„Da’tu cand te mariti? Copii cand mai faci?”

Am mai scris despre asta si cred ca o sa mai scriu..pana cand nu voi mai fi agasata de astea doua intrebari.

UNU. Nu ma consider incompleta din cauza ca sunt nemaritata. Am tot doua maini, doua picioare..zau ca arat fix ca o femeie de rand. Nu-mi duc lipsa hartiei care..cica te-ar tine toata viata langa un EL. La orice reuniune cu rudele mai indepartate..ma trezesc in mijloc, in plin interogatoriu. „Cat mai aveti de gand sa asteptati? Altii au copii si voi va jucati de-a scolile”. Na, ca noi nu vrem asta. E alegerea fiecaruia. Asa cum eu respect decizia altora de a se casatori..as vrea sa nu mai fim priviti cu dispret de catre astia mai „curajosi”. Singurul lucru pe care il au in plus fata de noi…e acel certificat. Ai 20 de ani si te-ai maritat? Felicitari! Dar nu te uita la mine de sus pentru ca eu nu ma gandesc sa o fac, deocamdata. Acu’vine octombrie si fac 24 de ani. Sa mai cred in spusele bunicii: „Daca nu te mariti pana la 25 de ani, dup-aia nu te mai ia nimeni.” ???

DOI. Copiii. In momentul de fata..sunt mai incantata de ideea de a-mi lua o pisica, decat de posibilitatea de a avea un copil. Pisica macar e mai usor de crescut. Si nu ma trezeste noaptea. Cand ma gandesc la copii..am impresia ca se va intampla peste foaaaarte multi ani. Cand o sa vina pe lume fiinta aia..vreau sa am ce sa ii ofer: casa a noastra, un venit sigur si stabil..

„Eu cand eram de varsta ta..aveam deja doi copii”. Asa, si? Eu prefer sa fac unul..peste vreo 5-6 ani. Sa nu duca lipsa de nimic si sa ma simt eu insami pregatita pentru o asemenea responsabilitate. Nu afirm ca eu am venit cu un manual de instructiuni. Lady D mi-a povestit cat de greu i-a fost. Generatia mea a crescut in Romania aia post-comunista..cand nici macar mamele nu isi permiteau sa stea acasa si sa isi creasca copiii. Noi eram lasati afara cu cheia de gat si ne jucam pana cand unul din parinti venea acasa.

Cum naiba reusesc fetele astea de 17-18 ani sa creasca un copil, fara sa aiba vreun venit? Eu m-as simti vinovata fata de fiinta aia..sa il aduc pe lume, fara sa ii ofer sansa la o copilarie lipsita de griji si la o educatie care sa ii permita un viitor stralucit. Mama avea 25 de ani cand am aparut eu. Ceea ce..pentru anii ’90, era EXTREM de tarziu! S-a lovit si ea de aceleasi observatii.. si i-a cam dat naiba pe toti.

Sa faci un copil pentru ca vrei sa fii „o mamica tanara” e cea mai mare tampenie ever. Il faci atunci cand te simti pregatita, cand stii ca ai ce sa ii oferi si ca esti capabila sa il educi corespunzator.

La fel si cu maritisul. O sa ne casatorim atunci cand NOI vom considera ca e momentul. Nu cand ne impun rudele cu care ne intalnim pe la nuntile la care mergem din obligatie..

Anunțuri

5 gânduri despre “„Da’tu cand te mariti? Copii cand mai faci?”

  1. Foarte bun articolul, scris de o fata care are capul pe umeri . Intrebarile astea de care te lovesti reflecta aspiratiile si gandirea limitate ale oamenilor (nu spun „femei” pentru ca si barbatii gandesc asa), chiar si in secolul 21. Ca fata, sa mai ai aceleasi visuri de a creste, de a te casatori cand termini liceul si de a tranti cativa copii pana la 25 ani (ca dup-aia esti „batrana deja”) sunt invechite, dar, cu toate astea, adanc inradacinate in subconstientul unora. Asa cum ai spus, este o prostie sau o inconstienta sa aduci o fiinta pe lume, pana nu ai ce sa-i oferi (un copil are nevoie de foarte multe lucruri, nu doar in primii ani de viata, ci si dupa aceea), un venit stabil si sprijin. Mi-a placut ce le-a spus un preot unor prieteni care s-au casatorit: „Faceti copii, dar fiti responsabili!”. Or asta inseamna sa ai cati copii vrei si iti poti permite (inclusiv financiar).

    1. Aici intervine mentalitatea fiecaruia. In functie de asta..facem niste alegeri. Ma deranjeaza enorm de mult cand vad ca multe fete de varsta mea ma considera inferioara doar pentru ca n-am „barbat acasa” si nu stiu sa fac sarmale. Candva..am pornit din acelasi punct. Acum eu sunt o carierista si iubitul meu, un barbat incapabil sa „isi tina femeia la locul ei”..

  2. Eu m-am maritat la 27 de ani, dar nu consider ca e un lucru care ma defineste. O foaie de hartie si un inel pe deget sunt apa de ploaie, mai mult de ochii lumii. La fel de bine poti trai cu cineva si fara casatorie, poate e o relatie mai sicera si fara constrangeri. Chiar si in casnicie, nimeni nu iti garanteaza reusita pe viata, oricand se poate strica relatia, ceea ce duce la divort, asa ca mi se pare absurda obsesia unora in legatura cu maritisul la o varsta frageda. Te mariti la 20 de ani ca sa ai timp sa divortezi pana la 30, lasand in urma si vreo doi-trei copii cu familia destramata. Sau stai legata de cineva cu care nu mai ai nimic in comun doar de gura lumii, ca te-ai maritat si ce-o sa zica daca divortezi. Nu mai suntem ca pe vremuri, cand femeia nu putea supravietui fara un barbat langa ea, asa ca se casatorea mai mult de nevoie, pentru a avea un acoperis deasupra capului si mancare pe masa. Ar trebui sa scrii mai des 🙂

    1. Eu si iubitul meu suntem impreuna de patru ani si jumatate. Si am observat ca deja se ridica niste semne de intrebare cu privire la casatorie. Aud mereu ca X-uleasca a fost ceruta de nevasta dupa un an, ca iti dai seama imediat daca el e sufletul tau pereche si nu ai nevoie de un „preludiu”..
      Exact, acea hartie nu masoara dragostea. Ea se masoara in experiente. Cel putin, eu asa gandesc.
      Multumesc mult de apreciere. Am sa incerc sa ma opresc mai des pe aici. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s