Etichetă: oameni

Hungry Christmas.

decembrie 20, 2014

A sosit iarasi perioada aceea a anului in care ideea de a intra intr-un hipermaket sa cumpar cate ceva de mancare ma sperie mai rau decat o lume in care nu ar exista KFC. Esti impins, chinuit, aruncat cat colo de gospodine crizate ca au cumparat faina normala in loc de faina pentru cozonac, de copii care plang pentru ca nu pot lua acasa tot raionul de jucarii si de domni intre doua varste care nu se decid ce tip de coniac sa cumpere pentru seara de ajun. Spiritul Craciunului e prezent in magazine. Parca prea prezent. Doamnele isi pot cumpara chiloti si sutiene de culoare rosie, barbatii pot opta pentru un model deosebit de boxeri cu ursi polari. Poate copilul iese purtand o caciulita de Mos Craciun. Absolut toate ambalajele au suferit modificari: un globulet, un bradut, orice detaliu care sa arate ca vine Craciunul. Poate uiti, pana ajungi acasa.

Imi place Craciunul. Pentru ca il asociez cu mama, tata, vin fiert si aroma de clementine. Daca nu as fi acasa de Craciun, nici nu cred ca as simti vreun pic sarbatoarea. Problema mea vizeaza marketingul acesta exagerat. Brazii artificiali erau in magazine de prin noiembrie, colindele la fel. Unde mai e farmecul? Eu deja simt ca cedez cand vad atata agitatie, atata nevoie de a cumpara si de a gati 20 de feluri de mancare.
Oamenii sunt ipocriti, in general. In decembrie, ajunge la apogeu. Toti vor sa fie mai buni, mai calzi, sa isi ajute semenii. Doar pentru ca vine Craciunul, nu pentru ca asa ceva e normal intr-o societate ! La noi totul e temporar..suntem indragostiti pe 14 februarie, patrioti pe 1 decembrie si generosi pe 25. Sa revenim la marketing si mancare. Asa-i ca mereu ne-am dorit sa mancam ciocolata cu aroma de vin fiert sau popcorn cu mar copt si scortisoara?

O ador pe mama pentru ca e atat de „rebela”, incat refuza sa prepare cinci feluri de carnati, oale de sarmale si cozonaci cat pentru o tara intreaga. Daca stau sa ma gandesc..nici nu stie cum sa prepare cozonaci. Daca mi-ar citi blogul, probabil m-ar ucide pentru ca i-am dezvaluit secretul. Daca tipul cu care ma voi casatori m-ar trimite la bucatarie sa ii fac un munte cozonaci si altul de carnati, pentru ca asa a vazut el ca facea ma-sa, divortez. Parol.

Cred ca eu am o perspectiva diferita asupra pregatirilor de Craciun. Nu spun ca a mea e corecta si a altora e gresita. Dar anumite..chestii imi ridica ceva semne de intrebare. De ce Craciunul trece prin stomac si de-abia apoi prin suflet? In fiecare an ma enervez din cauza goanei dupa mancare la care asist..si mereu sper ca anul viitor oamenii se vor trezi la realitate si vor realiza dracului ca nu conteaza atat de mult cate chestii traditionale gatesti si ce cadouri oferi, ci faptul ca ai pe cineva langa tine in perioada asta.

De ce am decis sa renunt la invatamant.

august 12, 2014

In sfarsit am puterea sa spun asta oficial: renunt. Parca mi-era teama sa o spun cu voce tare, sa astern undeva cuvantul acesta..pentru ca asta ar insemna ca e real si definitiv.

Iubeam sa predau, ii iubeam pe pustii care scoteau o perla in fiecare zi, care stateau la rand la imbratisari, pe fetitele care imi faceau felicitari si compuneri in care imi spuneau cat de mult tin la mine. Am incercat mereu sa fac si ceva in plus. Mi se parea anost sa intru in clasa cand se suna de intrare , sa tin lectia si apoi sa plec cand se suna de iesire. Am vrut sa ii cunosc pe omuletii care ma priveau curiosi din banca, le-am stat mereu la dispozitie cu un sfat sau o parere. De multe ori uitam si sa mananc in pauza, pentru ca ramaneam cu ei afara sau pe hol si ii discutam. I-am intrebat candva de ce numai la mine vin ca la psiholog si au zis ca eu ii inteleg cel mai bine si nu ii judec.

