Iarasi despre prieteni..

Trebuie sa fac niste schimbari. De fapt, e neaparata nevoie sa o fac. Pentru ca deja sunt la limita. Recunosc ca nu sunt cea mai calma si rabdatoare persoana din lume, dar atunci cand incerc sa fac ceva bun, mi`ar placea sa conteze intr`un fel sau altul.

Atunci cand legi o prietenie cu cineva, intr`un fel i te daruiesti pe tine insuti, prin faptul ca ii oferi incredere si ii esti alaturi mereu. Si te astepti sa dureze..pentru ca o bucurie sau chiar o nenorocire trebuie sa fie impartasita cu cineva. Atata timp am trait cu impresia ca prietenii mei sunt numerosi. Pana la urma mi`am dat seama ca sunt fraiera si naiva, iar oamenii nu sunt asa buni cum credeam eu. Am facut o selectie si i`am pastrat decat pe cei care stiam ca merita cu adevarat. Asta se intampla acum cateva luni. Problema e ca acum m`am trezit ca mai am langa mine doar cativa prieteni..care se imputineaza si ei pe zi ce trece.

Prietena cea mai buna mi`am pierdut`o cu ceva timp in urma, din cauza unor situatii prostesti si a unor alegeri gresite. Partea cea mai trista e ca nici macar nu avem curaj sa recunoastem una fata de cealalta ca prietenia noastra nu mai e ca inainte. De fapt..nici nu mai stiu daca ea exista. Si inca incerc sa ma port ca inainte atunci cand ne vedem, discut cu ea orice altceva, numai ca sa nu ajung sa deschid subiecte dureroase. Si e din ce in ce mai greu.

Azi am dat`o in bara si am stricat o prietenie pe care o credeam solida. Ma enerveaza la culme sa ofer cuiva ajutorul meu si respectiva persoana sa refuze. Pur si simplu, nu imi place sa stiu ca cineva drag e trist. Si de la asta..m`am trezit intr`un val de reprosuri. Bine zicea mama cand ma sfatuia sa zic la momentul potrivit cand sunt suparata, nu sa astept sa se adune si sa izbucnesc la cea mai mica scanteie. Prost obicei mai am si eu..

In alta ordine de idei, saptamana pe care am fost nevoita sa o petrec aici e pe sfarsite. Maine merg acasa. Creste inima in mine cand ma gandesc ca am sa ii vad pe ai mei si am sa imi imbratisez iubitul. Si pe ultima suta de metri, timpul trece atat de greu..

Despre prieteni. Si oameni pe care obisnuiam sa ii numesc asa.

Sesiunea e in plina desfasurare. Nu am dat nici jumatate din examene si deja ma simt epuizata.  Si sunt satula de note date aiurea, de subiecte tampite si mai ales de ironiile care ne sunt aruncate in fata.

Dar asta o sa treaca. Cu siguranta! Sper numai ca nu o sa am motive sa fiu dezamagita. De cand a inceput facultatea nu am mai stat atat de multe zile la Pitesti. Din fericire greul a trecut si duminica merg acasa. Zic mereu ca acasa sunt toti cei dragi mie. Constat ca nu au mai ramas foarte multi: doar familia, iubitul meu si cateva prietene apropiate. Restul..i`am pierdut pe drum. Aveam candva o prietena foarte buna, indraznesc sa spun ca era cea mai buna prietena a mea. Cu timpul am ajuns sa ne vedem din ce in ce mai rar, in caz ca nu avea altceva de facut si chiar sa nu vorbim cu saptamanile. Poate e si vina mea, dar..s`au schimbat multe. Nu mai simt ca vorbesc cu cineva drag mie, ci cu un om pe care obisnuiam sa il indragesc si care acum e doar o persoana pe care o stiu si pe care o mai vad o data la cateva luni, cand iesim la o cafea. Ma doare sufletul cand scriu astea. Pana acum am evitat sa recunosc, dar..oricat de rau mi`ar parea s`o spun, e adevarul..

