H is for Hope.

Spun mereu că am prea mult întuneric în mine și prea puțină lumină, dar nu cred că am realizat până acum cât de rău e. Cumva..o făceam să sune ca și când ar fi ceva bun. Dar adevărul e că sunt..defectă. Nici măcar nu știu dacă ăsta e termenul pe care îl caut. Simt că o gaură neagră stă să mă înghită. Am strâns în mine atâtea cuvinte, emoții, frustrări și-o tonă de urlete, iar acum simt că nu mai au loc și și vor exploda.

De fiecare data când primesc vreo veste proastă sau se întâmplă ceva rău..nu mai sunt capabilă să am reacții. Încasez șocul, simt că mi se duce echilibrul..și pot doar să mă așez și să privesc în gol. Mintea mi se golește de orice gând și parcă am uitat cum să respir fără să simt că îmi ia foc pieptul.

Partea proastă cu durerea e că deși tu simți că ai uitat cum să funcționezi..lumea nu stă în loc din cauza asta. Trebuie să mănânc, să dorm, să merg la birou..să păstrez rutina și să fiu normală, în ciuda a ceea ce strâng în mine. Partea și mai proastă? Scenariile alea pe care ți le faci în mine și care au de obicei un deznodământ deloc plăcut.

În tot întunericul meu a fost mereu loc și de lumină: mama. Nu cred că există alt om pe lumea asta pentru care să-mi fi dorit așa mult să fiu mai bună. Când se schimbă rolurile și eu trebuie să fiu cea care susține și care nu se lasă învinsă..cad. Aș vrea să pot să cred acel “o să fie bine, ai să vezi” pe care îl repet de vreo 50 de ori pe zi. Ție, dar mai ales mie. Aș vrea să fie în puterea mea să fac lucrurile mai bune. Pentru tine.  Să știu să am reacții, să nu-mi mai ascund îngrijorarea și să te feresc pe tine de tot ce e rău pe lumea asta. Să-mi folosească la ceva toată hotărârea cu care mă înarmez zilnic și să o folosesc în scopuri bune.

Aș vrea ca, măcar o data, să te gândești mai întâi la tine și de-abia apoi să încerci să mă asiguri pe mine că totul o să fie bine. Că tu o să fii bine. Nu am nevoie să-mi oferi mostre de optimism, ci de răspunsuri și de certitudinea că o să treacă și asta, cum au trecut și restul.  Nu trebuie să îmi demonstrezi că ai curaj, tocmai pentru că știi că eu n-am și vrei să îmi împrumuți și mie. Trebuie să-mi dau seama unde am ascuns speranța, am lăsat-o in urma mea acum ceva vreme. Ma doare fizic și mă consumă pe dinauntru faptul că nu știu și nu pot să te fac eu bine. Pot doar să mă forțez să cred toate incurăjarile pe care ți le spun cu ultima urmă de optimism ce a ramas în mine.

O să fie bine. Nici măcar nu mai știu dacă e afirmație sau întrebare. Știu doar că aș da orice să fie așa, pentru că nimic nu doare mai mult decât neputința.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s