Si poate ca uneori ma suparam atunci cand rezultatele la teste erau nesatisfacatoare, cand erau rai unii cu ceilalti, cand uitau caietele acasa…si ii certam. Cel mai mult ii durea sa fiu suparata pe ei si veneau sa isi ceara scuze, unul cate unul. Stiu ca pare un cliseu, dar uneori am fost dura cu ei. Voiam sa inteleaga clar care e limita, ca sunt profesor si trebuie sa respecte niste reguli, dar atata timp cat ei se poarta asa cum trebuie, suntem si prieteni.

Sistemul m-a invins. Nenorocitul de sistem din Romania, care e facut de incapabili, oameni care traiesc in bule de plastic si habar nu au cum e realitatea. Nu suportam sa aud la stiri ca 70% din profesori au promovat examenul de titularizare, mai ales cand erau doar 2-3 posturi titularizabile intr-un judet intreg. Dar astea-s dedesubturi si nimanui nu ii pasa de ele.

Pe de alta parte, profesorii debutanti nu au parte de sustinere din partea sistemului de invatamant. Vorbesc aici de experienta PERSONALA. Anul acesta am experimentat atmosfera din doua scoli (cum spuneam, lipsa de posturi..) si am adunat exemple de „asa da”, dar si numeroase de „asa nu”. Am cunoscut oameni calzi, care mi-au stat la dispozitie pentru orice intrebare sau rugaminte, care m-au tratat de la egal la egal. Nu am sa o uit niciodata pe doamna care mi-a dat mie florile dumneaei in prima zi de scoala, pentru ca eu eram la inceput de drum si trebuia sa fiu incurajata. Nici pe colegele de catedra care au tinut cont ca toata lumea trebuie sa inceapa de undeva si au avut infinita rabdare cu mine. Pe de alta parte, nici pe doamna care spunea „sa o ia dracu’si pe aia” nu o pot uita. Nici faptul ca intra peste mine la ora cand avea chef, fara sa anunte(cu toate ca nu avea aceeasi specializare) si imi spunea cum sa imi fac ora si ca sunt praf. Ah, da..si planul de lectie era o porcarie. Si nici hainele mele nu ii placeau. Daaar..atunci cand am invitat-o pe sefa de comisie la ora, am primit numai pareri pozitive. Niciodata nu ii vei putea multumi pe toti. Primeam una calda, una rece..

Nu mai pot sta permanent in stres pentru 900 de lei. Si nu poti rezista in Bucuresti cu un asemenea salariu. Faptul ca el creste cu doar 100 de lei dupa cativa ani nu e incurajator.. Din cate stiu, un cadru didactic cu 20 de ani vechime primeste in jur de 2000 de lei pe luna. Si nu-i corect. Meseria de profesor implica muuulta munca neplatita. Asa ca..am decis sa imi caut un job in alt domeniu, cu toate ca nu va fi „pe sufletul meu”.. Iar copiii vor ramane mereu in sufletul meu. Cu putin noroc..incep de luni.

Dear Santa..

decembrie 24, 2013

Draga Mosule,

Am trecut de varsta copilariei, insa imi amintesc cu drag de serile in care te asteptam lipita de brad, crezand in existenta ta cu toata inima mea de fetita. Au trecut anii, am aflat crudul adevar si acum nu mai astept sa pice din cer ceea ce imi doresc, am realizat ca cele mai frumoase cadouri sunt cele care nu pot fi cumparate sau cele pe care ma straduiesc sa le obtin. Tot anii m-au facut sa nu mai cred in oameni, in fapte bune care nu au in spate asteptari, in sinceritate si in egalitate intre oameni. Dar despre asta vorbim in alta scrisoare.

Nu vreau nimic pentru mine. Am doi parinti extraordinari, un iubit minunant, am si ceva bun simt, o doza de educatie si un strop de rabdare. Consider ca sunt suficiente. Ma gandesc acum la ce vad in jur..si ma apuca groaza.

Mosule, adu-ne un Ministru al Educatiei care stie sa scrie, oameni care stiu diferenta intre „doar” si „decat”. Baieti care nu scriu „esti frumoas-a” si fete care stiu diferenta dintre pantaloni si colanti. Trimite-le un bilet in care sa scrie: „Colantii de latex nu sunt pantaloni! Mai ales asortati cu bluze pana la buric.” si nu le mai trimite cadouri, clar nu au fost fetite cuminti.

Vreau oameni care stiu ca din metrou / RATB intai se coboara si apoi se urca. Spune-le si ca muzica pe care o asculta la telefon, fara sa aiba casti..deranjeaza. Mai ales manelele. Invata-i ca „te rog” si „multumesc” nu au ucis pe nimeni. Niciodata.

