In sfarsit am puterea sa spun asta oficial: renunt. Parca mi-era teama sa o spun cu voce tare, sa astern undeva cuvantul acesta..pentru ca asta ar insemna ca e real si definitiv.

Iubeam sa predau, ii iubeam pe pustii care scoteau o perla in fiecare zi, care stateau la rand la imbratisari, pe fetitele care imi faceau felicitari si compuneri in care imi spuneau cat de mult tin la mine. Am incercat mereu sa fac si ceva in plus. Mi se parea anost sa intru in clasa cand se suna de intrare , sa tin lectia si apoi sa plec cand se suna de iesire. Am vrut sa ii cunosc pe omuletii care ma priveau curiosi din banca, le-am stat mereu la dispozitie cu un sfat sau o parere. De multe ori uitam si sa mananc in pauza, pentru ca ramaneam cu ei afara sau pe hol si ii discutam. I-am intrebat candva de ce numai la mine vin ca la psiholog si au zis ca eu ii inteleg cel mai bine si nu ii judec.

Si poate ca uneori ma suparam atunci cand rezultatele la teste erau nesatisfacatoare, cand erau rai unii cu ceilalti, cand uitau caietele acasa…si ii certam. Cel mai mult ii durea sa fiu suparata pe ei si veneau sa isi ceara scuze, unul cate unul. Stiu ca pare un cliseu, dar uneori am fost dura cu ei. Voiam sa inteleaga clar care e limita, ca sunt profesor si trebuie sa respecte niste reguli, dar atata timp cat ei se poarta asa cum trebuie, suntem si prieteni.

Sistemul m-a invins. Nenorocitul de sistem din Romania, care e facut de incapabili, oameni care traiesc in bule de plastic si habar nu au cum e realitatea. Nu suportam sa aud la stiri ca 70% din profesori au promovat examenul de titularizare, mai ales cand erau doar 2-3 posturi titularizabile intr-un judet intreg. Dar astea-s dedesubturi si nimanui nu ii pasa de ele.

Pe de alta parte, profesorii debutanti nu au parte de sustinere din partea sistemului de invatamant. Vorbesc aici de experienta PERSONALA. Anul acesta am experimentat atmosfera din doua scoli (cum spuneam, lipsa de posturi..) si am adunat exemple de „asa da”, dar si numeroase de „asa nu”. Am cunoscut oameni calzi, care mi-au stat la dispozitie pentru orice intrebare sau rugaminte, care m-au tratat de la egal la egal. Nu am sa o uit niciodata pe doamna care mi-a dat mie florile dumneaei in prima zi de scoala, pentru ca eu eram la inceput de drum si trebuia sa fiu incurajata. Nici pe colegele de catedra care au tinut cont ca toata lumea trebuie sa inceapa de undeva si au avut infinita rabdare cu mine. Pe de alta parte, nici pe doamna care spunea „sa o ia dracu’si pe aia” nu o pot uita. Nici faptul ca intra peste mine la ora cand avea chef, fara sa anunte(cu toate ca nu avea aceeasi specializare) si imi spunea cum sa imi fac ora si ca sunt praf. Ah, da..si planul de lectie era o porcarie. Si nici hainele mele nu ii placeau. Daaar..atunci cand am invitat-o pe sefa de comisie la ora, am primit numai pareri pozitive. Niciodata nu ii vei putea multumi pe toti. Primeam una calda, una rece..

Nu mai pot sta permanent in stres pentru 900 de lei. Si nu poti rezista in Bucuresti cu un asemenea salariu. Faptul ca el creste cu doar 100 de lei dupa cativa ani nu e incurajator.. Din cate stiu, un cadru didactic cu 20 de ani vechime primeste in jur de 2000 de lei pe luna. Si nu-i corect. Meseria de profesor implica muuulta munca neplatita. Asa ca..am decis sa imi caut un job in alt domeniu, cu toate ca nu va fi „pe sufletul meu”.. Iar copiii vor ramane mereu in sufletul meu. Cu putin noroc..incep de luni.