Victorie.

Am constatat ca oamenii pun mare pret pe diplome, atestate, certificate si alte hartii care te ajuta cu adevarat in maxim 10% din cazuri, daca stam sa ne gandim un pic la cum stau lucrurile in Romania. Cu toate acestea, recunosc ca am simtit o urma de satisfactie cand m-am vazut cu diploma de licenta in mana. M-au inundat amintiri din timpul facultatii, emotiile, examenele, sesiunile, temele, proiectele, noptile nedormite..

Cred ca am mai scris pe aici despre anii mei de facultate. Nu am fost fericita, nu consider ca am cunoscut studentia de care vorbeste toata lumea cu drag. Dimplotriva, la master ma simt mult mai „studenta”.. Exista si un lucru bun. Oamenii pe care i-am intalnit, colegele de grupa cu care am impartit atatea,  profesorii care chiar au muncit sa ne modeleze pe noi. Atat. Sunt multumita la nivel academic. Dar nu am stiut sa ma integrez, sa leg prietenii care sa dureze. Dimpotriva..ma intorceam mereu la prietenii vechi.

Acei ani au trecut greu..numarand saptamanile, zilele..si evadand cat de des puteam (cam saptamanal) in lumea de acasa..

Nu mai fusesem in Pitesti de un an. Aveam emotii cand ma gandeam ca trebuie sa merg sa ridic actele..ma sufocau amintirile din anii petrecuti acolo. Am facut-o, pana la urma.. Si cred ca drumul de la Bucuresti la Pitesti a durat mai mult decat timpul efectiv petrecut acolo.

Am fugit inapoi cat de tare am putut. Pentru ca ma durea. Si cand am trecut pe langa acele scari atat de cunoscute care duceau catre facultate, mi s-a strans inima. S-a strecurat si o urma de dor in amalgamul de emotii care ma incercau. Atunci era mai simplu, nu ma gandeam la job, nu intalnisem atatia oameni rai si nici nu fusesem nevoita sa ma lupt cu sistemul defectuos din Romania..

Pana la urma, ma pot mandri cu o diploma acum. Stiu, pana la urma e doar o hartie si conteaza mai mult ce stii tu sa faci decat o diploma, dar pentru mine inseamna victorie. Nu am cedat in fata senzatiei de „nu mai pot” care ma cuprindea des, poate prea des.

Ramas bun…

Probabil ca majoritatea ati auzit de cazul doamnei profesoare de la Pitesti care s-a sinucis. Marturisesc cu mandrie ca mi-a fost profesoara. Am ales sa ignor mizeriile care s-au scris in ziare si sa imi amintesc de doamna profesoara asa cum am cunoscut-o in anul intai, la primul curs de la facultate: o femeie frumoasa, eleganta, educata si mai ales, foaaarte desteapta. Avea un singur scop: sa ne invete carte. Da, recunosc..pastra distanta fata de studenti, dar dupa cateva saptamani am constatat cu uimire ca imi stia prenumele.

Am ales sa ignor toate articole din ziare care o improscau cu noroi si ii stirbeau din valoarea morala pe care, da, o avea! Nu o condamn pentru nimic, nu am facut-o de la bun inceput. Oricine greseste. Sunt atatia indivizi in politica ce fura miliarde si sunt elogiati de multimi si doamna noastra profesoara a fost pusa la zid pentru o suma mult mai mica. Unde e egalitatea dintre oameni? Unii au uitat de valoarea sa morala, de competentele extraordinare pe care le avea si s-au rezumat la a o judeca dupa aparente.

Nu inteleg de ce a recurs la acest gest, stiu doar ca ar fi fost si alte solutii. Lumea vorbeste o perioada si apoi uita, gasind alt subiect pe care sa il intoarca pe toate partile. Da, poate a facut niste alegeri gresite, dar pana la urma..nu toti facem asta cel putin o data in viata?

A fost sinucidere, insa exista numerosi autori morali: toti cei care au jignit-o, care au condamnat-o si au umilit-o.  Fiecare jignire pe care a citit-o prin ziare, fiecare om care i-a intors spatele..toate astea au condus-o pe acest drum fara intoarcere.

Eu aleg sa pastrez numai gandurile frumoase. Imi aduc aminte ca a venit la o lucrare semestriala intr-o rochie superba, cu flori…si radia de frumusete. Nu puteam sa imi iau ochii de la dumneai. De asemenea, intr-o zi a venit in locul domnului profesor la un curs de Limba Engleza Contemporana. Pur si simplu..i-am sorbit cuvintele. Explica pe intelesul nostru, repeta atunci cand era nevoie..a fost singurul curs de LEC din acel an pe care l-am inteles perfect.

Nu o condamn. Probabil ajunsese la capatul puterilor. Nimeni nu stie adevarul motiv, putem doar sa ne gandim la diferite ipoteze. A plecat si a luat toate secretele dupa dumneai. Insa as fi vrut sa stie ca exista si oameni care o sustin, care nu o condamna si care ii recunosc valorile deosebite.

Era o doamna deosebita, nu “o femeie in varsta de 33 de ani”, asa cum scriu cu litere mari toate ziarele.  I-au redus valoarea morala la cateva randuri aruncate pe niste hartii.. Nu o sa va uitam , draga noastra doamna profesoara.. Dumnezeu sa va odihneasca!

E iarna. Oficial.

Iubesc Pitestiul iarna. Am fost acum cateva zile la o plimbare pe centru si am fost foarte incantata cand am vazut cum arata cu luminitele pentru Sarbatorile de iarna. Si am facut cateva poze.