Oamenii traiesc cu impresia ca fericirea li se cuvine. Dupa un lung sir de obstacole, se mint singuri ca vor ajunge la celebra „luminita de la capatul tunelului”, care e musai sa ii astepte undeva, pe marginea drumului pe eroii intorsi din lupta. Viata nu e conceputa pe principiul up and down, nu exista o regula universala care sa spuna ca un om va fi rasplatit cu fericire dupa ce rezolva un anumit numar de probleme. Nu e o ecuatie matematica.

Mi se pare prostesc sa ne imbatam cu apa chioara, sa alergam dupa fericire..pierzand lucrurile marunte care chiar ne-ar face viata mai frumoasa, chiar si pentru un moment. Ca fata mare care se grabeste la maritat si alunga barbati extraordinari in goana ei de a-l gasi pe acel „the one”, care cu siguranta va fi sub nivelul celorlalti. Apropo de maritat, deviez putin de la subiect. Zilele trecute ne-a vizitat bunica, mama tatalui meu. Si din vorba in vorba, a inceput sa imi povesteasca de fetele de varsta mea de la ei din sat care au deja copii si sunt casatorite. Evident ca apoi a inceput sa ma critice. Ea nu intelege de ce astept atat cu maritatul, ea il avea deja pe tata cand era de varsta mea. Si cireasa de pe tort: daca mai astept mult, ajung la 25 de ani si raman nemaritata, ca dupa aceea..nu ma mai ia nimeni. Raman fata batrana. Am ascultat-o calma, apoi m-am dat putin cu capul de pereti de durere ca am 21 de ani si’s nemaritata. Tare rusine imi e de mine. Curand vor aparea si ridurile si clar nu mai am sanse de maritis.

Sa revenim. Pana si religia ii indoctrineaza pe oameni cu conceptul asta de fericire. Nu vreau sa ironizez, insa nu stie nimeni ce se intampla dupa ce mori, right? Adica cine ma asigura pe mine ca daca am parte de necazuri toaaata viata si ma lupt cu ele..voi ajunge in Rai, unde voi sta pe un norisor si voi soarbe un cocktail?! Nu trebuie sa astepti Fericirea ca pe o minune, trebuie sa inveti sa savurezi lucrurile alea care te fac pe TINE sa te simti bine. Aia e fericirea. Cand iti place ceea ce faci, cand iubesti si esti iubit, cand ii ai alaturi pe parinti. Si cel mai important, nu cred ca tine de bani. Faptul ca iubi ti-a luat o super gentuta si un super buchet de flori nu constituie cea mai buna dovada de iubire. Iti arata ca te iubeste atunci cand alearga prin zapada pana la cea mai apropiata farmacie sa iti ia tie medicamente de raceala, pentru ca tu nu te poti ridica din pat.

Oamenii nu au dreptul la o portie fixa de fericire. Nu e ca un tort pe care il mananci incet, sa te bucuri mai mult de gustul lui. Fericirea ti-o faci singur, avand o anumita perspectiva asupra vietii si facand cele mai bune alegeri pentru tine. Luminita de la capatul tunelului uneori nu te asteapta pe tine, sau chiar tu poti sa o ratezi, grabindu-te sa te arunci in alta furtuna de evenimente. Si cea mai proasta parte e ca multi oameni nu stiu sa recunoasca fericirea aia dupa care au alergat atat, crezand ca e ceva tangibil, pe care poti sa il pipai. Eu vad fericire in primul apus pe care l-am vazut impreuna, in discutiile amuzante cu mama, in bomboanele de ciocolata pe care mi le ofera, in zilele fara griji, in care imi permit sa dorm pana la pranz.

Atatia oameni alearga disperati dupa fericire, obsedati sa o simta, sa o guste si uita ca uneori..ea salasuieste chiar dupa colt si ei sunt prea orbi sa o vada. Sau uita ca pot sa isi construiasca propria versiune de fericire: punand la un loc toate lucrurile bune din viata lor.