Copiilor pune-le sub brad si cate o carte de povesti, pe langa tableta si iPhone. Nici cartile nu au omorat pe nimeni. Invata-i si ca o carte le deschide orizontul si ca nu e o rusine sa citesti. Pe cei tineri invata-i ca trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru greselile pe care le fac si ca e cazul sa se descurce singuri, fara sa mai apeleze la „iesirea de urgenta”. Arata-le ce e onestitatea si demonstreaza-le ca scoala iti deschide multe usi in viata. In facultate nu trebuie sa intre doar pe usa de la Princess/Bamboo/Afi Palace, ci si pe usa unei biblioteci. Da-le o palma si spune-le ca dragostea nu dureaza vesnic si nici nu e cazul sa nasca doi copii pana la 20 de ani. S-au schimbat multe si nu ne mai permitem sa facem copii fara sa fim siguri ca avem ce sa le oferim.

Vorbeste cu cei de la retelele de telefonie si roaga-i sa blocheze mesajele trimise catre toata agenda, cele care incep cu „Fie ca..”, cu texte luate de pe internet, in care n-au pus un strop de sinceritate. A inceput deja isteria mesajelor in masa..ceva ce mie imi depaseste intelegerea. Spune-le ca un simplu „Craciun Fericit, X-ulescu!” inseamna mai mult decat 50 de cuvinte goale.. Spune-le oamenilor ca un share pe Facebook nu salveaza viata unui bebelus, dar o donatie o face.

Dar stim amandoi ca oamenii sunt asa cum sunt si nimic nu-i poate schimba. Nici macar Craciunul. Care nu mai e Craciun, de fapt. E prilej de infulecat si baut pe saturate, perioada in care brusc se simt mai buni, pentru simplul fapt ca ofera o punga de dulciuri si cateva hainute vechi unui copil orfan..pe care il ignora in restul anului. Acesta e doar un prilej de a-si spala pacatele pentru rautatile pe care le fac in restul anului?

Oamenilor frumosi la suflet da-le numai bucurii si sanatate. Ei stiu ca sanatatea te ajuta sa lupti pentru orice scop. Da-le si dragoste din plin, e ingredientul secret in orice situatie. Adu-le oameni la fel de frumosi care sa le stea alaturi, sa se sprijine reciproc. Si fereste-i de durere..sau macar alina-le sufletul.

Sa ma ierti, Mosule..daca am fost prea dura. Dar si pe mine ma doare sufletul cand ma uit in jur si vad atatea nedreptati. Parca mi-a ajuns..si-as vrea sa fac ceva sa schimb lucrurile. Din pacate, atitudinea mea nu face diferenta..oricat m-as stradui eu, lumea ramane la fel.

Singurul cadou pe care il vreau..e o inima mai mare. Sa aiba loc toti oamenii dragi, chiar si cei pe care ii voi cunoaste in anul ce va urma. Vreau sa incapa toti. Cu asta..eu ma declar multumita.

Merry Christmas!

Sa fim patrioti.

noiembrie 30, 2013

A sosit iar vremea sa ne amintim ce tara frumoasa avem, plina de bogatii si cu peisaje superbe. Ne uitam in spate, la ce au cladit stramosii nostri si suntem mandri ca suntem romani. Ridicam Romania in slavi si suntem patrioti pana la ultima suflare. Totul ar fi frumos daca asta ar dura mai mult de o zi.

Romanii sunt patrioti doar pe 1 decembrie. Punct. Cascam ochii la militarii care defileaza la Arcul de Triumf si ne dam coate, „Vai, ce spectacol frumos!” sau ii condamnam pe politicieni ca investesc bani in astfel de parade, cand unii nu au loc de munca. De asemenea, ne imbulzim sa primim fasole cu carnati si vin fiert. Asta e patriotismul romanilor. Barfa si mancare primita gratis.

Ca tot a venit vorba de mancare, ati observat ca la noi totul se reduce la partea culinara? De 1 decembrie gatim preparate „traditionale”, de Craciun pregatim munti de sarmale si zeci de cozonaci. Cu o saptamana inaintea Craciunului, gospodinele isi ridica manecile si se apuca sa framante cozonaci si sa infasoare sarmalele cu o energie nemaivazuta, de parca viata lor ar depinde de asta. Si fix cand ar trebui sa se bucurie de compania familiei, ele sunt mult prea obosite pentru a profita de magia Sarbatorilor. Poate ca magia lunii decembrie consta in timpul petrecut alaturi de cei dragi si in dragostea pe care le-o aratam, nu in cati cozonaci am copt..

