Press the OFF button.

Tot cerşeam pe aici pauze şi evadari, simțind ca sunt cam la limita. Oh, well..tocmai am incheiat prima mea săptămână de concediu. Nu ştiu cum naiba am făcut..dar în ultimii 3 ani nu am simțit nevoia de a lipsi mai mult de 2-3 zile de la birou. Butonul „off” are un scop clar definit: e obligatoriu să te deconectezi din când în când.

Ştiți cum se întâmplă înainte de fiecare concediu..faci zeci de planuri: să dormi, să citeşti zece cărți, să vezi minim 3 sezoane din serialul ăla pe care l-ai lăsat în pom din lipsă de timp, etc, etc. Şi când tragi linie la sfârşitul săptămânii…descoperi că nu ai făcut nici jumătate din tot ce ți-ai propus. De lene..sau pur şi simplu pentru că ai simțit nevoia să fii absolut inutil pentru o vreme, pentru a-ți încărca bateriile.

Am stat câteva zile în Sibiu, m-am îndrăgostit recent de acea zonă a țării, de arhitectură, de straduțele alea ascunse, de casele multicolore şi de „ochişorii” din acoperiş. De dragul consortului, am bifat Transfăgărăşan la dus şi Transalpina la întoarcere. Deh, să-şi fericească şi maşina, nu doar pe mine. Îmi mențin părerea: avem o țară superbă, păcat că oamenii nu o merită. Recomand un obiectiv turistic inedit de prin zona Sibiului: Castelul de Lut Valea Zânelor. Nu, zâne nu găsiți (vă spun din experiența mea)..dar găsiți linişte. Serios, se aude doar apa care curge într-un pârâu aflat la vreo 30 de metri de „castelul” care parcă a fost conceput pentru nişte elfi.

În afară de asta..admit cu mâna pe inima că nu am facut nimic. Ieri nici până la magazin nu am ieşit, atât de legumă am fost. În schimb, am reuşit să reduc numărul cărților ce aşteptau cuminți să fie citite.

Aparent..eram mai epuizată decât credeam. Şi aveam nevoie să mă rup total de job. Când eram mică nu înțelegeam de ce mama eşua pe canapea sau prefera să citească ceva atunci când venea de la serviciu. Voiam să fie şi ea ca restul mămicilor, care stateau seară de seară pe banca din fața scării şi ne supravegheau, să nu facem vreo tâmpenie. Acum am înțeles că era efectiv epuizată şi avea nevoie de linişte, dupa o zi haotică. Mult timp am stat supărată pe ea din cauza faptului că nu era o „mămică modernă”, cum înțelegeam eu conceptul la vremea aia. Iartă-mă, mama, că am confundat oboseala cu lipsa de chef.

Acum consider că până şi o zi în care singurul lucru pe care l-ai facut a fost un maraton de seriale e o zi bună, dacă a avut un efect pozitiv asupra ta. Nu mă mai feresc să admit ca uneori nu fac nimic productiv, e perfect în regulă, atâta timp cât eu sunt mai bine. 

Aveam nevoie de asta, pentru a o putea lua de la capăt luni. Şi nu mă simt deloc vinovată. Iar tu, mama, să ştii că acum înțeleg.