Revin cu drag pe blog atunci cand am timp sa respir. Nu am uitat de el si nici nu am sa il abandonez, desi recunosc ca nu ma pot scrie atat de des..

Astazi nu vreau sa ma mai plang ca nu am timp, ca am atatea de facut si nu stiu cu ce sa incep si asa mai departe. Vreau sa vorbesc despre partea frumoasa a meseriei de profesor. Singura parte frumoasa, de fapt. Copiii.

Cei care ma cunoasteti personal..stiti si parerea pe care o aveam despre copii. Sa fiu sincera, nu imi placeau deloc si ii evitam cat puteam. Stiu, acum urmeaza intrebarea: ” De ce ai mai vrut sa fii profesoara daca nu iti plac copiii?”. Raspunsul e complicat, e vorba mai mult de o ambitie personala, de o provocare. Am vrut sa imi demonstrez mie, in primul rand, ca pot. Prima batalie am pierdut-o..situatia nu e asa roz cum imi imaginam eu. Eram idealista si ma gandeam ca totul se rezuma la activitatea din sala de clasa, lectia propriu-zisa. Complet fals. Aveti idee cate hartii, acte, hartoage si alte minuni trebuie sa faca un profesor?! Nici nu va imaginati !!!!

Dar sa revenim la copii. Ma credeti sau nu..incep sa ii iudragesc. Saptamana trecuta a fost ziua mea si cei de la clasa intai mi-au oferit un buchet maare de flori si mi-au cantat „Haaaapy birthdaaaay deaaar teacheeeer”. Cu greu mi-am stapanit lacrimile. Partea buna e ca cei mici nu pot simula ca plac pe cineva. Daca omul le e drag, o arata. Daca nu, spun sincer ce ii supara. Inca nu au invatat sa joace teatru, viata ii va obliga ceva mai tarziu.

Eu sunt „doamna de engleza” pentru ei. Striga la mine de la capatul holului, se imbulzesc sa ma imbratiseze, ma prezinta cu drag parintilor..intr-un fel ma bucur ca am reusit sa ajung la inimioara lor. Acum sa nu fiu ipocrita, nu toti sunt cuminti, am si elevi fata de care nu simt afectiune din cauza atitutdinii pe care o au la ore, dar acum ma refer la majoritatea..care sunt dragalasi si destul de interesati de ce le spun eu.

Sa mai spun si de perlele pe care le „produc” dragalasii?

„Doamnaaaaa..din ce tara veniti? Veniti din tara Bucureeeeesti?”

„Doamnaaaa..azi v-ati imbracat ca o frantuzoaica si doamna de franceza s-a imbracat ca o englezoaica!!!” (Habar nu am cum au facut aceasta asociere.)

Dar siii.. „Mie nu imi place de tine. Sa te manance crocodilul!” mi-a spus revoltat un pusti de la clasa zero.

Sunt medicamentul perfect pentru zilele alea in care parca port cerul pe umeri, pentru diminetile in care ma simt fara pic de energie. Pastrez toate „scrisorile de amor” pe care mi le strecoara la sfarsitul orei, incerc sa ma ridic la inaltimea asteptarilor si sa nu ma dau batuta. Da, sistemul e la pamant, dar e pacat ca elevii sa aiba de suferit (inca de acum) din cauza societatii care considera ca un profesor merita acelasi salariu ca vanzatorul din piata. Sa nu ma intelegeti gresit, nu dispretuiesc nicio meserie. Parintii mei sunt muncitori si nu mi-e rusine cu asta. Mai ales ca mi-au oferit mereu tot ce au avut ei mai bun. De fapt..mi-au oferit absolut tot ce au avut. Revenind, voiam doar sa subliniez ca un profesor merita un salariu mult mai mare..care sa reflecte munca pe care o depune.

Bonus, o scrisoare de amor care m-a inveselit saptamana trecuta. O impart cu voi.