Scriu cu mare bucurie cand cunosc pe cineva care ma impresioneaza.Ii respect si ii iubesc pe oamenii care mi`au demonstrat ca le pasa. Iar atunci cand cineva are probleme, incerc sa ajut, macar cu o vorba buna. Si cand ajutorul meu este respins, simt ca ma lupt cu morile de vant… Adica daca eu vreau sa te ajut, nu ma lasa sa vorbesc singura, ca poate reusesc sa te inveselesc intr`un fel. E logic sa ma simt expediata cand vad ca ma zbat sa ajut, sa consolez si sa primesc in schimb replici de genul “sunt bine”.

Totusi..oricum ar fi ei, au un loc in sufletul meu. Diferenta e ca unii sunt acoperiti de greselile pe care le`au facut pe parcursul anilor, iar altii de`abia acum incep sa isi faca simtita prezenta..

Inainte de sesiune.

Luni incepe sesiunea.  Nu mai pot de drag, mai ales ca incep bine, cu 3 examene in prima zi. Visul oricarui student, pe cuvantul meu! Mai ales atunci cand se trezeste cu subiecte care nu au nicio legatura cu materia studiata anterior, asta il face sa fie in culmea fericirii.

Recunosc ca sunt ingrozita, insa trebuie sa imi mentin calmul. Chiar nu imi permit sa ma cedez in perioada asta. Si macar de m`as alege cu ceva. Notele tot aiurea vor fi, iar noi, studentii, vom ramane tot la stadiul de lenesi si incapabili, cum ni se sugereaza adesea.

Sper sa am timp sa mai scriu cate ceva. Eu banuiesc ca o sa trec printr`o perioada foarte stresanta si voi avea nevoie sa ma descarc intr`un fel sau altul.. Si blogul intotdeauna m`a ajutat.

In momentul asta sunt fix la polul opus: debordez de fericire si ma simt cea mai iubita fiinta din lume.  Sa ma simt importanta si sa fiu inteleasa de cineva conteaza foarte mult. Iar tu..reusesti sa scoti la iveala ce e mai bun in mine si ignori defectele.  Si pentru asta iti sunt recunoscatoare.

Siiii..ca tot vorbeam de sesiune, prietenul meu mi`a aratat azi un clip foarte funny, care incearca sa raspunda la intrebari de genul: Ce nota prefera studentii? 5 sau 10? Care e mai apreciata?

By the way..voi care credeti ca e mai apreciata de studenti? Nota 5, care e rodul rugaciunilor fierbinti de a trece sau nota 10, care e rezulta din multa munca plus ceva talent?

Vorbind la modul general, cred ca nota 5 e primita cu mai mult entuziasm si usurare, decat un 10 care oricum era aproape asigurat. Adica un 5 iti ofera certitudinea ca ai trecut, dupa ce inainte iti facusei atatea griji. Cel putin asa reiese din documentarul de mai sus.

Niciodata.

Niciodata sa nu iti ceri scuze pentru faptul ca iubesti. Iubirea nu e niciodata o greseala. Poate ca uneori nu primesti tot ce ti`ai dori, dar simplul fapt ca exista cineva care se gandeste la tine, care adoame cu imaginea ta in minte si care stii ca te sprijina cand ai nevoie, cantareste enorm de mult.

Si daca cineva nu te iubeste exact asa cum iti doresti tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.. Fiecare are modul lui de a`si exprima sentimentele. Nu exista modalitate gresita de a`ti expune trairile. La capitolul asta nu exista corect sau gresit. Iubirea este sau nu este. Simplu.

E una din armele cu care ranesti cel mai usor un om. Pentru ca nu e ca o rana fizica, ce poate fi bandajata sau tratata. Atunci cand te doare iubirea nu exista un tratament care te poate face bine. Adesea e greu sa vorbesti despre asta, pentru ca ai impresia ca nimeni nu te intelege. Pana si cu omul pe care il iubesti iti e rusine sa vorbesti deschis. Treptat, iti cenzurezi reactiile, de teama sa nu superi, sa nu deranjezi.. Pana la urma ajungi sa te simti inferior, sa incerci sa te ridici la inaltimea asteptarilor. Cu cat incerci mai mult, cu atat mai dureros esuezi.

Vreau o imbratisare. Care sa dureze o jumatate de ora. Poate asa dispar toate indoielile si scenariile negative. Poate nu e nimic si ma chinui degeaba. Doar ca..uneori ma simt fara putere. Incerc sa gasesc explicatii pentru multe lucruri si nu reusesc. Poate ma gandesc eu prea mult. Sau poate nu exista nicio explicatie.

