Nu stiu daca voi le-ati zarit, insa eu tocmai am descoperit la metrou niste afise cu o intrebare destul de sugestiva: „Tu cum iubesti?”. Banuiesc ca fac parte dintr-o campanie, habar nu am ce promoveaza, dar ideea in sine mi s-a parut un exercitiu destul de benefic pentru sufletul meu. Din pacate, nu am apucat sa fac o fotografie, metroul era in miscare. Nu cred ca sunt in toate statiile, eu am dat de ele la Izvor.

Cum spuneam, mi s-au pus rotitele in miscare pentru un exercitiu de autocunoastere. Concluzia? Marturisesc, cu riscul de a fi acuzata de sinceritate exagerata, ca la mine si iubirea si ura vin din acelasi loc: din suflet. Si cu aceeasi intensitate, din pacate. Sunt genul ala de om „dintr-o bucata”, daca vreti sa spuneti asa, care e capabil sa treaca de la o extrema la alta in functie de circumstante.

Privind jumatatea plina a paharului, pot spune ca iubesc total si cu daruire. Sunt in stare sa fac sacrificii enorme pentru oamenii dragi, ajung sa ma atasez repede de animale, chiar si de lucruri. Iubesc intens, cu pasiune. La inceputul relatiei, parca totul era mai..arzator. Chiar si certurile: portiere trantite, obiecte aruncate, lacrimi, tipete, reprosuri, etc. Dupa cativa ani, m-am mai potolit. Eh, asta nu inseamna ca am devenit mai putin impulsiva. Dar asta e alta poveste..

Acum am invatat sa iubesc si cu moderatie. Sa il iubesc pe el, dar sa ma pretuiesc pe mine. Nu am voie sa uit ca inainte de „noi”, exista „eu”. A nu se intelege ca nu ma dedic relatiei din tot sufletul, pentru ca eu consider ca fac tot ce pot si poate un pic mai mult de atat. Dar am grija sa ma iubesc pe mine, inainte de toate. Daca mi-as imparti sufletul in zeci de bucatele si oamenii le-ar lua cu ei atunci cand pleaca, eu cu ce as mai ramane?!

Rezumand tot ce am scris mai sus si incercand sa raspund cat mai concis la intrebare, raspunsul meu ar fi: eu iubesc din inima, dar nu cu tot sufletul. Pentru ca ceva trebuie sa ramana mereu AL MEU, indiferent de situatie. Si pastrez mereu o bucatica..doar pentru mine.

VOI CUM IUBITI?