Etichetă: facultate

Victorie.

august 4, 2014

Am constatat ca oamenii pun mare pret pe diplome, atestate, certificate si alte hartii care te ajuta cu adevarat in maxim 10% din cazuri, daca stam sa ne gandim un pic la cum stau lucrurile in Romania. Cu toate acestea, recunosc ca am simtit o urma de satisfactie cand m-am vazut cu diploma de licenta in mana. M-au inundat amintiri din timpul facultatii, emotiile, examenele, sesiunile, temele, proiectele, noptile nedormite..

Cred ca am mai scris pe aici despre anii mei de facultate. Nu am fost fericita, nu consider ca am cunoscut studentia de care vorbeste toata lumea cu drag. Dimplotriva, la master ma simt mult mai „studenta”.. Exista si un lucru bun. Oamenii pe care i-am intalnit, colegele de grupa cu care am impartit atatea,  profesorii care chiar au muncit sa ne modeleze pe noi. Atat. Sunt multumita la nivel academic. Dar nu am stiut sa ma integrez, sa leg prietenii care sa dureze. Dimpotriva..ma intorceam mereu la prietenii vechi.

Acei ani au trecut greu..numarand saptamanile, zilele..si evadand cat de des puteam (cam saptamanal) in lumea de acasa..

Nu mai fusesem in Pitesti de un an. Aveam emotii cand ma gandeam ca trebuie sa merg sa ridic actele..ma sufocau amintirile din anii petrecuti acolo. Am facut-o, pana la urma.. Si cred ca drumul de la Bucuresti la Pitesti a durat mai mult decat timpul efectiv petrecut acolo.

Am fugit inapoi cat de tare am putut. Pentru ca ma durea. Si cand am trecut pe langa acele scari atat de cunoscute care duceau catre facultate, mi s-a strans inima. S-a strecurat si o urma de dor in amalgamul de emotii care ma incercau. Atunci era mai simplu, nu ma gandeam la job, nu intalnisem atatia oameni rai si nici nu fusesem nevoita sa ma lupt cu sistemul defectuos din Romania..

Pana la urma, ma pot mandri cu o diploma acum. Stiu, pana la urma e doar o hartie si conteaza mai mult ce stii tu sa faci decat o diploma, dar pentru mine inseamna victorie. Nu am cedat in fata senzatiei de „nu mai pot” care ma cuprindea des, poate prea des.

20.

noiembrie 9, 2013

La douazeci de ani esti naiv. Crezi in dragoste, in dreptate, esti capabil sa oferi incredere.. Chiar si in povesti. Atunci cand spui „pentru totdeauna”, crezi cu tarie ca asa va fi si ca viata va avea grija de tine, de voi, de toti..

Te simti stapanul lumii. Si de ce nu ar fi asa? Doar ai toata viata inainte. Ceea ce nu stii e ca lucrurile nu vor fi mereu asa. Si furtunile prin care vei trece iti vor fura increderea, optimismul si o parte din tine va ramane in fiecare om care va pleca de langa tine.

La douazeci de ani eram increzuta si ma supraestimam. Am plecat la facultate intr-un oras pe care am ajuns sa il urasc numai ca sa imi arat mie ca sunt puternica. Si n-am fost. Cu toate astea..am rezistat. Cu greu, dar am dus la bun sfarsit ceea ce incepusem cu ambitie si sperante. Credeam ca nimeni nu e indispensabil si am rupt atatea prietenii, incat mi se strange inima numai cand ma gandesc. Si da, acum pot spune ca sunt pesimista, dar parca nu mai am curajul sa cred intr-o forta care va rezolva totul, ca prin minune. Nu exista asa ceva. E nevoie sa muncesc eu insami, daca vreau sa se rezolve.

Si dragostea e altfel atunci. Il iubesti, te iubeste si veti fi impreuna pentru totdeauna. Ei bine, acest „pentru totdeauna” e relativ. Iubirea nu e de ajuns. Dar asta descoperi de-abia pe parcurs. La un moment dat ajungi sa pui pret si pe incredere, rabdare si respect. Am o relatie de aproape 3 ani si nu mi-e jena sa recunosc ca uneori am vrut sa renunt. Dar n-am facut-o. Pentru ca am reusit sa scap de ideile mele cu printi si printese si am acceptat ca in viata reala te confrunti cu multe probleme. Si poate ca nu imi mai aduce flori la fel de des ca la inceput, dar e langa mine cand lumea pare un infern.

