13 Mai.

ziua-dorului

 

 

Azi sărbătorim Ziua Internațională a Dorului. Cred că zilele de genul au fost inventate pentru a-mi zdruncina mie părțile soft, îngropate de ani de zile sub cele rele, moștenite de la bunicul meu, Grinch. Știu că excelez în a fi haterita și sarcastică, dar omul din mine mai are și câte un breakdown..din când în când.

Împinsă de spiritul sărbătorii, am îndrăznit să mă gândesc la aspecte pe care le-am tot neglijat și mi-am dat seama că îmi lipsesc oameni și lucruri.

Îmi lipsește mama, omul cel mai important din viața mea. Îmi lipsește faptul că nu îi mai pot spune orice, pentru că ea e acolo și eu aici, iar faptul că nu sunt eu în regulă ar face-o să stea trează toată noaptea. Și apoi mă simț vinovată că îi ascund lucruri. Nu-mi mai permit să alerg la ea plângând atunci când mă doare până și sufletul. Îmi lipsește sprijinul necondiționat, pe care nu îl primesc din cauza că aleg să o menajez. Iartă-mă, mama, pentru că nu mai știu să vin la tine atunci când mă doare ceva.

Le duc dorul oamenilor care îmi erau dragi, cu care am împărțit de toate..și care nu mai fac parte din prezentul prin care alerg eu. Până și curajul îmi lipsește, pentru că nu-s capabilă să pun mâna pe telefon și să îi caut. Dar nu am uitat.

Vreau să mai simt cum e să nu ai griji. Să nu fiu nevoită să mă gândesc seară, înainte să adorm, la ce raport trebuie să redactez sau la câți bani trebuie să dau pe facturi. Promisesem că nu voi fi niciodată acest gen de om, care a uitat să vadă și partea plină a paharului. Nu mai pot să mă bucur sincer, o parte din mine se gândește mereu la riscuri și consecințe.

Mi-e dor de libertate, de liniște și de tandrețe.

Îmi lipsesc părțile din mine pe care le-am uitat la oamenii care au trecut pe aici și au plecat în alte părți. Mi-e dor de mine însămi, cea care eram înainte să trec prin atâtea schimbări. Știam să fiu sinceră, blândă și inocența. Mi-e dor să am încredere în oameni și să știu că mă vor sprijini, no matter what.

Mi-e dor de mine în fiecare zi. Mai ales atunci când sunt nemulțumită de omul care am devenit. Am uitat să acord prezumția de nevinovăție oricui, până la proba contrarie. Mama, tu m-ai învățat să laș loc de „bună ziua” oriunde și să îmi depășesc limitele. Am uitat cum să fac asta.

Mi-e dor de copilărie, de inocență și de casă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s