Tic`tac..

Nici nu stiu cum sa incep sau ce sa spun. Mi`e mult mai greu sa vorbesc despre ceva trist..decat despre orice altceva.

Simt ca nu mai am timp. Am impresia ca am sa ma prabusesc curand si nu am puterea sa fac fata la toate care vor veni. Nu cer nimic, decat sa am putere. Nu ma simt suficient de buna pentru nimic, traiesc cu impresia ca voi esua si voi pierde tot.

Vreau sa fac ce trebuie. Sunt dispusa sa fac orice sacrificii, numai sa fie totul bine. Dau orice, si inima si suflet..pentru inca o  bucatica de fericire.

Stiu ca gresesc enorm. Si de atatea ori incerc sa imi ascund regretul si durerea in spatele unei atitudini agresive, care inrautateste situatia. Sunt proasta. Si nu mi`e rusine sa recunosc asta. Daca gandeam un pic mai logic, imi dadeam seama ca e mult mai corect sa recunosc din prima ca am gresit.

Mi`e greu sa spun direct, pentru ca sunt si un pic lasa, asa ca iti spun aici: Imi pare rau pentru ca uneori ma supar aiurea, pentru ca mi`e greu sa fac primul pas spre impacare si pentru ca sunt situatii in care mai exagerez.. Dupa o cearta, astept sa fiu luata in brate pentru ca tot din lasitate, nu stiu sa imbratisez eu prima..

Sunt un om cu atatea defecte.. Si ma condamn pe mine insami pentru ca nu pot sa ma ridic la inaltimea asteptarilor celor din jur: familie, iubit, prieteni.. Sunt inconjurata de oameni extraordinari, insa eu am trasaturile unei scorpii. Una care sufera enorm in sinea ei. Ce e si mai trist e faptul ca niciodata nu intentionez sa fiu asa..

Stiti ce e si mai trist decat sa ii condamni pe altii? Sa te condamni pe tine, sa ai permanent sentimentul de vinovatie in suflet. Mereu promit ca am sa imi invat lectia, insa in mod paradoxal reusesc sa o dau iar in bara. Ma scuza in vreun fel faptul ca a fost fara intentie?

Tic`tac, tic`tac..simt ca sunt inima mea e bolnava de rautate. Si mereu tinta mea e gresita. In loc sa ma razbun pe cei care sunt lipsiti de valoare, ii supar pe cei pe care ii iubesc cel mai mult pe lumea asta.. Si intr`un fel merit sa fiu tratata la fel din cand in cand.

Mai e si orgoliul meu prostesc. Care nici macar nu imi aduce vreo satisfactie. De ce? E simplu: pentru ca e inutil! (NOTE TO SELF: Fara orgoliu cand e vorba de oamenii pe care ii iubesti!)

Atunci cand reusesc sa scap de atitudinea de scorpie, “evoluez” in ceva si mai rusinos: un copil rasfatat. Habar nu am care e mai grava, stiu doar ca niciuna nu ar trebui sa ma caracterizeze.

De azi promit ca am sa imi revizuiesc comportamentul. Oamenii din jurul meu merita ceva mai bun. Si am sa fac tot ce imi sta in putere sa fiu mai putin egoista si ceva mai intelegatoare. E oficial. Am facut o promisiune si mi`am asumat o responsabilitate. Va sunt datoare.

O saptamana.

A trecut o saptamana de cand a inceput facultatea. Si la cate teme, referate, analize si alte minuni am scris..credeam cu tarie ca pana astazi mana mea dreapta va pati ceva. Din fericire sunt intreaga.

Si nu, nu imi pare rau ca de luni am scris cel putin 6 ore pe zi. Puteam sa fac cate ceva si in vacanta, ca sa imi fie mai usor acum. Dar am vrut sa uit de tot ce inseamna Pitesti si facultate si sa ma bucur de fiecare secunda petrecuta acasa. Si credeti`ma ca a meritat.

In mod indirect am explicat si de ce nu am mai avut timp sa scriu. E prima seara din saptamana asta in care am o bucatica de timp liber..uitasem cum e senzatia asta. Partea buna e ca avand atatea pe cap, nu am mai simtit cum trec zilele. Deja e joi. Creste inima in mine cand ma gandesc ca maine merg acasa, acolo unde ma simt iubita si dorita.