La douazeci de ani te plangi ca e greu la facultate, urli la mama ca te suna prea des, iti pune limite si ca nu iti ajung banii sa iesi saptamanal in club. Dar peste cativa ani ai vrea sa renunti la job ca sa mai stai vreo luna pe la facultate, tanjesti sa vorbesti mai des cu mama si te bucuri de fiecare data cand stii ca e sanatoasa. Calculezi banii altfel si stii cat de greu se obtin. Asa tare imi vine sa ii strang de gat pe copiii care isi vorbesc de rau parintii, care au impresia ca totul li se cuvinte si se revolta, cerand mai multe..

Pana la urma inveti ca exista si un sfarsit, nu doar un inceput. Ca lucrurile bune se intampla doar daca muncesti. Ca un om care e langa tine cand ai nevoie e mai bun decat unul care e langa tine doar cand esti fericit. Si cel mai important, ca parintii sunt oamenii care merita cea mai mare parte a inimii tale, pentru ca tu esti si sufletul si intreaga lor inima.

Vacanta.

mai 2, 2013

Nuu, nu am disparut complet din peisaj. Doar am considerat ca merit o vacanta. Ajunsesem la limita si am luat o pauza de la stresul provocat de facultate si licenta. Am dormit, m-am plimbat, am petrecut timp cu prietenul meu..si pot spune ca acum sunt mai bine. Mai ales ca acum sunt acasa, nu concep sa petrec Sarbatorile fara parintii mei.

Nu, nici nu am plecat la mare de 1 mai. Nu am fost niciodata la mare in perioada asta. Sunt ingrozita de aglomeratia de pe autostrada, de statul la coada, de apa rece a marii si de tarifele prea ridicate. A, si sa nu uitam de betiile de pe plaja care nu se incheie bine niciodata. Nu inteleg ce e atat de amuzant in a te duce la mare cateva zile si sa stai beat de dimineata pana seara. Si a doua zi sa o iei de la capat. Uitati-va la stiri! Eh, glumesc acum..dar ideea e aceeasi: nu merg la mare de 1 mai, asa cum e fashion acum, ca tot s-a umplut Facebook-ul de poze si statusuri.

Dupa Paste va incepe iarasi cosmarul: dosar titularizare, drumuri peste drumuri, sesiune, terminat licenta. Dar pana atunci..mai am parte de cateva zile linistite. Va doresc liniste in suflet, soare in privire si dragoste cat cuprinde!

Un citat.

februarie 20, 2013

„Any human being is the sum total of the human beings he has known and of the objects he has touched.”

Am auzit chestia asta  putin mai devreme la un curs si m-a impresionat. Eu nu stiu sa reflectez pe subiecte de acest gen, marturisesc ca atunci cand lucrez la minunea de licenta, m-as da cu mare placere cu capul de pereti, in loc sa ma fortez sa produc afirmatii atat de inteligente. Ca tot a venit vorba de licenta..va rog mult, sa imi spuna cineva ca e absolut normal sa ma enervez, sa imi vina sa arunc tot si ma blamez pentru ca am impresia ca nimic din ceea ce scriu nu e suficient de bine!

Sa revenim la citatul de mai sus. Eu tind sa cred ca asa e..personalitatea unui om este marcata de oamenii pe care i-a intalnit, de lucrurile pe care le-a experimentat si de obiectele de care s-a atasat. Pe termen lung sau pe termen scurt.

Am incercat sa invat ceva de la fiecare om care mi-a aparut in cale. Bun sau rau, fiecare mi-a dat o lectie. Desi ma doare sa recunosc asta..am intalnit multi oameni care m-au marcat in mod neplacut, dar si oameni buni, frumosi la suflet..care m-au facut sa pastrez o bucatica de optimism in inima. Mi-ar placea sa cred ca la randul meu, am impresionat pe cineva in mod placut sau am reusit sa ajut pe cineva.