Totul merge prost in tara asta si politicienii-s de vina. Asta e mentalitatea romanilor. E foarte simplu sa dam vina pe ei, as usual. Acum nu va ganditi ca ii consider nevinovati. Nu cred ca e nevoie sa insir aici toate nedreptatile pe care acestia le comit. Patriotismul ar insemna sa ne revoltam, sa facem ceva sa ne fie mai bine. Dar e mai comod sa casti ochii si sa comentezi..

Ce inseamna patriotismul? Sa mergi in alta tara si sa nu iti fie rusine sa spui ca esti roman! Sa le arati si altora ce tara frumoasa avem, populata cu oameni urati la suflet, din pacate. Patriotismul inseamna sa incerci sa schimbi TU ceva, nu sa astepti sa o faca altii pentru tine. Sa incerci TU sa fii mai bun, nu pentru a primi apreciere din partea altora, ci pentru a-ti onora familia. Sa inveti sa fii un om mai bun, sa fii educat si cu bun simt, sa ii respecti pe cei din jurul tau, sa citesti mai mult, sa promovezi romanii talentati.

E ciudat ca majoritatea stiu cum se numeste ultima melodie a lui Smiley, dar nu stie ca o echipa de copii extrem de inteligenti a fost medaliata la Olimpiada Internationala de Matematica. E ironic, nu? De asemenea, i-am intrebat pe elevii mei mai marisori daca stiu ce sarbatorim pe 1 decembrie. Au raspuns „Unirea”. Pana aici ok, insa nu au stiut sa imi detalieze in ce consta aceasta unire..

La multi ani, Romania! Esti o tara extraordinara, pacat ca oamenii nu fac cinste istoriei frumoase pe care o ai..

Exercitiu de patriotism.

august 21, 2013

Asa cum spune autorul articolului, incercati sa urmariti acest mini documentar cu mintea deschisa. Dar si cu inima. Are numai 8 minute.

Dar oricat de deschis la minte si la inima ai fi..nu ai cum sa nu simti un ghimpe in suflet. Si automat ii urasti pe oamenii care spun atatea lucruri urate despre noi. De exemplu, canadianul care s-a referit la romani drept „people begging on the street”. Asta e doar prima din lista de jigniri adusa. Sau doamna care credea ca romanii traiesc in padure.. Ii urasc si pe cei de la noi din tara care dau apa la moara furtunii de jigniri, care ne strica imaginea atunci cand fura, cersesc sau chiar comit crime. E drept, fiecare padure are uscaturile ei, dar la noi..parca sunt prea multe. Si nu zic ca nu au dreptul sa spuna acele lucruri, pana la urma..asta au auzit. Asta e impresia strainilor despre romani. Dar pe mine ma doare sufletul. Banuiesc ca am mai scris aici despre experienta mea din Franta..cand ma plimbam prin Paris si francezii i-au aratat cu degetul pe cersetorii de la un colt de strada si mi-au spus ca sunt romani de-ai mei.. Plus ca strainii cred ca Romania e locuita de tigani. Doar de tigani.

Cu toate astea..eu sunt mandra ca sunt romanca. Si mandra pentru ca stiu atatia romani deosebiti, oameni frumosi la exterior si la interior..care le-ar schimba impresia strainilor dupa numai cinci minute de conversatie.

Iubesc Romania pentru oamenii ei deosebiti. Pentru Eminescu, Nadia, Marin Preda, Henri Coanda, Cioran, Brancusi, Ion Bratianu, Creanga, Nicolae Grigorescu, Caragiale, Eliade, Eugen Ionesco, George Enecu, Liiceanu, Ciprian Porumbescu, Tudor Gheorghe si Georghe Zamfir, pentru Maria Tanase si Liviu Vasilica (alaturi de Marin Preda, cel mai deosebit teleormanean), pentru Grigore Antipa, Babes, Emil Racovita, Dumitru Prunariu si lista poate continua..

Iubesc Romania pentru peisajele frumoase si parca neatinse de mana omului. Dati o fuga pana in Maramures sa va vindecati inima de furtuna marilor orase. Pentru Peles si Bran. Humulesti si Ipotesti. Delta Dunarii si Bucuresti.

Romanii sunt oameni calzi si destepti. Da, ati citit bine. OAMENI DESTEPTI. Desi radem si glumim pe seama elevilor care nu promoveaza bacalaureatul, un elev roman este mai inteligent decat un elev american sau francez, de exemplu. Americanii studiaza la facultate ce studiem noi in liceu. Francezilor li se pare dificil sa invete o limba straina, in timp ce elevii nostri studiaza cel putin doua limbi straine la scoala.  Acum ceva timp am gazduit o eleva din Franta, care venise cu un grup de colegi pentru un schimb de experienta. Daca vreunul dintre noi se bloca incercand sa le explice ceva in franceza si trecea pe engleza..ii pierdea pe drum. Ei stiau franceza si atat.

