Grey’s Anatomy: my kind of drama.

Dacă vine weekend-ul și mă găsești înfășurată în vreo 3 pături, cu șervețele lângă mine în pat și cu ochii roșii, nu am pățit nimic. E doar momentul ăla al săptămânii în care mă uit la Grey’s Anatomy. Mi se întinde machiajul, îmi curge rimelul și mi se umflă fața de la atâta plâns. La fiecare episod. Fără excepție. Același om care adoră romanele polițiste, thrillerele și tot ce implică mister și crime..se topește la o telenovelă. Să admitem că asta e.

Tocmai a început sezonul 14 (yep, ai citit bine). Îl urmăresc de când eram prin liceu și eram oleacă mai sensibilă și mai plângăcioasă. Mă rog, a doua parte e încă valabilă, având în vedere că încă bocesc în hohote la fiecare episod.
Nici măcar mama nu se mai uită la el, spune că i se pare prea siropos. Da, mama, care a citit zeci de cărți de Sandra Brown la viață ei…zice că e SIROPOS. Ce pot face? E plăcerea mea vinovată. E ca în Game of Thrones, mor toți la un moment dat. Și fix cum mă “atasez” de un personaj..se întâmplă ceva. Tipa care regizează serialul, Shonda Rhimes, e minunată. Mi-am luat mai multe șocuri emoționale din cauza serialului asta decât îmi iau atunci când gătesc, sare uleiul și nu știu ce să fac. (De fapt, știți ce fac? Mă panichez și împietresc acolo..și mă vait când începe să usture.)

Nu mă emoționează clipurile cu bebeluși sau nunțile. Serios, mă lasă rece. Eh, dar pune-mă în fața laptopului și lasă-mă să mă uit la o scenă dintr-aia în care cineva e pe masă de operație și se întâmplă vreo dramă. Atunci încep să îți bocesc de parcă viața lor e în mâinile mele și eu nu pot să fac nimic.

Ce The Notebook? Tres metros sobre el cielo? A walk to remember? Astea-s din trecut, din adolescența mea. Nu mă mai impresionează poveștile de dragoste ce sfârșesc prost. Am trăit câteva pe pielea mea și cred că am căpătat un fel de imunitate. Da, știu..niciodată nu devii imun la chestii de genul. Încercam și eu să îmi spăl rușinea de plângăcioasă..

Cel mai dubios e atunci când nu apuc să văd vreo 2-3 săptămâni și mă pun într-o seară să recuperez. După ore întregi de suspinat..mă culc. Și a două zi mă duc la birou cu niște cearcăne imense, de zici că n-am dormit de o săptămână sau am zăcut din cauza unei gripe nimicitoare.

Ce pot spune? Cu toții avem punctele noastre sensibile. Al meu apare o dată pe săptămână și îmi face bucăți armura aia de femeie dură, eficientă și imposibil de dărâmat. Voi aveți vreo plăcere vinovată? Nu de altceva..dar eu ce mă fac dacă decid ăștia să pună punct serialului?!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s