Ca sunt asa cum sunt, e datorita/din cauza oamenilor cu care am interactionat, depinde din ce punct de vedere privim sau ce parere are fiecare despre mine. Mi s-a spus si ca sunt draguta, amabila, etc..dar si ca sunt o scarba ordinara. Eh, ma adaptez si eu, in functie de caz.

Sunt de parere ca oamenii sunt in continua schimbare. Evolueaza sau decad, in functie de ce le rezerva viata. Se modeleaza sub actiunea incercarilor la care sunt supusi si invata anumite lectii. Nu ma dau pe mine drept exemplu, am mai zis si repet: sunt cel mai prost exemplu pe care l-ar putea urma cineva. Exemple sunt acei oameni care s-au realizat pe toate planurile si sunt multumiti de propria persoana. Nu eu.

De sezon.

ianuarie 23, 2013

Hai sa discutam ceva de sezon: sesiuneaaaa!

Ce e sesiunea? E acea perioada din an cand studentul face cele mai multe promisiuni si isi spune siesi cele mai multe minciuni. Cea mai frecventa e: „Mai stau putin ma apuc de invatat! Si de semestrul viitor ma pun cu burta pe carte.”

Ai face orice altceva,  numai sa nu inveti. Faci curat, vorbesti la telefon, stai pe Facebook..numai sa amani momentul critic in care te asezi  la birou cu cartea in brate. Si in sfarsit iti faci curaj si te pui pe invatat. Cateva minute, ca apoi incepi sa te gandesti: dar daca e ceva nou pe Facebook? Stai sa sun pe colegu’, sa vad daca el invata. Si parca te simti mai bine cand afli ca nu esti singurul in situatia asta.

Dupa cum zice Costel de la Deko Cafe: „Nu pot sa invat daca n’am rosii!”, asa si studentul gaseste orice activitate interesanta, atata timp cat nu implica invatat. Eu sunt cel mai bun exemplu, stau pe Facebook si scriu articole pe blog, in timp ce caietul ma asteapta in pat, cu pixul langa el, pentru subliniat. Si fac ce face orice student, ma mint ca la fix ma apuc sa citesc. Apoi la si jumatate. De fapt, la fix. Si tot asa. Nu-s mandra de chestia asta. Si imi vine sa ma dau cu capul de pereti, numai sa nu invat.

E ironic faptul ca esti organizat, iti faci un program si tu chiar te crezi capabil sa il respecti. Adica..nu stie toata lumea ca repriza de invatat trebuie sa dureze 50 de minute si pauza 10? Degeaba..oricat ti-ai propune, tot cu o zi de examen te apuci de invatat. E lege!

Maine, frate. Acolo zac toate sperantele si planurile oamenilor. Si imi dau seama ca gresesc, stiu ca maine voi fi presata de timp, s-a mai intamplat de atatea ori si sigur se va mai intampla de acum incolo. Sunt ipocrita fata de mine insami. Oricum am sa ma apuc pe ultima suta de metri, oricat mi-as propune sa nu o dau in bara.

Stiu ca poate suna un cliseu, dar fix in sesiune am devenit brusc atrasa de How I Met Your Mother. Jur, e genial serialul! Vi-l recomand cu caldura, dar dupa ce terminati sesiunea. Sa nu ma injurati apoi.

Si in ziua examenului..speri la ce e mai bun. Daca stii subiectele, te bucuri ca a picat ceva ok. Daca nu scrii, te bucuri ca ai scapat. Oricum ai da-o, a trecut. Si maine o iei de la capat, ca sesiunea e lunga si tu mai ai multe promisiuni de incalcat..

 

Facultate vs. Societate.

ianuarie 13, 2013

Suntem un popor de oameni destepti. Sa nu ma contraziceti, pentru ca mai mult de jumatate dintre romani au studii superioare. Asta inseamna ca sunt doxa de carte, specialisti in diferite domenii, oameni cititi. Cel putin asa sustin cifrele. Adevarul e ca multi au urmat cursurile unei facultati de cartier, de dragul de a avea si ei o diploma pe care scrie ceva pompos, pe care o arata in dreapta si stanga.