Stiind toate acestea..nu am cum sa nu ma simt trista cand aud cum vorbesc strainii despre noi. Grecii, francezii, americanii, canadienii..nu ne sunt superiori. Din niciun punct de vedere.

Despre „Noaptea cartilor deschise”.

aprilie 24, 2013

Ieri, 23 aprilie, a fost Ziua Mondiala a Cartii. Am aflat si eu de pe Facebook..rusine mie ca nu stiam. Dar la cate zile d-astea au declarat, Ziua Somnului, Ziua Copacilor, si asa mai departe..nu cred ca as putea sa le retin pe toate. Oricum, mi se pare o chestie interesanta, sa aiba si cartile ziua lor. Si sustin ideea asta. Poate asa ne mai aducem aminte de carti si de utilitatea lor. Buuun..Editura Litera si ziarul Ring au organizat un eveniment tare dragut, „Noaptea cartilor deschise.”

Comunicatul de presa spunea asa:

„“Ziarul „ring” si Editura Litera te invita marti, 23 aprilie, incepand cu ora 20:30, sa sarbatoresti Ziua Internationala a Cartii. Cu aceasta ocazie, trecatorii care se vor plimba pe Lipscani vor avea ocazia sa vada ceva unic in Romania, o alee plina cu peste 3000 carti, ce vor fi luminate cu ajutorul unor lanterne speciale dupa apusul soarelui.

Pe langa evenimentul in premiera in Romania, organizatorii au pregatit o surpriza de Ziua Intenationala a Cartii. Cele peste 3000 de carti oferite de editura Litera expuse pe strada Lipscani (la intersectia cu Str. Smardan), in Centrul Istoric, vor fi oferite gratuit tuturor trecatorilor. Acestia se vor putea plimba printre carti printr-un culoar special amenajat, le vor putea rasfoi si, bineinteles, vor putea pleca acasa cu o carte la alegere.

Va asteptam in numar cat mai mare sa luminam impreuna calea catre cultura!”

Suna frumos,nu? Daca eram in Bucuresti aseara, mergeam si eu. Nu pentru carti gratis, ci pentru a admira spectacolul. Sa nu uitam ca suntem in ROMANIA, unde notiunea de GRATIS declanseaza razboaie. Oamenii se inghesuie, se lovesc, se calca in picioare numai pentru a obtine ceva fara sa plateasca. Zi-i unui om ca o carte costa 5 lei, nu va fi interesat. Spune-i apoi ca e gratis, si imediat o va lua.

Dupa cum il prezentau organizatorii, evenimentul trebuia sa fie ceva..altfel. Oameni interesati de cultura, care vor rasfoi carti, se vor plimba relaxati si vor pleca acasa cu o carte in mana pe care o vor citi in curte, la umbra sau pe plaja. Asta era situatia ideala.

Ce a iesit? Greu de descris. Stiti cumva filmuletele acelea de pe YouTube care aratau cum navaleau oamenii in magazine de Black Friday? Cum se loveau, se impingeau si se inghesuiau? Fix asa si la noi. Acele 3000 de carti au disparut in cateva minute, luate de cei care au stat la coada ore in sir numai pentru faptul ca erau GRATIS, nu pentru ca se omorau sa le rasfoiasca. Fiecare cate apuca, doua, trei, zece..

Ideea organizatorilor a fost una geniala, dar gresit formulata. De asemenea, esecul se datoreaza si celor care nu stiu sa aprecieze cultura, nu au simtul masurii si nu sunt capabili sa respecte niste reguli de bun simt. De curiozitate, daca ar fi fost o simpla expozitie cu vanzare, s-ar mai fi inghesuit asa? Clar nu. Gloata vine pentru chestii moca, nu conteaza ce sunt ele..puteau sa fie doar niste simple hartii, tot se inghesuiau sa le capete, atata timp cat nu plateai pentru ele.

In schimb, daca anuntau ca va fi o simpla expozitie, oamenii veneau (nu in numar atat de mare, totusi), faceau o poza, rasfoiau o carte si de-abia apoi li se anunta surpriza ce consta in oferirea unei carti..poate ar fi decurs altfel evenimentul.

