Rezumat.

Astăzi: Douazeci și trei august. S-a dus și vara asta. Și tot grasă și nebronzata am rămas.. De dimineață mă chinuie o durere de cap enervantă, care m-ar face să mă dau bucuroasă cu fruntea de vreun zid, dacă asta ar însemna să treacă.. Ori e cazul să las mofturile și să (re)încep să îmi port ochelarii..ori tot ce mă macină pe interior a ajuns să îmi chinuie și mintea..și-așa făcută vraiște.

Sunt recunoscătoare pentru: bestia aia arogantă, care mă trezește în fiecare noapte la 4-5 dimineața, doar pentru că are chef să fie hrănit și băgat în seamă. Și pentru că mai am puterea să nu o iau razna complet. M-aș pupa singură în fiecare dimineață, când găsesc undeva puterea să mă dau jos din pat.

Mă gândesc: că ar trebui să îmi cunosc limitele și să nu mai fac tot posibilul să trag de mine. Mă mai gândesc și la faptul că uneori nu pot face eu totul, nu pot să îi fac pe alții să rămână, dacă vor să plece. E că zicala aia cu dragostea..că nu se poate cu de-a sila. Mă macină și gândul că m-am schimbat. Parcă sunt mai crizată, mai deprimată și mai nefericită. Ce e și mai trist e că nu știu cum să ies din starea asta.

Sper: sa reușesc să regăsesc linia de plutire. Și puterea să accept că oamenii renunță, se satură și pleacă. Iar eu nu pot face nimic să schimb asta. Așa mi-ar plăcea să găsesc soluții repede, fără să mă frământ zile și nopți în șir și să accept că uneori ..pur și simplu nu sunt suficient de bună. Sau de puternică. Ok, poate sunt deprimată. Nu sunt nici primul, nici ultimul om care se confruntă cu așa ceva. Însă e obligatoriu să fac ceva să trec peste.

Îmi doresc: să învăț să fiu mai disciplinată. Să nu mai uit să mănânc, să dorm sau să îmi fac timp pentru mine. De asemenea..trebuie să învăț să iert. Întâi pe ei, apoi pe mine însămi. Am renunțat să mă gândesc la viitor, la ce o să fac peste o luna, peste un an..

Vreau: sa dorm și să citesc mai mult. Trebuie să învăț să mă controlez, să nu mă mai laș dărâmată și poate să spun tot ce am de zis. Am ajuns să fac exerciții dintr-alea cu „inspiră/expiră” înainte să iau cuvântul  si să aleg mereu diplomația, în locul sincerității. Ma gândesc că sufletul meu e că un dulap în care tot îndeși lucruri. La un moment dat..ușile alea se vor deschide și cam tot ce am strâns acolo se va revărsă pe podea.

În casă: e liniște. Lenevesc în pat, cu laptopul pe un picior și cu bestia pe celălalt. Dacă stau să mă gândesc..asta fac în fiecare zi: mă arunc în pat, pentru că efectiv nu mai pot funcționa.

Săptămâna care a trecut: nu mai știu exact nici ce am făcut ieri. Săptămâna trecută e cumva..în ceată. Zilele mele sunt de două tipuri: alea în care mă îmbrac frumos, mă duc la birou și încerc să fiu un adult funcțional…și alea în care aleg să nu fac nimic și să mă izolez de orice ființă umană.

Ieri: Cum spuneam..știu doar vag. Am avut aceeași durere de cap care m-a redus la stadiul de legumă.

Concluzii?

Parcă mă trădează cuvintele. Mă gândesc tot mai des că totul ține de alegeri. Și de cât de mult îți dorești să schimbi tu ceva la tine, înainte să le ceri asta altora.

Probabil o să ajung IAR în punctul ăla în care va trebui să port ochelari toaaaată ziua (de când mă știu..am evitat să îi port pe stradă, simțeam că o mă împiedic de borduri și o să cad în mijlocul străzii..). So much joy (not). Mică, grasă și ușor chioara. Femeie mișto, ce pot spune..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s