Intrebarea mea este: cat de mult te ajuta facultatea in viata? Sau este relevanta pentru domeniul in care vei lucra mai tarziu? Bun, eu sunt la Litere si intentionez sa fiu profesoara. Insa nu afirm sus si tare ca asta voi face toata viata, ca am fost nascuta pentru meseria de dascal. Chiar nu, mie nu imi plac copiii din generatiile de dupa 2000 si nici nu am arta predatului in sange. Ma gandesc la profesia asta pentru urmatorii ani pentru ca mi se pare ceva lejer, ce poate fi facuta in paralel cu masterul. Dar cine stie ce imi rezerva viitorul?

Stiu pe cineva care a terminat tot Litere si lucreaza la o banca. Ella a terminat Management si a ajuns sa lucreze in mass-media. Si lista continua. Asadar..nu e relevant ce facultate ai terminat, atata timp cat tu poti sa faci ceea ce ti se cere la locul de munca. Recunosc, candva am fost tentata sa ma incriu la Jurnalism, ma fascina ideea de a scrie articole. Ulterior m-am decis pentru Litere, cred ca mi-am dat seama ca nu sunt facuta pentru a scrie. Citesc bloguri care ma lasa cu gura cascata, tare mi-as dori sa pot avea si eu acel talent la scris. Asa, revenind la Litere. Imi place ceea ce fac. Cati studenti pot afirma asta? Nu neg ca uneori imi vine sa ma urc pe pereti, cand am o multime de lucruri de facut. M-am gandit sa renunt prin anul intai, dar am inceput sa privesc facultatea ca pe o provocare, sa imi demonstrez mie insami ca pot sa o scot la capat, chiar daca uneori eram la limita intre normalitate si nebunie.

O alta chestie importanta: NICIODATA nu vei avea nevoie de toate informatiile pe care le aduni in timpul facultatii. Unele materii sunt capitale, altele..multa teorie si atat. Am tinut sa fac aceasta precizare pentru o prietena care e entuziasmata de ideea ca se va inscrie la Jurnalism la vara. Nu stiu exact ce se studiaza acolo, insa nu cred ca se rezuma la chestii funny, scris de reportaje, interviuri si alte dulcegarii. Peste tot exista si chestii teoretice, aproape inutile, pe care trebuie sa le suporti, ca na..altfel nu ai cum sa termini facultatea respectiva.

Consider ca cea mai mare distrugatoare de sperante si asteptari este Politehnica. Da pe-afara de materii inutile, pretentii exagerate si restante. Nu cred ca exista student la Poli care sa nu aiba cel putin o restanta in cei 4 ani de studiu. Daca exista, eu ii ridic statuie.

Si altceva, notele nu sunt deosebit de relevante pentru tine, ca om. Nu conteaza ca ai avut numai note de 10 sau ca la un examen tu considerai ca trebuie meriti 8 si ai luat 7. Niciodata nu vei fi intrebat ce nota ai avut la materia X, din anul 2. Conteaza cu ce te alegi tu, cand tragi o linie si analizezi partile bune si pe cele rele.  Potentialul angajator se va uita eventual la o medie a anilor de studii, dar sigur te va intreba ce stii sa faci. Si atunci e momentul adevarului. Nu te intreaba ce si cat ai invatat la facultate, ci ceea ce STII. Si din moment ce in Romania tinerii nu sunt incurajati sa lucreze, sa capete experienta..multi vor ridica din umeri.

Ca proaspat absolvent, in Romania nu ai foarte multe usi deschise in fata ta. Esti dezorientat, nu stii incotro sa o apuci si iti dai seama ca la scoala nu ai invatat cum sa faci fata monstrului numit Societate.

Parfum de primavara..

martie 21, 2012

De cand s`a incalzit afara, parca si oamenii sunt mai veseli. Au scapat de atitudinea rece si posomorata si poarta acum cele mai frumoase zambete. Hainele sunt mai putine si mai colorate. Apropo de asta, chiar ma gandesc sa dau o raita prin magazine sa imi mai imbogatesc garderoba cu cateva rochite si fustite scurte.