E pacat ca o idee atat de frumoasa a fost calcata in picioare de falsi amatori de cultura. Cati dintre ei vor citi acele carti pe care le-au capatat gratis? Daca eram un popor atat de citit si cult, asa cum ne place sa ne descriem, nu cred ca acele persoane ar fi navalit asa, ca la razboi. Din cate stiu, cultura si razboiul nu se impaca prea bine. Zic si eu acum..

De pe bloguri adunate.

martie 16, 2013

Am inceput dimineata cu o cafea cu lapte si cu pofta de citit bloguri. In ultima perioada chiar nu prea am avut timp sa intru sa vad ce au mai scris cei din blogroll, dar m-am revansat astazi. Am vazut ca unii nu au mai scris de ceva timp, si imi pare tare rau. E pacat, Fabi, e pacat! Altii chiar si-au inchis blogurile..

Am acest blog de 3 ani si jumatate si nu cred ca am sa renunt la el, pentru ca e bucatica din sufletul meu. Fiecare cuvintel de aici reprezinta ceva, un zambet, un gand rau, o farama de speranta sau chiar un strigat de ajutor. Sunt ale mele. Toate.

Dar si in blogroll au poposit oameni frumosi, destepti, oameni de la care am de invatat. Oameni care imi dau lectii de viata si ma motiveaza sa fiu mai buna, sa am mai multa incredere in mine. Mai exact, ce invat eu de la ei? Pai hai sa dau cateva exemple demne de urmat.

Roscata imi trezeste pofta de a gati ceva bun si de a calatori Dar cum eu sunt un dezastru in bucatarie, nu prea am curaj. Dar savurez fiecare reteta pe care o posteaza, mai ales pentru ca eu nu ma simt capabila de asemenea capodopere.

Andera mi-e draga pentru simplitatea cu care asterne cuvintele si le face sa sune frumos. Ma invata sa fiu romantica, sa apreciez ceea ce am si sa lupt pentru ceea ce imi doresc. Bonus: mi se pare demn de lauda faptul ca se descurca cu doua facultati in paralel.

Creve mi se pare un om detasat si vesel, care e constient de faptul ca traim intr-o tara in care totul merge pe dos, dar a invatat sa faca haz de necaz. Sper sa reusesc si eu sa privesc asa lucrurile. Candva. Eu inca ma consum cand dau piept cu unele nereguli din tara asta..

Dar premiul pentru cel mai optimist om din blogroll merge la Cristina Cioba, clar! Fata asta are energie si voie buna cat pentru o suta de oameni! Nu stiu cum reuseste, pentru mine e eveniment cand am o zi frumoasa. Dar cred ca totul depinde de perspectiva din care privesti lucrurile. Si pe cuvant ca am sa iau lectii de la ea! Ma plang ca sunt departe de casa si de prieteni, dar ea studiaza in UK si cred ca reuseste sa vina acasa doar de cateva ori pe an. Dar asta nu o opreste sa fie toata un zambet. A avut vointa si a dat jos cateva kilograme, din cate am citit eu pe blogul ei. Mentionez ca si eu sunt in plin proces de slabire si am facut cel mai important pas: am redus drastic portia de dulciuri si fac si un pic de sport! Poate pentru voi nu inseamna mult, dar pentru mine e un progres! Nu cred ca am mai stat vreodata doua saptamani fara ciocolata. Revenind la Cristina, reuseste sa ma faca sa zambesc cu fiecare articol pe care il scrie. Are acel quelque chose care o face speciala. Plus ca e mandra ca e romanca, intr-o tara care nu prea ne are la suflet. Si un limbaj adorabil!

Trebuie sa o mentionez si pe Ella, care mi-a devenit prietena de suflet, mai ales pentru ca am depasit limitele blogului si incercam sa ne vedem la o cafea cat mai des. Are ceva ani in plus, dar ma trateaza ca pe un adult, iar asta ma face sa ma simt importanta. Nici ea nu si-a pierdut optimismul, desi viata i-a rezervat cateva surprize neplacute. Atitudinea ei de luptatoare ma motiveaza si ii multumesc din suflet pentru ca are rabdare sa ma asculte si sa ma sustina cu o vorba buna si-o imbratisare. Nu e doar o bloggerita care imi e draga, e o prietena adevarata.

Si pe Grapefruits o citesc de ceva timp si de multe ori am avut lacrimi in ochi in timp ce parcurgeam randurile. Stie sa ajunga la sufletul omului si sa il infrumuseteze cu vorbe calde. De la ea am invatat sa imi privesc familia ca pe cel mai de pret dar si sa nu renunt la mine in favoarea altora. Iubeste oamenii, iubeste simplitatea, iubeste frumusetea. Si le promoveaza in fiecare articol al sau. Iar eu o respect pentru asta.