Dor.

Cand iti lipseste cineva apropiat, te simti defect. De parca o bucatica din intregul TU nu functioneaza cum trebuie. Toate sunt pe dos si simti ca te pierzi intr`o avalansa de intamplari care trec peste tine fara sa te marcheze in vreun fel. Pentru ca esti prea preocupat cu dorul care creste in tine clipa dupa clipa ca sa mai simti si altceva.

Pana si timpul il calculezi altfel. Ai puncte de reper: cat timp a trecut de cand v`ati vazut ultima data si cat a mai ramas pana la urmatoarea intalnire. Zilele, orele si minutele se pierd si inima ta calculeaza in ritmul propriu..

Telefonul nu ii poate inlocui zambetul si nici nu te poate face sa te simti protejat. Senzatia de liniste se instaleaza doar atunci cand stai in bratele sale si nimic altceva nu mai prezinta importanta.. Inchizi ochii si ii simti prezenta si ti`e teama sa ii deschizi din nou, pentru ca stii ca de fapt asta se intampla doar in mintea ta.. Probabil de accea se spune ca atunci cand ti`e dor de cineva, sa nu inchizi ochii..o sa iti fie si mai dor.

Te simti slab si inutil, vrei sa infrangi timpul si distanta, insa realizezi ca nu poti lupta cu ele, desi il simti pe celalalt doar la o bataie de inima distanta Si ce ramane de facut? Astepti rabdator sa se scurga timpul si sa vina clipa in care va fi iar langa tine. Iar atunci tot chinul pe care l`ai indurat inainte va deveni fara importanta, caci iti vei recapata bucatica de suflet care lipsea si se poti considera din nou invincibil.

Si mie mi`e tare dor. Zilele astea au trecut intr`un mod ciudat si povara ma apasa din ce in ce mai tare. Din fericire, sunt pe ultima suta de metri. Stiu ca maine ma va strange in brate si imi va spune cat de mult i`am lipsit. Toate zilele in care i`am simtit lipsa ingrozitor si in care nimic nu a mers cum trebuia vor disparea in ceata.. Va conta doar ca sunt in bratele lui si el ma saruta pe frunte, facandu`ma sa ma simt cel mai fericit om din lume.

“Cand mereu ti-e dor de cineva, esti un om plecat departe, care si-a lasat sufletul de unde a plecat.  Cand nu stii ce simti, cand nu stii de ce esti agitat, nervos, cu capu-n nori si cu gandurile vraieste, nu da vina pe tine – recunoaste ca ti-e dor si uita-te spre fiinta care te-a ravasit. Du-te pana la ea si vei da…de tine, intreg.” (Mihaela Radulescu)

“Dorul moare cand esti fericit,cand fiinta care a declansat dorul ti-e din nou in brate.” (M.R.)

Despre dorinte si promisiuni.

Inainte de toate..La multi ani si un an plin de impliniri! Sa aveti parte de toate cele bune si fie ca lucrurile care nu au putut fi duse la bun sfarsit in 2011 sa isi gaseasca rezovarea anul acesta.

A trecut si Revelionul, am pretins cu totii pentru o seara ca ne suportam intre noi si mai ales ca ne distram. A doua seara nu am mai suportat falsitatea, mi`am luat prietenii si am plecat in alta parte. Singurul lucru bun cu care m`am ales? Cateva fotografii frumoase cu niste oameni dragi mie. E ciudat sa vezi cum persoane pe care le stii de ceva timp iti dovedesc ca valoreaza mai putin decat iti imaginai vreodata.

E amuzant cum cu totii ne propunem ca in anul urmator sa facem anumite lucruri..desi deja stim ca e mai mult decat probabil sa reusim sa indeplinim doar o parte. Insa e de laudat faptul ca avem sperante, intr`o societate in care optimismul e o calitate rara.

Insa nu e de ajuns sa iti propui ceva, e nevoie de multa munca pentru a reusi. Nu trebuie sa asteptam ca dorinta de la miezul noptii sa ne fie indeplinita ca prin farmec, trebuie sa facem ceva in sensul asta. O para nu cade din pom daca nu zgudui un pic trunchiul. Nu mai suntem copii sa credem in zane si in pestisorul de aur.