Am inceput deja sa fac planuri de vacanta. Asta e motivatia mea, ca sa rezist inca jumatate de semestru si inca o sesiune.. Stiu ca apoi vine vara, mergem la mare..o sa fie totul asa frumos. Ma si vad stand in dreapta si numarand kilometrii care au mai ramas pana iesim de pe Autostrada Soarelui, in timp ce al meu iubit isi exercita arta de a conduce. Trebuie sa marturisesc, e un impatimit al masinilor si al condusului. Se lumineaza la fata cand e la volan si capata asa..o alura de om sigur pe el. Eu..ei bine, sunt exact opusul. E rusinos, stiu. Ca sa nu uit, vara asta trebuie neaparat sa capat permis de conducere. De vreo doi ani ma chinui sa imi fac timp si anul asta am sa reusesc, cu orice pret!

Ca tot mi`a trecut raceala, mi`e tare pofta de o inghetata de ciocolata cu sirop pe deasupra sau de o cola cu gheata. Eh..pofte de om care e bucuros ca a castigat lupta cu febra si nasul rosu.

E primul post in care nu ma plang de facultate. Ah, ba da. Am mentionat ceva mai sus. Asaaa..ce intentionam sa spun? Mda, despre literatura. Ca intotdeauna, avem multe carti de citit. Insa marturisesc ca de data asta o fac si din placere. Sunt titluri celebre, care chiar merita citite. De exemplu, “Bel Ami”, de Maupassant. A aparut si film de curand, intentionez sa il vad neaparat. Insa mai intai am vrut sa citesc cartea, care e superba! O alta carte a lui aceluiasi autor care m`a impresionat placut este “Une vie”. Ca sa trec si la literatura engleza, aici mentionez “ Jane Eyre” sau “Dorian Gray”.  Inainte imparteam cartile pe care le citeam in: carti citite din obligatie pentru facultate si carti citite din placere pentru sufletelul meu. Acum ambele conditii sunt implinite, citesc de placere si asta ma ajuta si la cursuri.

Am atatea de facut..de`abia reusesc sa fac fata. De blog nu ma mai ocup atat de mult cat as vrea..si regret din suflet. Pe de alta parte, simt ca nu mai am lucruri frumoase de spus..nu mai stiu sa ma fac placuta prin ce scriu. Nu e prima data cand am perioade de acest fel.Sper doar sa o depasesc si de data asta..

Inainte de sesiune.

ianuarie 22, 2012

Luni incepe sesiunea.  Nu mai pot de drag, mai ales ca incep bine, cu 3 examene in prima zi. Visul oricarui student, pe cuvantul meu! Mai ales atunci cand se trezeste cu subiecte care nu au nicio legatura cu materia studiata anterior, asta il face sa fie in culmea fericirii.

Recunosc ca sunt ingrozita, insa trebuie sa imi mentin calmul. Chiar nu imi permit sa ma cedez in perioada asta. Si macar de m`as alege cu ceva. Notele tot aiurea vor fi, iar noi, studentii, vom ramane tot la stadiul de lenesi si incapabili, cum ni se sugereaza adesea.

Sper sa am timp sa mai scriu cate ceva. Eu banuiesc ca o sa trec printr`o perioada foarte stresanta si voi avea nevoie sa ma descarc intr`un fel sau altul.. Si blogul intotdeauna m`a ajutat.

In momentul asta sunt fix la polul opus: debordez de fericire si ma simt cea mai iubita fiinta din lume.  Sa ma simt importanta si sa fiu inteleasa de cineva conteaza foarte mult. Iar tu..reusesti sa scoti la iveala ce e mai bun in mine si ignori defectele.  Si pentru asta iti sunt recunoscatoare.

Siiii..ca tot vorbeam de sesiune, prietenul meu mi`a aratat azi un clip foarte funny, care incearca sa raspunda la intrebari de genul: Ce nota prefera studentii? 5 sau 10? Care e mai apreciata?

By the way..voi care credeti ca e mai apreciata de studenti? Nota 5, care e rodul rugaciunilor fierbinti de a trece sau nota 10, care e rezulta din multa munca plus ceva talent?

Vorbind la modul general, cred ca nota 5 e primita cu mai mult entuziasm si usurare, decat un 10 care oricum era aproape asigurat. Adica un 5 iti ofera certitudinea ca ai trecut, dupa ce inainte iti facusei atatea griji. Cel putin asa reiese din documentarul de mai sus.