Oameni frumosi, destepti si diferiti. Oameni buni si luptatori. Oameni de la care am ceva de invatat.

Un citat.

februarie 20, 2013

„Any human being is the sum total of the human beings he has known and of the objects he has touched.”

Am auzit chestia asta  putin mai devreme la un curs si m-a impresionat. Eu nu stiu sa reflectez pe subiecte de acest gen, marturisesc ca atunci cand lucrez la minunea de licenta, m-as da cu mare placere cu capul de pereti, in loc sa ma fortez sa produc afirmatii atat de inteligente. Ca tot a venit vorba de licenta..va rog mult, sa imi spuna cineva ca e absolut normal sa ma enervez, sa imi vina sa arunc tot si ma blamez pentru ca am impresia ca nimic din ceea ce scriu nu e suficient de bine!

Sa revenim la citatul de mai sus. Eu tind sa cred ca asa e..personalitatea unui om este marcata de oamenii pe care i-a intalnit, de lucrurile pe care le-a experimentat si de obiectele de care s-a atasat. Pe termen lung sau pe termen scurt.

Am incercat sa invat ceva de la fiecare om care mi-a aparut in cale. Bun sau rau, fiecare mi-a dat o lectie. Desi ma doare sa recunosc asta..am intalnit multi oameni care m-au marcat in mod neplacut, dar si oameni buni, frumosi la suflet..care m-au facut sa pastrez o bucatica de optimism in inima. Mi-ar placea sa cred ca la randul meu, am impresionat pe cineva in mod placut sau am reusit sa ajut pe cineva.

Ca sunt asa cum sunt, e datorita/din cauza oamenilor cu care am interactionat, depinde din ce punct de vedere privim sau ce parere are fiecare despre mine. Mi s-a spus si ca sunt draguta, amabila, etc..dar si ca sunt o scarba ordinara. Eh, ma adaptez si eu, in functie de caz.

Sunt de parere ca oamenii sunt in continua schimbare. Evolueaza sau decad, in functie de ce le rezerva viata. Se modeleaza sub actiunea incercarilor la care sunt supusi si invata anumite lectii. Nu ma dau pe mine drept exemplu, am mai zis si repet: sunt cel mai prost exemplu pe care l-ar putea urma cineva. Exemple sunt acei oameni care s-au realizat pe toate planurile si sunt multumiti de propria persoana. Nu eu.

„Esti asa..frumoasa, iubita!”

martie 30, 2012

Urasc faptul ca primavara ma imbolnavesc asa des. Scap de o chestie, apare alta..si tot asa. Raceli, alergii, plus alte boli mai serioase, pe care nici nu vreau sa le mentionez.  Zilele astea am stat mai mult in casa, nu vreau si nici nu pot sa socializez. Nu sunt deprimata, nici macar trista. Doar ca..am nevoie de odihna, pe toate planurile. Ma uitam mai devreme in oglinda, la cat de lenesa par in pijamalele mele albastre si calduroase, cu parul strans in coada, fara pic de machiaj si purtandu`mi  ochelarii cei seriosi. Da, am ochelari din liceu, dar ii port doar in casa si la facultate, cand am nevoie sa vad la tabla sau stau la laptop. Imi amintesc cat de tare imi placeau atunci cand am inceput sa ii port, iar acum ii detest.

Multi dintre voi nu ma cunoasteti personal. Doar de pe Facebook sau chiar deloc. Foarte putini sunt cei care ma stiu din viata de zi cu zi, care reusesc sa cunoasca omul din spatele tastaturii. Ca aspect fizic, nu ma numar printre acele frumuseti izbitoare de pe Facebook. Ca tot veni vorba de ele..nu bag mana in foc ca toate sunt la fel de adorabile si in realitate. Dar despre asta am vorbit in alte posturi. Obisnuiam sa nu am deloc incredere in mine, sa ma invinovatesc ca nu sunt cu vreo 10 cm mai inalta sau ca nu am ochii deosebit de frumosi sau picioare luuungi. Recunosc, nici acum nu sunt in totalitate multumita de mine, dar iubitul meu imi inveseleste ziua atunci cand imi spune ca sunt frumoasa, desi port doar un tricou simplu si blugi. Dar atunci cand port niste tocuri si niste haine mai elegante, il vad cat e de incantat si parca e si mandru ca ma are langa el. Acea senzatie e de nepretuit. Nu ma feresc de el, m`a vazut in toate ipostazele..de la dimineti lenese, cand am parul ciufulit si ochii umflati, pana la ocazii speciale, cand sunt aranjata si imbracata frumos. Si mereu a fost la fel de atent si adorabil cu mine.

