Etichetă: licenta

Orice zi buna incepe cu un om drag.

iunie 30, 2013

Ma consider o fata ambitioasa, care lupta pentru ceea ce isi doreste. Intr-adevar, nu pot afirma ca am realizat extraordinar de multe lucruri in cei 21 de ani ai mei..dar am avut parte de mici impliniri. Pe unele le-am savurat, pe altele nu. Din punctul meu de vedere, victoria e mai dulce daca ai cu cine sa o imparti. La fel si esecurile. Parca nu mai e dracu’atat de negru atunci cand te arunci in bratele omului drag si plangi de durere, de rusine si de epuizare..dar iti pastrezi speranta stiind ca el e acolo, gata sa te prinda in caz ca vei cadea in prapastie.

Imi place sa ma uit la seriale cu si despre femei de cariera. Ma inspira, intr-un fel. Nu stiu cat pot fi ele transpuse in viata reala, dar stiu ca singuratatea nu poate fi mascata nici de cele mai mari realizari pe plan profesional. Orice femeie are nevoie sa ajunga seara acasa, sa aiba cui povesti despre ziua ingrozitoare pe care a avut-o si sa adoarma in bratele omului drag. La fel, trebuie sa aiba cu cine sarbatori succesul.

Sa vin si cu un exemplu personal. Acum cateva zile am avut licenta. Multi dintre voi stiti cat de agitata si stresata sunt de obicei. Deci ganditi-va cum eram inainte sa intru in sala. Dar toate emotiile au fost uitate atunci cand am vazut rezultatele. Am sunat-o pe mama, apoi pe tata..oamenii care m-au sustinut toata viata. Apoi l-am sunat pe Mister H. Aveam inima in gat si eram pe punctul sa plang iarasi. Dar atunci cand l-am auzit spunand ca el avea toata increderea din lume in mine si stia deja ca voi lua nota maxima, mi-a venit inima la loc. Si da, de-abia atunci m-am simtit mandra de mine. Dupa ce am impartit bucuria cu oamenii dragi mie. Atunci cand i-am auzit pe ei bucurandu-se..am putut sa ma bucur si eu.

Pentru asta avem nevoie de oamenii dragi aproape de noi. Pentru zilele in care ne simtim epuizate, obosite, lipsite de curaj si incredere..sa putem spune cuiva tot ce ne macina si sa primim un sfat, o imbratisare sau o farama de curaj.

Siii..apropo de vesnica dilema: Familia sau Cariera? Daca ar fi sa alegeti una dintre ele, care ar fi? Sau daca sunteti curajoase, cum ati „jongla” cu amandoua?

Ultima sesiune.

mai 21, 2013

A inceput perioada preferata a studentului, cand el devine credincios, atent la orice semn divin, cand capata puteri supranaturale si parcurge materia dintr-un semestru in doar doua zile, dar mai ales, cand devine sensibil la orice stimul exterior, cautand orice pretext sa nu invete (subsemnata nu face exceptie).

E ultima sesiune, iar eu ma gandesc deja ce voi face dupa sustinerea licentei, ma stresez, ma agit..ca trebue sa trec cu bine de aceste ultime examene. Si ca sa invat mai cu spor, am venit acasa, unde ziceam eu ca voi avea parte de liniste si pace, deja ma gandeam cum voi sta pe balcon sau in pat cu cartile in brate si voi fi relaxata. Vai, ce m-am inselat!!!

Nu luasem in calcul fiintele urlatoare de la scara mea denumite poplular „copii”. Pana la urma, nu cred ca am vreo problema cu copiii in general, ci doar cu hienele de la bloc. Am vazut copilasi dulci ca niste bomboane, linistiti, cu bun simt..iar cei care urla acum afara clar nu se incadreaza in categoria asta. Dar stati, ca nu a inceput distractia ca lumea, gasca urlatoare se va reuni ceva mai tarziu, fix cand imi voi dori sa invat. Si tot seara vor iesi si mamicile grijulii la scara sa manance seminte si sa-si supravegheze atent odraslele, exclamand din minut in minut: „Lucaaaa, stai aici. Nu in fata masinii!Lucaaa, nu pune gura pe gard! Lucaaa, nu mai lovi copiii!”, „Valentine, te ia mama dracu’si te bag in casa! Las’ca vezi tu!” in timp ce toaca punga dupa punga si stau la barfa despre vecini, retete si telenovele. Am mentionat cumva ca stau la parter? Si aud absolut tot? De multe ori sunt nevoita sa inchid fereastra, sa nu le mai aud urletele si plansetele..

Asta e marea mea problema cu vecinii.. Daca cineva da muzica mai tare, sar toti ca ii deranjeaza, dar copiii nu prezinta o problema pentru urechile lor fine.. Cred ca am sa imi iau cartile si ma duc in parc, unde pensionarii joaca sah si vorbesc despre politica, macar acolo mai aud cate ceva interesant..

Vacanta.

mai 2, 2013

Nuu, nu am disparut complet din peisaj. Doar am considerat ca merit o vacanta. Ajunsesem la limita si am luat o pauza de la stresul provocat de facultate si licenta. Am dormit, m-am plimbat, am petrecut timp cu prietenul meu..si pot spune ca acum sunt mai bine. Mai ales ca acum sunt acasa, nu concep sa petrec Sarbatorile fara parintii mei.

Nu, nici nu am plecat la mare de 1 mai. Nu am fost niciodata la mare in perioada asta. Sunt ingrozita de aglomeratia de pe autostrada, de statul la coada, de apa rece a marii si de tarifele prea ridicate. A, si sa nu uitam de betiile de pe plaja care nu se incheie bine niciodata. Nu inteleg ce e atat de amuzant in a te duce la mare cateva zile si sa stai beat de dimineata pana seara. Si a doua zi sa o iei de la capat. Uitati-va la stiri! Eh, glumesc acum..dar ideea e aceeasi: nu merg la mare de 1 mai, asa cum e fashion acum, ca tot s-a umplut Facebook-ul de poze si statusuri.

Dupa Paste va incepe iarasi cosmarul: dosar titularizare, drumuri peste drumuri, sesiune, terminat licenta. Dar pana atunci..mai am parte de cateva zile linistite. Va doresc liniste in suflet, soare in privire si dragoste cat cuprinde!