Fara cuvinte. Doar sentimente.

octombrie 12, 2011

Se spune ca, treptat, ne obisnuim si cu raul. Poate asa e si in cazul meu. Din fericire (sau poate din pacate?) am reusit sa iau lucurile cu calm, sa nu ma mai consum si sa fac ceva ca sa rezist. Si incet`incet..imi iese. Asta nu inseamna ca nu mai am momente in care imi vine sa plec de aici si sa nu ma mai intorc niciodata, doar ca..reusesc sa controlez aceste impulsuri.

Cu facultatea deja m`am obisnuit, am intrat in ritm. Dar sunt alte aspecte cu care nu ma pot obisnui, care sunt atat de deranjante incat nu am cum sa le ignor..

Stiti ce e care cel mai apasator sentiment? Singuratatea. Aici nu am pe nimeni. Toti cei dragi mie sunt acasa sau la Bucuresti. Iar eu..ma chinui sa rezist aici. Incerc sa imi gasesc permanent cate ceva de facut, sa nu ma mai gandesc la toate astea, insa uneori ma simt coplesita. Am momente in care dorul devine aproape insuportabil, in care simt nevoia de ceva familiar, caldura si intelegere. Si astept fiecare sfarsit de saptamana cu sufletul la gura. Numar zilele si in fiecare seara, inainte sa adorm, ma bucur ca a mai trecut inca una..

E teribil dorul de casa si de cei dragi. Si poate ca nu mi`ar fi asa de greu daca as fi in alt loc, unde as avea alaturi macar cativa din cei pe care ii port in suflet. Dar aici nu e nimeni, absolut nimeni. Iar eu sunt singura. Nimeni nu poate umple golul pe care il am eu in suflet cand sunt departe.. Plus ca atmosfera de aici nu e nici pe departe primitoare si placuta..

Azi e miercuri. Poimaine plec. Si caldura pe care o simt in suflet atunci cand ma gandesc la asta..e imposibil de descris in cuvinte.

Nu stiu daca intelege cineva ce incerc eu sa spun aici. Nu e primul cand sunt departe de casa, asa ca am depasit etapa cu “mi`e dor de mami”. Numai ca..sunt atatea lucruri care ma fac sa simt ca locul meu nu e aici, incat imi simt ca nu mai pot. Si da, am si plans. Nu doar o data. De cele mai multe ori, iubitul meu statea in telefon ore in sir incercand sa ma linisteasca. Dar stie si el cu ce ma confrunt aici si incearca sa ma ajute cu ce poate. Draga mea mama..de atatea ori evit sa ii spun cum ma simt si cat de greu imi e, numai pentru ca nu vreau sa o ingrijorez. Pentru ca mi`a marturisit adesea cate griji isi face pentru mine atunci cand sunt aici.

Singurul meu motiv de bucurie e ca stiu ca orice s`ar intampla, mereu vor exista oameni care ma iubesc. Chiar daca acum sunt departe de ei, stiu ca ei sunt acolo undeva, alaturi de mine macar cu sufletul. Si distanta nu poate stirbi cu nimic legatura care exista intre noi. Poate ca sunt singura aici, intr`adevar. Insa stiu ca sunt iubita si altora le pasa de mine, iar asta ma face sa ma simt in siguranta.

Am scris mult, iar daca ai avut rabdare sa citesti pana aici, inseamna ca ma intelegi, macar intr`o mica masura. Care sentiment e mai greu de suportat? Dorul de casa sau senzatia ca te afli intr`un loc unde nu te simti in largul tau? Dar mai ales, daca esti nevoit sa te lupti cu amandoua..care e solutia?

Sfarsit de sesiune!

februarie 11, 2011

Oficial..am terminat sesiunea. Simt ca mi`a venit inima la loc. Dupa trei saptamani aiurea, in sfarsit pot si eu sa stau linistita.

Bilantul este pozitiv. Nu am restante, notele sunt de la 8 in sus, deci e ok.

Simt ca merit un premiu. Pare amuzant, dar de o saptamana mi s`a pus pata pe niste ochelari de soare. Si cred ca mai tarziu dau o fuga si mi`i cumpar. Doar merit, nu?