In ceea ce ma priveste, am sa dau ce am eu mai bun. Pe toate planurile. Asta e o promisiune facuta in primul rand mie insami, dar si tie, cel care imi esti mereu alaturi.

Ultimul din 2011.

Cred ca acesta e ultimul meu post din 2011. Saptamana asta a trecut fara sa imi dau seama, am avut atatea pe cap, incat am pierdut notiunea timpului.

In anul care va incepe curand mi`am propus diferite lucruri si sper din toata inima sa am puterea sa le duc la bun sfarsit.

In primul rand, imi doresc sa fiu sanatoasa. Daca am asta, consider ca pot face orice. Sanatatea e prima conditie pe care trebuie sa o indeplinesc. Doamne`ajuta!

Imi doresc sa am multa rabdare si nervi de otel ca sa fac fata chinului care se numeste facultate. Nu mai detaliez, nici nu merita sa irosesc cuvinte tratand subiectul asta.

Mi`ar placea ca la vara sa am parte de o vacanta frumoasa cu cei dragi. Si neaparat sa mergem toti! Preferabil la mare.

Vreau ca el sa fie in continuare langa mine, orice s`ar intampla. Poate relatia noastra a inceput intr`un mod neasteptat, dar cu eforturi din partea amandurora am reusit sa construim ceva frumos si solid. Si sunt mandra de asta.

Si mai ales, vreau sa ii vad fericiti si sanatosi pe toti cei dragi. Si voua, celor care ma cititi, va doresc un an cel putin mai bun decat cel care e pe sfarsite siii..distractie placuta maine seara!

Pe ultima suta de metri..

Si`a trecut Craciunul. Acum incepem sa numaram zilele care ne despart de Revelion..facem planuri, cumparaturi, cautam tinuta perfecta..

Imi place la nebunie starea asta de agitatie generala, cand toate magazinele sunt aglomerate. Pare ciudat, pentru ca in general urasc aglomeratia. Dar cand ii vad pe toti atat de grabiti si preocupati sa cumpere tot ce e mai bun pentru familiile lor, mi`e drag. Plus ca se pare ca au uitat de necazurile care ii macina in restul timpului si se gandesc mai mult la cei din jur. E ceva dovedit: de Sarbatori oamenii sunt mai buni.

In ceea ce ma priveste, am cam terminat deja cu pregatirile. Mai trebuie doar sa imi strang prietenii si sa facem cumparaturile pentru Revelion. Neobisnuit pentru mine, nu mai alerg cu cateva zile inainte de Revelion dupa o rochie. Anul acesta mi`am luat iubitul de mana si am mers impreuna la cumparaturi. Si e important de precizat ca a rezistat mofturilor mele, ba chiar si`a dat cu parerea si a facut diferite sugestii. Ma asteptam sa ramana morocanos la intrarea in magazin si sa fie indiferent la dilemele mele vestimentare (“Honey..asta ma face grasa,nu? Si asta e prea lunga? Parca nu as vrea alb.. Si totusi..asta cum ti se pare?”) Insa cand am gasit rochia perfecta, el a stiut inaintea mea.

Din pacate..s`au schimbat multe intr`un an. Am impresia ca grupul nostru de prieteni nu mai e asa solid, multi au preferat compania altor persoane. Pe altii nu i`am mai vazut de luni de zile, au tot amanat o intalnire pana cand m`am saturat..

Dar sper ca acum, cand vom fi cu totii in acelasi loc, toate problemele vor disparea si am sa ii imbratisez cu drag pe toti, uitand toate greselile pe care le`au facut. Si in anul care va urma sa avem puterea sa o luam de la capat.

Insa cel mai bun lucru pe care mi l`a adus anul care e pe sfarsite este EL. Singurul regret pe care il am este acela ca nu a aparut in calea mea mai demult, astfel as fi evitat o multime de greseli.. Dar acum e aici si asta e tot ce conteaza. Si la cumpana dintre ani stiu ca voi fi langa el si vom ciocni o cupa de sampanie cu prietenii nostri. Pot sa imi doresc ceva mai mult de atat?