E placut sa pot fi eu insami, sa nu fie nevoie sa fiu pusa la punct in fiecare moment. Dar imi place si sa surprind placut, prin ceva nou. Poate ca nu sunt cu adevarat deosebita, nu ma remarc prin ceva anume in multime. Dar exista oameni care ma fac sa ma simt deosebita, iar asta, dragii mei..e mult mai important.

Nu mai e nevoie sa explic titlul..simt ca am fluturasi in burtica de cate ori aud lucrul acesta. Si nici cele mai fashion haine sau cei mai frumosi pantofi din lume nu se pot compara cu ce simt eu cand sunt complimentata de cineva care chiar ma vede frumoasa, imi ignora defectele si se concentreaza pe calitati.

Poate in ultima perioada am scris numai prostioare si nimicuri. Lucruri care mi se intampla in viata de zi cu zi, chestii pe care le fac si tot asa.. Nu sunt la fel de profunde, la fel de pline de „inspiratie” ca altele..dar in mod ciudat, reusesc sa scriu lucruri frumoase si inteligente doar atunci cand sunt trista sau dezamagita. Iar eu, dragii mei, de foarte mult timp sunt fericita. Va doresc si voua sa fiti la fel de fericiti..si va rog sa nu ma judecati. Recunosc, nu mai stapanesc la fel de bine arta scrisului. Ma doare sa recunosc ca mi`am pierdut indemanarea, dar acesta e coltisorul meu, unde imi revars sentimentele, care alcatuiesc o paleta variata. In orice mod m`as exprima, trairile sunt autentice. Si din fericire..in mare parte pozitive.

Oameni si pareri.

martie 11, 2012

Unele lucruri din trecut e mai bine sa ramana acolo. Mai ales cand sunt atat de neplacute. Atunci cand eu decid sa le dau uitarii, nu e ok ca cineva sa aiba grija sa imi reaminteasca de ele cu fiecare ocazie. Prima data pretind ca nu am auzit, a doua oara ca am uitat, dar pana la urma izbucnesc. Pentru ca totul are o limita.

Si mai urat e ca aceasta “reimprospatare a memoriei” vine din partea cuiva care stie cum au stat lucrurile la momentul respectiv si cu toate astea nu se chinuie deloc sa se abtina sa taca.

Cineva a gresit. Iar eu am decis sa il iert, pentru ca am incredere in acest om si a dovedit ca merita din plin sansa oferita. Ce e in neregula aici? De ce cineva ar vrea din tot sufletul sa readuca in discutie lucruri pe care noi le`am dat uitarii? Mi se pare rautate deliberata.

Si da, am tot dreptul sa fiu suparata! De asemenea, am dreptul sa ignor sfaturile multora. Fiecare situatie e unica si nimeni nu a fost in locul meu la momentul respectiv, ca sa stie exact ce sa imi spuna. Cine poate sa stie ce e mai bine pentru mine, daca nu eu insami? Mai are rost sa spun ca la momentul respectiv am fost criticata pentru ca am avut puterea sa iert? Iar acum toti au numai cuvinte de lauda pentru ce am reusit sa construim impreuna. Atunci de ce nu ne`a sustinut nimeni, cand aveam nevoie cu adevarat?

Sunt satula de rautatea oamenilor. Candva ma atingea direct la inima orice critica, orice parere nefavorabila. Impreuna cu el am depasit privirile uimite ale celor din jur, criticile, aparenta nepotrivire si lista poate continua mult si bine.. Cu timpul am invatat ca nu conteaza deloc daca restul ne aproba relatia si ca orice s`ar intampla, el e langa mine. A fost alegerea noastra sa pornim impreuna pe calea asta.

Cu ce m`am ales din toate criticile si “sfaturile bune”? Cu nimic. Am ales sa nu iau nimic in seama. De la faptul ca am decis sa fac ce imi dicteaza inima, nu altii, m`am ales cu un om minunat, care la randul lui a facut aceleasi alegeri ca si mine si a avut de infruntat la fel de multe pareri dezaprobatoare. Si il iubesc pentru asta. Nu a renuntat la noi, indiferent cat de greu a fost uneori, ci a ramas langa mine si m`a tinut in brate, protejandu`ma de ploaia de sageti otravite care au fost aruncate asupra noastra.