi fac un master care mi-ar putea permite să predau, însă citind ce ai scris tind să cred că în sistemul actual nu e cea mai fericită alegere… Păcat că lucrurile nu se schimbă, iar respectul pentru cadrele didactice este egal cu zero. Sper ca decizia pe care ai luat-o să fie cea mai bună pentru tine! Mult succes!

    1. Mi s-a propus sa gestionez un site de discutii si sa efectuez rapoartele catre clienti in functie de feedback-ul pe care il ofera clientii. Salariul e ceva mai mare..presupune cunoasterea la nivel avansat a doua limbi straine.
      Mie mi s-a spus intotdeauna ca nu e ok sa intru in invatamant, dar am fost idealista si m-am gandit ca daca o fac cu pasiune, nu ma vor afecta nedreptatile, insa..nu am facut fata.
      E greu sa o iau de la capat in alt domeniu, mai ales ca iubeam meseria de profesor..
      Merci mult pentru sustinere!

  2. imi pare rau ca nevoile zilnice ti-au oprit placerile zilnice si ti-au furat o meserie care te prindea. Sotia mea are 12 ani vechime educatoare, a trecut prin multe incertitudini pana a reusit sa se titularizeze dupa 9 ani , dar nu din lipsa de inteligenta , ci de locuri dupa cum vad ca stii. Acum s-a mutat de la tara la oras si a pierdut 200 lei la salariu si decontarea navetei cu toate ca transportul prin oras e mai scump decat o naveta la o comuna alaturata ! Succes la noul loc de munca !

    1. Problema locurilor este izbitoare. Niciodata nu am inteles de ce prin februarie sunt zeci de posturi vacante..si prin iunie raman doar 4-5. In fine..stiu, dar sunt mult prea scarbita de sistem pentru a dezvolta acest aspect..
      Multumesc pentru incurajari!
      Succes si sotiei! 🙂

  3. cand iubesti meseria de profesor, nu renunti! cand ai o pasiune, suporti rigorile sistemului, rautatile unora, bunatatea altora, zgomotul de fond si rabdarea zilei de azi sau grija zilei de maine. Atunci cand majoritatea din afara sistemului judeca profesorii in general, ii acuza de parazitism bugetar, de munca putina, de fabrica de analfabeti, fara sa se vada de unde porneste raul de fapt. Limita suportabilitatii poate fi graduala in functie de vechimea fiecaruia si de limita tolerantei diferentiata pe indivizi. Iata ca, citesc un text al unui om la inceput de drum care capituleaza! asa este, este foarte greu, dar o cariera in Romania nu se face batand din palme, ci cu sacrificii. Poate ca ar trebui sa mai scrii texte de acest gen, dar cumva directionate catre subiectul sacrificiului si judecatilor de valoare, cumva inechitabile.

    1. Sufletul meu a ramas acolo si pastrez legatura cu fostii elevi.
      Bine spus, am capitulat la inceput de drum..probabil prea devreme, daca stau sa ma gandesc acum. In acel moment ajunsesem la capatul rabdarii..simteam ca m-au umilit multi oameni care nu erau cu nimic mai buni decat mine.
      Dar..luand contact cirect cu „sistemul”..pot spune ca ii admir si mai mult pe oamenii care au rezistat in fata nedreptatilor, in fata vorbelor urate pe care nu le merita.
      Poate am sa ma intorc candva..

    2. Buna, Alexandra. Nu iti stiu experienta la catedra, poate ca ai dreptate. Insa in momentul acesta, aflandu-ma in fata deciziei despre care a scris Imperfecta, simt ca nu ai. Simt ca printre randurile tale spui ca cei ce aleg sa iasa din invatamant nu sunt, de fapt, pasionati. Nu ii cunosti. Spui ca ei renunta PREA usor. La ce renunta? Poate cuvantul ‘renunt’ ne face sa credem ca e o alegere gresita. Eu nu imi doresc sa mai raman intr-un loc in care exista abuz din prea plin. Unde ingrijorarile majore sunt mai degraba cu iz politic, decat social. Unde nu se incurajeaza dreptatea, echitatea, cinstea, coloana vertebrala, libertatea de exprimare, dragostea, compasiunea. Unde sunt oameni care nu vor sa gandeasca pe termen lung. Unde multi au ales sa se stinga, decat sa se opuna nedreptatii. Din frica de consecinte. Nu e greu sa suportam si consecintele ramanerii??? La acestea cum de nu ne gandim?! Nu vreau sa mor putin cate putin; nu vreau sa iau decizii impotriva constiintei mele, constransa de un sistem plin de greseli; nu vreau sa mi se inchida gura in consilii profesorale; nu vreau sa fiu la mijloc intre binele copiilor si binele meu personal. Uite, la asta ma gandesc eu sa renunt. Iar renuntarea mea la invatamant nu inseamna renuntarea la ceea ce imi place. Ce imi place cu adevarat iau cu mine, pentru ca face parte din mine. Voi cauta in continuare sa ofer ce am oferit si in invatamant, sa educ copii in orice circumstante vor aparea. Exista pasiune pentru copii si pentru predat si dincolo de invatamant! 🙂 La fel de bine cum exista inca si in invatamant.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s